Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Pe scurt

Pe scurt

Data: 31 Mai 2007

Arpechim îşi va relua activitatea dacă respectă condiţiile de mediu

Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF) doreşte ca rafinăria Arpechim să îşi reia activitatea după îndeplinirea condiţiilor de mediu, a declarat ministrul de resort, Varujan Vosganian. Potrivit acestuia, poziţia fermă a MEF şi a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, în calitate de acţionari la Arpechim, este ca rafinăria să îşi reia activitatea după îndeplinirea condiţiilor de mediu, pentru a reveni, astfel, la o normalizare a pieţei. „Dacă ar fi să comparăm dividendele pe care Arpechim le-a avut anul trecut cu valoarea investiţiilor necesare pentru îndeplinirea condiţiilor de mediu, nu ar trebui să existe probleme în rezolvarea acestor cerinţe“, a precizat ministrul Vosganian. Ministrul Economiei şi Finanţelor a participat, ieri, la un seminar pe probleme de energie. Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului (ARPM) Piteşti a decis luni, 28 mai, suspendarea autorizaţiei integrate de mediu a rafinăriei Arpechim, care aparţine companiei Petrom. Petrom a anunţat că a demarat procedurile pentru închiderea rafinăriei Arpechim, însă intenţionează să uzeze de toate mijloacele legale pentru a contesta măsura dispusă de ARPM Piteşti privind suspendarea autorizaţiei de mediu a rafinăriei.

Deficitul de cont curent şi inflaţia, principalele riscuri ale economiei

Deficitul de cont curent şi presiunile inflaţioniste continuă să fie principalele riscuri pentru economie. Acestea sunt concluziile reprezentantului Fondului Monetar Internaţional (FMI) pentru România şi Bulgaria, în urma consultărilor anuale cu autorităţile române. În ceea ce priveşte salariile, Fondul recomandă o singură creştere pe an. Dar şi aceasta moderată. Deficitul bugetar şi cel de cont curent prognozate de Fondul Monetar Internaţional sunt asemănătoare estimărilor făcute de autorităţile române, adică între 1 şi 1,5% din PIB. Reprezentanţii FMI sunt de părere că România trebuie să evite reevaluarea deficitului bugetar. De altfel şi ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, a declarat că va încerca să menţină deficitul sub 3% din PIB. Investiţiile străine directe se vor apropia în acest an de şapte miliarde de euro, fondurile fiind destinate atât achiziţiilor, cât şi dezvoltării de afaceri noi. În acest an, FMI nu anticipează privatizări importante.

Peste 400 de oameni din localitatea Iabalcea beau apă de ploaie

Apa de ploaie este singura sursă de apă potabilă pentru peste 400 de oameni din localitatea Iabalcea, judeţul Caraş-Severin. Pe vreme de secetă, apa este adusă de pompieri cu cisterna şi turnată în rezervoare săpate în stâncă. Satul Iabalcea, din judeţul Caraş-Severin, este aşezat pe o stâncă uriaşă din calcar. Fiindcă în zonă nu există izvoare sau fântâni, oamenii şi-au zidit în jurul casei bazine în care să rămână apa de ploaie. Aşa se face că pentru mulţi bătrâni din localitate aceasta este singura sursă de apă. „72 de ani cu asta am trăit. Pentru mine, apa de ploaie e bună“, spune un localnic. Fiecare gospodărie are propriul sistem de captare şi păstrare a apei de ploaie. Unele dintre rezervoarele - fântâni, sunt de prin anii 1940.