Transilvania
Pelerinaj în Poiana Parohiei „Adormirea Maicii Domnului ”, Dej II

Pelerinaj în Poiana Parohiei „Adormirea Maicii Domnului ”, Dej II

Costinel Șoaită, 19 Septembrie 2018

Credincioși din Dej au participat la un pelerinaj cu tradiție, organizat de Parohia Ortodoxă Dej II, în Poiana de pe Dealul Bacăului din municipiul Dej. În acest an avut loc a IX-a ediție a acestui eveniment. În Poiana de pe Dealul Bacăului din municipiul Dej, sute de credincioși s-au adunat pentru a se ruga și pentru a cinsti Sfânta Cruce. Un sobor de preoți a săvârșit slujba Acatistului Sfintei Cruci și au rostit rugăciuni de binecuvântare pentru cei prezenți. Protopopul Ioan Buftea a vorbit celor prezenți despre cinstirea Sfintei Cruci și a subliniat faptul că fiecare este dator să își asume crucea primită de la Dumnezeu: „Ce înseamnă ia-ți Crucea?  «Ia-ți Crucea» înseamnă să primești de bunăvoie din mâna Proniei Divine orice mijloc de tămăduire, orice îți trimite Dumnezeu, bune sau mai puțin bune. Adeseori, printr-o încercare, Dumnezeu ne tămăduiește de boala păcatului care doare foarte tare”. La final, parohul Ioan Bolbos a mulțumit tuturor celor care s-au implicat în organizarea evenimentului, autorităților locale și credincioșilor.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!