Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Pe scurt

Pe scurt

Data: 03 Noiembrie 2007

PF Părinte Daniel va sfinţi mâine 1.000 de antimise

Prea Fericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va oficia mâine, 4 noiembrie a.c., începând cu ora 9.00, în paraclisul Reşedinţei patriarhale „Sf. Mucenic Gheorghe“ din Bucureşti, slujba sfinţirii a 1.000 de antimise pentru toate sfintele altare de pe cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor, informează Patriarhia Română. Antimisul este unul dintre cele mai importante obiecte liturgice. Fără acesta nu se poate oficia Sfânta Liturghie. În biserică, el se păstrează în altar, pe sfânta masă, sub Sfânta Evanghelie, iar când Sfânta Liturghie se oficiază în aer liber, antimisul ţine locul sfintei mese. Antimisul este confecţionat din pânză de in sau mătase, în formă pătrată, cu laturi de aproximativ 50-60 cm. Pe antimis sunt pictate scene din patimile Mântuitorului Iisus Hristos, tema reprezentativă fiind punerea în mormânt a Domnului. În cadrul Sfintei Liturghii, antimisul simbolizează mormântul Mântuitorului Iisus Hristos şi giulgiul în care a fost înfăşurat trupul Său la punerea în mormânt. Într-unul din colţuri sunt cusute părticele din moaşte de sfinţi.

Întâlnire cu profesorii de limba română din Transnistria

Ieri, 2 noiembrie, protopopul de Botoşani, Lucian Leonte, s-a întâlnit cu 45 de profesori care predau la şcolile de limbă română din Transnistria (Republica Moldova). Întâlnirea a avut loc la Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu“ din Ipoteşti , în cadrul unui program special organizat de Departamentul pentru relaţiile cu românii de pretutindeni al MAE. „Am dorit în mod special să-i cunosc pe profesorii de limba română din Transnistria şi să le transmit recunoştinţa şi aprecierea clerului şi credincioşilor botoşăneni pentru eroismul prin care apără identitatea şi cultura naţională românească. Le-am propus să iniţiem o colaborare mai strânsă cu botoşănenii“, ne-a declarat pr. protopop Lucian Leonte. În cadrul întâlnirii, profesorii din Transnistria şi-au exprimat dorinţa de a fi sprijiniţi, în ceea ce fac, de autorităţi, pentru a avea libertatea de a-şi exercita profesia în mod demn şi corect, fără restricţii pentru copiii români pe care-i instruiesc în aceste şcoli. Programul acţiunii de aproximativ o săptămână a cuprins pelerinaje la mănăstirile din nordul Moldovei şi Bucovina şi excursii la obiective din judeţul Botoşani.