Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Banat Pelerinaj în Țara Hațegului

Pelerinaj în Țara Hațegului

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Banat
Un articol de: Ziarul Lumina - 10 Iulie 2015

Marți, 7 iulie, un grup de credincioși ai Bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din Parohia Bocșa-Vasiova, județul Caraș-Severin, între care foarte mulți tineri, a participat la un pelerinaj organizat în Țara Hațegului de părintele paroh Doru Melinescu, împreună cu Centrul de tineret Vasiova.

Dis-de-dimineață, cele 50 de persoane au pornit într-un pelerinaj între legendă și istorie, păstrând încărcătură spirituală. Primul popas a fost la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, fosta capitală a Daciei romane, un loc încă plin de taine pentru mulțimea de vizitatori. Nu departe, a urmat un alt popas, la Hățegel, locul în care pr. Doru Melinescu stabilise o întâlnire cu Preasfințitul Părinte Daniil Stoenescu, Episcopul Daciei Felix. În grădina Preasfinției Sale, Prea­sfin­țitul Daniil a evocat întâmplări și discuții cu Părintele Arsenie Boca, pe care a avut bucuria și șansa de a-l cunoaște încă din anul 1979. De asemenea, le-a prezentat oas­pe­ților și cel mai recent volum al său: „Liturghie pe mormântul Părintelui Arsenie”, o carte de texte literar-religioase. După numeroase povești și discuții, întrebări și răspunsuri, pelerinajul a continuat la Biserica „Sfântul Nicolae” din Densuș, cea mai veche biserică ro­mânească în care și astăzi au loc slujbe religioase, deși se află în proces de restaurare. A fost vizitat și Castelul Corvinilor (sau Huniazilor), cetatea medievală a Hunedoarei, unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România. Ultima oprire a fost la Mănăstirea Prislop. „Am urcat în chilia Sfântului Ioan de la Prislop, ne-am închinat la mormântul Părintelui Arsenie Boca, ne-am plecat genunchii și frunțile în mănăstire și am băut din apa vie a acestui loc magnific. Ne-am umplut sufletele de bucurie și am mulțumit Domnului pentru reușita acestei zile. Am plecat spre casă mai încrezători, mai împăcați și cu gânduri bune și smerite”, a subliniat Gabriela Șerban, director la Biblioteca orășenească „Tata Oancea” din Bocșa. Părintele Doru Melines­cu a gândit un astfel de pelerinaj dorind să ofere tinerilor, dar și ce­lor­lalți credincioși, pe lângă relaxare și plăcerea călătoriei, cât mai multă informație, noi cu­noș­tințe, precum și prilejul de a cu­noaș­te oameni deosebiți, de a auzi lu­cruri interesante și atractive, dar mai ales de a se închina în locuri sfințite de Dumnezeu, în locuri alese, din care rugăciunea este mult mai aproape de cer. (Diac. Pavel Canea, Darius Herea)