Pe scurt

08 Iunie 2007

Remeş crede că vom avea grâu suficient la toamnă

Ministrul Agriculturii, Decebal Traian Remeş, a dat asigurări că nu va fi nici un pericol, în 2007, în ceea ce priveşte asigurarea necesarului intern şi a hranei animalelor. „Nu va exista nici un fel de ameninţare în ceea ce priveşte asigurarea necesarului intern şi a hranei animalelor din cauza secetei apărute în România“, a declarat ministrul Agriculturii. Acesta a precizat că, până la mijlocul săptămânii viitoare, va finaliza evaluările privind recolta de grâu din acest an, astfel încât să poată fi luate măsurile care se impun. „La ora actuală, facem inventarul de grâu pe categorii, evaluând în ce proporţie au fost afectate de secetă suprafeţele cu grâu, dar şi calitatea recoltei din acest an“, a spus Remeş. Potrivit ministrului Agriculturii, săptămâna viitoare vor fi date publicităţii evaluări oficiale în ceea ce priveşte recolta de grâu din acest an. Preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România, Adrian Rădulescu, a declarat, pentru Rompres, că recolta de grâu din acest an nu va depăşi 2,5 milioane de tone, întrucât mai mult de jumătate din suprafaţa aflată în cultură în acest an (1,8 milioane de hectare) este afectată de secetă. „În acest an vom recurge la importuri pentru a ne asigura necesarul intern, cel puţin la un milion de tone de grâu, în condiţiile în care consumul anual pe piaţa internă este de 3,5 milioane de tone de grâu“, a precizat Adrian Rădulescu.

Redevenţele şi taxele plătite de companii vor fi aliniate la cele europene

Redevenţele şi taxele plătite de companii pentru exploatarea rezervelor naţionale de petrol, gaze, cărbune, ape şi sare vor creşte, cel mai probabil, de anul viitor, în unele cazuri chiar cu peste 100%, fiind „aduse la nivelul celor din UE“, a declarat preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM), Bogdan Găbudeanu. Potrivit acestuia, ANRM propune prin proiectele de modificare a legilor petrolului şi minelor, majorarea redevenţelor şi taxelor plătite de companiile din domeniu. Găbudeanu a mai arătat că proiectul de modificare a legii petrolului ar urma să fie aprobat de Guvern la sfârşitul lunii august şi ulterior trimis Parlamentului, iar noile redevenţe ar urma să fie aplicate începând de anul viitor. Preşedintele ANRM a adăugat că prin modificarea legii minelor, redevenţele pentru explorare şi producţie cresc între 50 şi 100%, iar taxele chiar mai mult decât atât. Astfel, taxa pentru kilometrul de exploatare a unui perimetru minier, care, în prezent, este de circa 25 de milioane de lei vechi va urca la peste 200 de milioane de lei vechi, a explicat acesta. Găbudeanu a mai spus că, pentru ape minerale, redevenţa va creşte de la doi euro/mia de litri la patru euro/mia de litri şi se vor majora şi redevenţele datorate exploatării sării, de la 8 la 10% din valoarea producţiei. „Cel mai probabil, şi redevenţele majorate pentru cărbune, ape minerale şi sare vor intra în vigoare tot de anul viitor“, a mai punctat el. Anul trecut, din redevenţele miniere, statul a încasat 62,26 milioane de lei noi, din cele de petrol 782,89 milioane de lei noi şi din taxele miniere - alte 1,8 milioane de lei noi, a mai spus preşedintele ANRM.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!