Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Banat Pelerinaj la Mănăstirea Hodoș-Bodrog cu deținutele din Penitenciarul Arad

Pelerinaj la Mănăstirea Hodoș-Bodrog cu deținutele din Penitenciarul Arad

Un articol de: Ziarul Lumina - 03 Septembrie 2018

Ziua de 28 august 2018, prin binecuvântarea IPS Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a fost o zi de aleasă prețuire pentru un grup de 14 femei deţinute de la Penitenciarul Arad (Secţia Exterioară), coordonate de către părintele Vlad Oneț, preotul capelan al Penitenciarului Arad, alături de angajați ai Serviciului Educație și Asistență Psihosocială, care au asigurat buna desfășurare a pelerinajului de la Mănăstirea Hodoș-Bodrog.

Din momentul ajungerii în Mănăstirea Hodoș-Bodrog, pelerinii au fost așteptați de către ieromonahul Antonie, care, prin bună­voința părintelui stareț Grigorie Timiș, le-a fost ghid, relatându-le întreaga istorie a Mănăstirii Hodoș-Bodrog. Mănăstirea are viață monahală neîntreruptă încă de la anul 1177, fiind una dintre cele mai vechi din România.  Deținutele au vizitat sfântul locaş de închinăciune, cu Altarul de vară și muzeul, şi au participat la rugăciune împreună cu preotul capelan Vlad Oneț. Vizita la Mănăstirea Hodoș-Bodrog s-a încheiat cu o agapă creşti­nească.

Pelerinii au adus mulțumire Arhiepiscopiei Aradului, păstorită de Înaltpreasfinţitul Pă­rinte Arhiepiscop Timotei, pentru aleasa prețuire și grija pe care a manifestat-o în cursul anilor pentru persoanele private de libertate, aflate în Penitenciarul din Arad. Au adus mulțumire şi protosinghelului Grigorie Timiș, starețul mănăstirii, şi la tot soborul de la Mănăstirea Hodoș-Bodrog.