Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Pe scurt

Pe scurt

Data: 24 Mai 2008

Curs despre misiunea urbană

Sala Coloanelor din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi a găzduit, timp de trei zile, proiectul intitulat: „Misiune urbană la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi“. În cadrul acestui proiect, profesorul Robert Calvert, de la Universitatea Bakke, Seattle - USA a susţinut seria de conferinţe: „Educaţie pentru pastoraţia urbană“. La final, profesorul Robert Calvert a declarat, pentru Radio Trinitas, că „experienţa din această săptămână a fost foarte intensă, deşi au fost zone pe care, din limită de timp, nu am reuşit să le acoperim foarte bine. În acelaşi timp, în rândul studenţilor, am găsit o experienţă de pastoraţie grozavă, datorită felului în care ei au interacţionat cu noi. Excursul s-a focalizat pe elemente de diagnoză şi modele de abordare a pastoraţiei în urban. Slujitorii din oraş sunt conştienţi de fenomenul secularizării şi al globalizării, care au impact şi asupra oraşului Iaşi, ceea ce înseamnă că suntem pregătiţi să gândim în termeni globali, cu toate că vorbim de o altă istorie“.

Cerc pastoral despre Scriptură şi Liturghie, la Protoieria I Capitală

Un nou cerc pastoral s-a desfăşurat pe 22 mai, la Protoieria I Capitală, sub genericul „Sfânta Scriptură în Sfânta Liturghie“. Lucrările au fost găzduite de Biserica Spirea Nouă din strada Puişor şi au fost deschise de cuvântul festiv al părintelui protopop Vasile Dumitru. „Conform Statutului Bisericii Ortodoxe Române, desfăşurăm lunar cercuri pastorale, în care dezbatem o temă teologică anunţată, iar la final luăm în discuţie probleme administrative. Pentru că este anul dedicat Sfintei Scripturi, am ales o temă specifică. Am vorbit despre Sfânta Scriptură şi legătura ei cu Sfânta Liturghie în cadrul cultului şi a Teologiei ortodoxe“, ne-a declarat părintele protopop Dumitru.

Părintele Daniel Vraciu, secretarul protoieriei amintite, a spus, printre altele, că „Sfânta Liturghie este cuvântul Sfintei Scripturi care s-a făcut trup, este împlinirea Scripturii acum şi aici, în mod autentic şi văzut. Sfânta Liturghie ne oferă prilejul şi privilegiul nu numai de a rememora sau de a recapitula Scriptura, ci chiar de a fi contemporani cu faptele şi evenimentele Scripturii“. La acest cerc pastoral a participat şi părintele consilier Simion Bondar, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor, ca delegat al PF Patriarh Daniel. Părintele Vasile Gordon, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, participant, de asemenea, la cercul pastoral, şi-a exprimat bucuria pentru abordarea acestor teme teologice şi duhovniceşti, care deschid noi perspective de abordare a pastoraţiei.

La final, a vorbit părintele Daniel Benga, prodecan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, care a remarcat faptul că Sfânta Liturghie nu este numai o rememorare a simbolurilor, ci este trăirea prezenţei lui Hristos în mod real. De asemenea, părintele a anticipat şi subiectele temelor viitoare, reliefând importanţa Sfintei Scripturi în opera Sfinţilor Vasile cel Mare şi Grigorie Teologul. (Ciprian BÂRA)