Lumina literară şi artistică
„Pecetea de Cipariu m-a urmărit de când sunt”

„Pecetea de Cipariu m-a urmărit de când sunt”

Daniela Șontică, 18 Martie 2018

Pașoptistul Timotei Cipariu (1805-1887) rămâne în istoria noastră drept un luptător pentru păstrarea conștiinței de neam. Spirit enciclopedist, el a fost secretarul Marii Adunări de la Blaj din 1848, membru fondator al Academiei Române și al societății ASTRA, autorul primei noastre gramatici academice, în 1869, fondatorul primului ziar românesc cu caractere latine, părintele filologiei românești.

Scriitorul Dan Mircea Cipariu (n. 1972) ne vorbește despre moștenirea culturală și de românitate a ilustrului său înaintaș.

Vă provoc să vorbiţi despre înrudirea cu Timotei Cipariu, chiar dacă nu aţi făcut caz de ea niciodată, din câte ştiu. Personal, consider că este interesant să ştim anumite lucruri... Prin urmare, care este gradul de rudenie între dvs. şi Timotei Cipariu?

Dan Mircea Cipariu: Întrebarea domniei voastre mă duce cu gândul și cu spiritul într-un sat din Ardeal, la 7 kilometri de Blaj spre Jidvei, pe malul drept al Târnavei Mici, mai precis în Pănade, satul mamei mele și al bunicilor mei. Eu sunt, cum s-ar spune prin Pănade, de-a lu´ Ana lu´ Ionu lu´ Codruțu, din neamul Cipăreștilor. Mama este unul dintre cei 13 copii pe care i-a avut Mama Tână Viloria și Moșu Ion, 13 copii din care trăiesc 12: 6 surori și 6 frați. În satul Pănade cam toată lumea e rudă cu toată lumea, așa cum se întâmplă în comunitățile mici. Timotei Cipariu s-a născut în Pănade la 21 februarie 1805 și pentru că a fost preot canonic greco-catolic și prepozit capitular al Diocezei Blajului, îmbrățișând starea celibatară ca pe un dar, nu a avut urmași direcți, ci numai prin rudele sale. Bunicul meu îmi atrăgea mereu atenția că sunt un Cipariu ­­de-a lu´ Timotei, Chimoftei Țâpar, cum îi spuneau bătrânii din sat. „Ai grijă, mă copile, - zicea Moșu´ Ion - să înveți și să te porți frumos că altfel te vede Chimoftei din ceruri și nu cumva să îl superi".

Cei din satul Pănade sunt cunoscuți și recunoscuți pentru un fel special de a glumi și de a fi ironici. Sunt, cum s-ar spune în satul mamei mele, „ocoși", adică deștepți și isteți, și, de cele mai multe ori, „șozi", adică nostimi, hazlii și curioși. Așa că și acum acești pănăzeni „ocoși" și „șozi" primesc de la vecinii lor de pe cele două văi ale Târnavelor replica plină de ironie senină cum că pănăzenilor le-a luat Timotei Cipariu toată mintea. Așa că dacă din acest sat au mai apărut, după Timotei Cipariu, scriitorul și ambasadorul Ion Brad, minunatul rapsod și taragotist Sergiu Cipariu, o enciclopedie de versuri populare autentice, unul dintre cei mai rafinați boemi ai vinului și ai vinarsului, ori universitarul Vasile Frățilă (cu un doctorat în filologie despre „Graiul de pe valea inferioară a Târnavelor"), ca să amintesc, la o repede ochire, câteva personalități născute în Pănade, înseamnă că încă pănăzenilor nu le-a luat Timotei Cipariu toată mintea.

Cât de mult a contat în devenirea dvs. literară faptul că aţi avut acest strămoş cu o profundă vocaţie culturală şi cu un rol de întemeietor în multe direcţii, care are locul lui binemeritat în istoria literaturii noastre?

Îmi place tare mult analogia cu originea numelui Cipariu, de la peștele electric - țipar până la o pâine de 3-3,5 kilograme, așa-numită 'țipău", o pâine pe care o primeau, la fiecare 5 zile, școlarii săraci care învățau și se purtau bine la școlile Blajului, pâine oferită, alături de haine și cărți, de episcopia blăjeană, într-o tradiție care s-a menținut până în 1940. Așadar, mă revendic, spiritual și creativ, din pâinea inițiatică și altruistă a numelui meu, în sensul în care actul creației mele este și terapie de sine, dar și act de salvare a lumii mele. Pecetea de Cipariu m-a urmărit de când sunt și ea mi-a semnalat o strălucire și o electrizare de țipar asupra realității. De aici, implicările mele în viața cetății, fie că este vorba de soarta scriitorilor ori de păstrarea unui fir identitar și spiritual. N-am fost un foarte bun latinist și asta mi-o amintesc cu nostalgie de pe vremea în care profesorul care mă medita la limba latină mă punea să declin, parisilabic și imparisilabic, „stulta oves" - o oaie proastă. Enciclopedismul lui Timotei Cipariu m-a fascinat și m-a emulat încă din gimnaziu și curiozitatea mea intelectuală a fost și este potențată de acest tip de enciclopedism care pune forma înaltă, profund spiritualizată, în centrul oricărei cercetări.

Cum vă raportaţi la dimensiunea spirituală, creştină, a personalităţii lui Timotei Cipariu?

În 1847, la Blaj, sub direcția lui Timotei Cipariu, apărea primul ziar românesc cu caractere latine - „Organul Luminării", ziar transformat, în 1848, în „Organul național", gazetă bisericească, politică și literară. Cred că e mare nevoință, mai ales acum în epoca consumismului, a tabloidizării aspectelor intime ale vieții și ale -ismelor care secularizează în cel mai barbar mod rutina existenței de zi cu zi, e nevoință mare de „luminare", de a face din făptuirea iubirii creștine și din făptuirea binelui organele „luminării" unei lumi de azi pe mâine. Calea dreaptă este, în ciuda tuturor dictaturilor prezentului și a tuturor opreliștilor, calea Iubirii aproapelui ca pe tine însuți! „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi" (Matei 22:39). Iubirea trebuie să fie cauza noastră creștină!

Ce calitate admiraţi la el în mod deosebit?

Fără a sta prea mult pe gânduri, deși poate părea o calitate ce nu ar servi profilul unui teolog: mintea deschisă. Timotei Cipariu a avut o minte deschisă, în bătălia sa de „luminare" a spațiului cultural transilvănean și românesc. A publicat prima revistă românească de filologie - „Archivu pentru filologie și istorie", prima gramatică academică din cultura română, în 1869, prima traducere a unui cod de bune maniere, „Purtare de bună cuviință între oameni", în 1855, o lucrare pe care mi-aș dori să o reeditez însoțită de un studiu privitor la involuția bunelor maniere în ultimii 150 de ani. Mintea deschisă l-a făcut pe Timotei Cipariu să fi fost și secretarul Marii Adunări de la Blaj, din 1848, și fondatorul unor organizații fundamentale pentru istoria noastră culturală, identitară și națională: Academia Română și ASTRA. Tot această minte deschisă i-a adus renumele unuia dintre cei mai mari poligloți din istoria noastră. Traducerea Bibliei din ebraică, un eveniment editorial pe care îl tot aștept de mai bine de 15 ani, ori corespondența specială, în tibetană, între Hanul Mongoliei și Timotei Cipariu, iată tot atâtea dovezi de minte deschisă!

Chiar dacă sună uşor patetic, de ce credeţi că intelectualii nu mai pot fi astăzi uniţi de idealuri pentru care să lupte împreună spre binele ţării lor?
Ar trebui să cercetăm nu asupra efectelor, ci asupra cauzei: pierderea autorității charismatice a intelectualului în spațiul public. Locul acestuia a fost luat, mai întâi, de politicieni și politicianiști și, mai apoi, de industriile consumeriste și tabloide, de la showbiz, fashion până la gastronomie. Pentru că și politicienii, și consumeriștii și-au dat mâna peste țară pentru a avea cât mai puțin spirit critic, cât mai puțin spirit identitar. Adică exact acele idealuri pe care, astăzi, doar câțiva intelectuali, scriitori și artiști și le mai asumă pe cont și pe risc propriu. Dacă nici societățile publice de radio și de televiziune nu fac nimic să coaguleze un spirit critic și identitar prin voci autentice și organice, atunci vorbim aproape în van de exprimarea publică a idealurilor unor intelectuali.

Vă rog să adresaţi un gând despre Centenarul Marii Uniri.

Cum am mai scris și conferențiat pe acest subiect, în bătăliile personale, de grup, etnice, religioase sau după felul şi chipul unor taxonomii sociale şi etice, memoria joacă un rol identitar. A avea memorie fără mecanisme prin care să o putem accesa devine o problemă şi de suport tehnic, şi de infrastructură a circuitului valorilor sociale şi spirituale. Cu toate că stindardul Marii Uniri de la 1918 este fluturat ca punct de plecare într-o (re)configurare a priorităţilor naţionale, propunerile care privesc rolul identitar al culturii române vii şi al patrimoniului oferit de creatorii români contemporani sunt sublime, dar lipsesc cu desăvârşire! Ce fel de Românie proiectăm fără să avem în vedere modul în care îi accesăm memoria? Fără a rezolva marile probleme tehnice de stocare a informaţiei, fără a gândi, la priorităţi, ca ţara noastră să devină un furnizor cu rază regională şi europeană de stocare şi prelucrare a informaţiei, vom putea imagina un viitor care nu va rezista mai mult de câţiva ani pe un suport electronic. Iată de ce propunerea mea se numeşte „România Memoriei".

România Memoriei atrage atenţia asupra faptului că lumea noastră e tot mai dependentă de suporturi, cu o viaţă limitată care nu poate fi în competiţie cu anduranţa civilizaţiei Gutenberg. O lume în care Memoria este dependentă de electricitate şi suportul efemer şi o lume al cărei efect de hipersaturare a informaţiei a născut deja patologii personale şi chiar sociale: efectul de cunoaştere mediată şi de prim-plan prin care conţinuturile culturale şi de divertisment sunt receptate prin intermediul ecranului de telefon, deşi spectatorii se află chiar în faţa show-ului pentru care au plătit bilet; efectul de receptare a memoriei individuale prin intermediul softurilor de recunoaştere. Nu mai e nici un secret că memoria omului recent este distorsionată de dictatura noilor tehnologii ale informaţiei, de consumism, tabloidizare şi virtualizare. România Memoriei îşi propune să îşi apere patrimoniul cultural naţional (material şi imaterial) printr-o infrastructură tehnică de salvare, clasificare şi accesare a Memoriei. Astfel, o funcţie de protecţie identitară naşte un mijloc de dezvoltare a ţării, Industria Memoriei. România are încă buni profesionişti în industria IT care pot realiza şi marile sisteme de stocare şi implementare a informaţiei şi, mai ales, care pot crea aplicaţii/softuri pentru această imensă masă de informaţie. Statul ar trebui să aibă printre priorităţile sale de dezvoltare finanţarea unor proiecte pentru Industria Memoriei: de la istoricul de carte funciară şi al arhivelor naţionale până la digitalizarea Memoriei Culturale Naţionale (harta interactivă a patrimoniului cultural naţional, digitalizarea fondurilor de tezaur cultural naţional, digitalizarea periodicelor din bibliotecile publice româneşti etc.). Fără memorie şi identitate, orice program al unei ţări ar deveni doar un simplu business-plan!

Poet, organizator, promotor

Dan Mircea Cipariu, licențiat al Universității București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, este un autor contemporan foarte cunoscut. A debutat în presa literară în 1988 (SLAST), iar editorial, în 1999, cu volumul ,,Hai să ne-ntâlnim pe site sâmbătă seara” (editura Libra). În 2007, volumul său de poeme ,,Tsunami” (editura Brumar), 2006, a primit Premiul Asociației Scriitorilor din București. Este un prolific animator și organizator de evenimente culturale: în 2008, a inițiat și coordonat proiectul ,,Scriitori pe Calea Regală”, iar din 2009 până în prezent proiectul `Maratonul de poezie și jazz”. Între, 2011 și 2018, de `Ziua Culturii Naționale”, a inițiat și coordonat proiectul `Gala Tinerilor Scriitori/ Cartea de poezie a anului”. Este fondatorul și președintele Asociației ,,Euro Culturart” ce deține o galerie dedicată tinerilor artiști vizuali din Europa - `Atelier 030202”, coordonată de artistul vizual Mihai Zgondoiu. Este editorul www.agențiadecarte.ro, spațiu virtual în care sunt prezentate la zi evenimentele de carte și artă. Este președintele `Opera Scrisă.Ro”, societate de gestiune a drepturilor de autor. Volumul său `singurătatea vine pe facebook”, publicat în anul 2012 la Editura `Tracus Arte” din București, este considerat de editorul Cosmin Perța „unul dintre cele mai bune volume de poezie ale anului 2012 și nu numai”. În prezent, lucrează la tema doctorală de cercetare „Tipare ale imaginii poetice”, sub coordonarea prof. univ. dr. Silviu Angelescu, la Școala Doctorală a Facultății de Litere, Universitatea din București.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!