Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Pe scurt

Pe scurt

Data: 12 Octombrie 2008

O bătrână din Bihor are o pensie de 3 lei

Ioana Roşca, o bătrână în vârstă de 82 de ani din comuna Rozavlea, situată la aproximativ 120 km nord-est de municipiul Baia Mare, primeşte o pensie lunară de 3 lei. Bătrâna trăieşte într-o căsuţă modestă din lemn alături de fiica ei, care este văduvă, şi o nepoată care, în ciuda atâtor greutăţi pe care le întâmpină familia, merge la şcoală. Ioana Roşca spune că se bucură de fiecare dată când primeşte pensia de 3 lei şi încearcă, alături de fiica sa, care beneficiază de un ajutor social în valoare de 60 de lei, să se gospodărească aşa cum poate mai bine. „Nu spun că mi-e uşor, dar nici greu. Împreună cu fiica mea muncim la câmp, pentru a avea cele necesare de trai. Punem cartofi, porumb, avem şi o grădină cu zarzavaturi... Muncim mult, altfel nu ne-am putea duce traiul“, povesteşte bătrâna. Primarul comunei Rozavlea, Vasile Mârza, a declarat că a făcut toate demersurile posibile pentru ca Ioana Roşca să beneficieze de o pensie care să-i asigure un trai decent. „Tot ce am putut face a fost să-i acordăm fiicei acesteia un ajutor social de 60 de lei. Este singura cale legală posibilă pe care am putut să o folosim până în acest moment“, a spus primarul Mârza.

Mii de permise reţinute în Bucureşti

Agenţii Brigăzii de Poliţie Rutieră (BPR) a Capitalei au aplicat şoferilor indisciplinaţi, în intervalul 15 septembrie-8 octombrie, peste 24 de mii de amenzi şi au reţinut peste 2 mii de permise de conducere. Potrivit Biroului de presă al Poliţiei Capitalei, cele mai multe sancţiuni au fost aplicate pentru depăşirea coloanei de autovehicule aflată în aşteptare la semafor, ocolirea prin stânga a refugiului staţiei de tramvai, pătrunderea în intersecţie şi blocarea circulaţiei transversale, trecerea la culoarea roşie a semaforului sau opriri neregulamentare. BPR precizează că, odată cu activităţile de dirijare a circulaţiei, pe străzile Capitalei se acţionează pentru impunerea prevederilor legale: echipajele sunt dotate cu sisteme de supraveghere video, iar motocicliştii BPR filmează şi sancţionează şoferii care depăşesc coloana de autovehicule oprită la semafor, pe cei care intră în intersecţie blocând circulaţia pe direcţia transversală, sau pe cei care opresc neregulamentar.