Pe urmele familiei regale, la muzeu

Dan Cârlea, 12 Septembrie 2017

Cu ocazia zilelor europene ale patrimoniului, aripa centrală a fostului Palat Regal poate fi vizitată astăzi și în zilele de 19 și 26 septembrie, între orele 11-19, informează Muzeul Național de Artă al României. „Sala Tronului, Sufrageria Regală sau Scara Voievozilor au o puternică încărcătură istorică, simbolică și emoțională, reprezentând «centrul de comandă» al monarhiei în timpul domniilor regilor Carol al II-lea și Mihai I. În perioada interbelică, dar și după cel de-al Doilea Război Mondial, aceste spații erau folosite pentru recepții oficiale la care erau invitați înalți demnitari din țară și din străinătate. Picturile și basoreliefurile concepute special pentru decorarea lor contribuie vizual la conturarea unei identități naționale transmise vizitatorilor peste generații”, se spune în comunicatul MNAR.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!