Pe urmele sfinţilor români, pelerinaj în Polonia

▲ În perioada 1-8 iunie 2007, Corul „Altarul“ al Catedralei mitropolitane din Iaşi a efectuat un turneu-pelerinaj în Polonia ▲ Corul ieşean a participat la un festival de muzică religioasă ▲ În cursul călătoriei, Ortodoxia românească a fost prezentată credincioşilor polonezi prin intermediul muzicii şi cu ocazia vizitelor în diverse comunităţi creştine din Polonia ▲ De concertele corului ieşean s-au bucurat atât credincioşi ortodocşi, cât şi romano-catolici ▲ Legătura dintre Ortodoxia românească şi cea poloneză este realizată prin intermediul a doi mari sfinţi: Sf. Ierarh Dosoftei şi Sf. Petru Movilă ▲ Astăzi, piaţa din preajma Catedralei ortodoxe din Lublin poartă numele Sfântului Petru Movilă ▲

În perioada 1-8 iunie 2007, Corul „Altarul“ al Catedralei mitropolitane din Iaşi a efectuat un pelerinaj (turneu) în Polonia, cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Corul „Altarul“, dirijat de arhimandritul Dosoftei Şcheul, este format din părinţii slujitori ai Catedralei (preoţi şi diaconi), la care se adaugă câţiva studenţi teologi, care dau răspunsurile la Sfânta Liturghie şi la slujba Vecerniei, în timpul săptămânii, la Catedrala mitropolitană din Iaşi.

Pelerinajul muzical al Corului „Altarul“ în Polonia a avut loc la invitaţia adresată de către părintele protodiacon Iaroslav Macal, profesor la Universitatea Politehnică din Bialystok, care organizează în luna iunie, de mai mulţi ani, un simpozion în al cărui program se regăsesc şi câteva concerte de muzică religioasă susţinute de diferite coruri.

La mănăstirea care a editat „Viaţa Părintelui Cleopa“ în poloneză

Programul vizitei în Polonia a început la mănăstirea închinată Sfinţilor Chiril şi Metodie de la Uicoviţe. Fondată în anul 1990 de către stareţul Nicodim, mănăstirea a fost construită într-o zonă în care existau, altă dată, peste 150 de mănăstiri ortodoxe.

În biserica mănăstirii, ca şi la întâlnirea cu soborul din trapeză, Corul „Altarul“ a intonat mai multe cântări şi s-au rostit câteva cuvinte de către fiecare dintre cei prezenţi. Mănăstirea „Sf. Chiril şi Metodie“ a editat recent „Viaţa Părintelui Cleopa“, după o traducere din limba engleză pe care vieţuitorii mănăstirii au găsit-o în SUA.

Un alt popas a fost la Mănăstirea „Sfântul Onufrie cel Mare“ de la Iablejna, cu o istorie de 500 de ani. La slujba Vecerniei din seara de 2 iunie, Corul „Altarul“ a dat răspunsurile la strană, alături de vieţuitorii mănăstirii, simţind cu adevărat că se află într-un turneu-pelerinaj.

În dimineaţa zilei de 3 iunie a fost vizitată marea biserică a Sfântului Duh din oraşul Simiatâce, de dimensiunile unei catedrale, terminată în proporţie de 80%. Mulţi credincioşi participau la serviciul divin în paraclisul amenajat la demisol. Biserica va deservi ca şi catedrală episcopală pentru unul dintre episcopii-vicari ai Mitropoliei Varşoviei.

Cântări liturgice în limba română într-un important centru de pelerinaj al Bisericii Ortodoxe din Polonia

În aceeaşi zi, corul Catedralei mitropolitane din Iaşi a participat la Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfintele Marta şi Maria“ de la Grabarca, un important centru de pelerinaj al Bisericii Ortodoxe din Polonia. Cea mai mare parte a răspunsurilor Sfintei Liturghii au fost cântate în limba română. Numeroasa asistenţă a fost încântată de muzica psaltică şi de prezenţa grupului din România. Duhovnicul mănăstirii, protosinghelul Ignatie Pâtel, a prezentat, la sfârşitul slujbei, pe membrii Corului „Altarul“, activitatea acestuia şi mai multe aspecte din viaţa Bisericii Orotodoxe Române.

După-amiază, membrii corului ieşean au vizitat Catedrala mitropolitană din Varşovia unde au susţinut un miniconcert şi au purtat discuţii cu părinţii slujitori ai Catedralei. Aşezată în zona centrală a capitalei Poloniei, Catedrala are numeroase icoane monumentale, pictate după tradiţia şcolii de la Kiev.

În seara de 3 iunie pelerinajul ieşenilor a continuat cu vizita la Facultatea de Teologie Ortodoxă şi capela „Vovidenia“, precum şi la biserica Cimitirului Ortodox din Varşovia, închinată Sfântului Ioan Scărarul, unde sunt îngropaţi mitropoliţii primaţi şi clerul mitropolitan.

Radio Trinitas prezentat în Polonia

Ziua de 4 iunie a debutat cu vizita la Catedrala romano-catolică a Diecezei de Varşovia, la Biserica universitară „Sf. Ana“ din vechea cetate a Varşoviei şi la biserica cu mormântul preotului martir Jerzy Popieluszko. În aceasta din urmă s-a amenajat un muzeu care aminteşte de misiunea dificilă din timpul regimului comunist a acestui preot martir care a adunat la înmormântarea lui un milion de credincioşi, în ciuda ameninţărilor severe ale Siguranţei (securităţii) poloneze care înfrunta în acei ani Biserica.

Seara, în Catedrala episcopală din Bialystok, Corul „Altarul“ a susţinut un concert în faţa unui auditoriu format din 180-200 de credincioşi. Părintele protodiacon prof. Iaroslav Macal a făcut prezentarea concertului, vorbind şi despre istoria Bisericii Ortodoxe Române, despre Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, despre Sfânta Parascheva şi despre Radio Trinitas.

La Radio Bialystok (care are săptămânal o oră de transmisie cu tematică ortodoxă), arhim. Timotei Aioanei, exarh cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor şi membru al Corului „Altarul“, a prezentat într-un interviu istoricul corului din care face parte, ocazie cu care a vorbit şi despre evlavia credincioşilor români şi mănăstirile Arhiepiscopiei Iaşilor.

Concert într-o biserică de secol XV

În ziua de 5 iunie, pelerinajul a continuat cu vizitarea mănăstirii de la Suprašl, fondată în veacul al XV-lea, revenită la Biserica Ortodoxă după 200 de ani de înstrăinare. Biserica centrală a mănăstirii a fost refăcută într-un răstimp de 20 de ani (1984-2000), la 40 de ani de la distrugerea ei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În incinta mănăstirii a fost amenajat un modern muzeu care adăposteşte 1.200 de icoane (unele dintre ele recuperate de autorităţile vamale), precum şi fragmente de frescă de la vechea biserică. Unele încăperi din muzeul mănăstiresc amintesc de viaţa creştinilor din catacombe, fiind amenajate în acest mod, cu lumină discretă care aminteşte de viaţa de început a Bisericii.

În seara aceleiaşi zile, în biserica centrală a Mănăstirii, „Buna Vestire“, Corul „Altarul“ a susţinut concertul axat pe cântări închinate Maicii Domnului. Concertul a fost prefaţat de scurte intervenţii ale stareţului mănăstirii, arhimandritul Gabriel, şi ale părintelui profesor Iaroslav Macal.

Televiziunea poloneză şi numeroşi jurnalişti au fost prezenţi la eveniment. Biserica mare a fost arhiplină, pe lângă ortodocşi participând şi romano-catolici, în frunte cu primarul şi preşedintele Consiliului Local, alături de alte oficialităţi locale. Un cor de călugări benedictini de la mănăstirea din Tinieţ-Cracovia a concertat în aceeaşi seară, împreună cu membrii Corului „Altarul“, în biserica principală a mănăstirii.

Ziua de 6 iunie a debutat cu participarea la Sfânta Liturghie, săvârşită de un sobor de preoţi şi diaconi români şi polonezi, în frunte cu stareţul Mănăstirii Suprašl, arhimandritul mitrofor Gabriel, care a mulţumit la finalul slujbei grupului din România pentru cântări, pentru prezenţă şi pentru schimbul de experienţă din discuţiile avute.

Piaţa „Sf. Petru Movilă“ din Lublin

Următorul popas a fost la Arhiepiscopia din Lublin, vizitând catedrala sfinţită de Sfântul Mitropolit Petru Movilă al Kievului. Cu mare bucurie ne-a primit Înalt Prea Sfinţitul Arhiepiscop Abel, păstorul acestei eparhii, care a vizitat de multe ori Biserica Ortodoxă Română şi a participat la canonizarea Sf. Petru Movilă la Iaşi. Înalt Prea Sfinţia Sa păstrează în Catedrală icoana Sfintei Parascheva pe care a primit-o în dar de la Înalt Prea Sfinţitul Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Cu mare deschidere şi căldură sufletească Înalt Prea Sfinţitul Arhiepiscop Abel a oferit la sediul Arhiepiscopiei masa de prânz pentru membrii corului, încântând cu vorbirea şi cântecul în limba română. Datorită intervenţiilor Înalt Prea Sfinţiei Sale, piaţa din apropierea Catedralei poartă de câţiva ani numele mitropolitului de origine română Petru Movilă.

În eparhia Înalt Prea Sfinţitului Arhiepiscop Abel, Corul „Altarul“ a participat în aceeaşi zi la un concert susţinut la Casa de Cultură din oraşul Bilgoraj, unde se află o mică comunitate ortodoxă condusă cu mare abnegaţie de vrednicul preot Jaroslav Birylko. În urmă cu aproape un an a fost reactivată parohia ortodoxă construindu-se o capelă pentru cele 30 de familii ortodoxe care aveau cândva propria biserică în oraş. Şi la Bilgoraj, ca şi-n celelalte locuri, au fost prezenţi reprezentanţi ai televiziunii şi radio-ului, ca şi membri ai comunităţii romano-catolice.

Tânărul preot Jaroslav s-a implicat foarte mult în pregătirea concertului, la finalul căruia şi-a exprimat mulţumirea în cuvinte elogioase adresate membrilor Corului „Altarul“.

Poartă deschisă către ortodocşii din Polonia

În drumul nostru prin Polonia şi ţările de tranzit am văzut şi alte locuri frumoase, cu istorie îndelungată, peisaje mirifice, multe dintre ele semănând cu cele din Carpaţii româneşti.

Turneul-pelerinaj al Corului „Altarul“ a fost susţinut într-un mod deosebit de cei doi masteranzi polonezi, Jaroslav Jaszczuk şi Tomasz Stempa, care studiază la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi. Cei doi au însoţit grupul în această călătorie, au organizat turneul corului, au făcut traducerile din şi în limba poloneză şi au fost ghizi de nădejde în viaţa Bisericii Ortodoxe din Polonia.

Călătoria în Polonia a fost o bucurie a comuniunii, o poartă deschisă fraţilor ortodocşi din Polonia, o cântare umbrită de darurile cele bogate ale Sfântului Duh. De asemenea, pelerinajul a fost un bun prilej pentru fiecare dintre participanţi de a-şi reaminti de Sf. Ierarh Dosoftei al Moldovei, care a murit pe pământ polonez, dar şi de Sf. Petru Movilă, mitropolitul Kievului, care a sfinţit catedrala ortodoxă din Lublin.

Muntele Sfânt al ortodocşilor polonezi

Sfântul Munte Grabarka este cel mai important sanctuar ortodox din Polonia. Începuturile creştinismului în această parte a Poloniei sunt strict legate de Ortodoxie şi influenţele culturii bizantine, pe filieră slavonă, lucru dovedit de descoperirile arheologice din preajma oraşului Drohiczyn, lângă care se află şi Mănăstirea „Sf. Marta şi Maria“. Muntele Grabarka a devenit loc de pelerinaj din anul 1710, când, spun cronicile, aproape zece mii de oameni s-au adunat aici, pentru a celebra o minune prin care întregul ţinut a scăpat de ciumă. După rugăciunile înălţate în faţa unei cruci dintr-o poiană a Muntelui Sfânt, populaţia a început să se vindece şi nimeni nu a mai murit din cauza ciumei. Drept mulţumire, cei care au scăpat în felul acesta de cumplitul flagel au ridicat cu mâinile lor o capelă din lemn în poiana de pe munte. Acesta apare pentru prima dată menţionată în documente în anul 1789, ca şi un pârâu cu apă tămăduitoare, care trece pe la poalele aceluiaşi munte. Mănăstirea de astăzi, „Sf. Marta şi Maria“ a fost începută în anul 1947. Alături de aceasta, sunt încă multe alte mănăstiri pe Muntele Sfânt al polonezilor. Sute de cruci sunt aduse în fiecare azi de numeroşii pelerini care vin aici, acesta fiind un centru important de pelerinaj al tinerilor ortodocşi.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!