Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Pelerinajul micilor iconari din Parohia „Naşterea Domnului”

Pelerinajul micilor iconari din Parohia „Naşterea Domnului”

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Transilvania
Un articol de: Marilena Asănica - 15 Octombrie 2015

Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, păstorită de părintele Nicolae Buda, a organizat, ca în fiecare toamnă, un pelerinaj pentru copiii de la Cercul de pictură al parohiei. Pelerinii au făcut popasuri la Huedin, la mănăstirea de la Ciucea, biserica din Bucea, mănăstirea de la Piatra Craiului şi biserica din Valea Drăganului.

Cei 33 de copiii şi tineri, însoțiți de preoţii Nicolae Buda şi Dorel Man, de cadre didactice de la Școala ”Constantin Brâncuși” din Cluj-Napoca, de coordonatoarele Cercului de pictură, au pornit la drum, părăsind Valea Someșului Cald, spre Valea Crișului Repede. O bună bucată de drum, apa Crișului Repede a condus grupul spre orașul Huedin, unde a avut loc primul popas, la sediul Protopopiatului Ortodox.

Grupul a fost întâmpinat aici de protopopul Ciprian Taloș. Apoi, împreună cu membrii Grupului vocal-folcloric ”Junii Vlădesei”, micii iconari clujeni au susținut un scurt program artistic. Cu toţii s-au închinat și s-au rugat în capelă și, apoi, au primit plăcinte.

De aici, grupul a pornit mai departe, având ca bună călăuză pe protopopul Ciprian Taloș, care a însoțit grupul spre Ciucea. În Castelul de la Ciucea, a locuit din 1920 până în 1938, anul morții sale, poetul și politicianul Octavian Goga. Grupul a vizitat muzeul memorial dedicat poetului, mănăstirea, apoi, la mausoleul unde își doarme somnul de veci Octavian Goga s-a săvârșit o slujbă de pomenire, iar copiii au adus un mic omagiu marelui poet, recitând din poeziile acestuia.

După acest moment emo­ționant, grupul a urcat spre Bucea unde a fost întâmpinat, de pe Dealul Gorban, de biserica de lemn. Pelerinii au vizitat biserica de zid a satului cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” şi au ascultat istoria acesteia, povestită de părintele Mircea Dejeu.

Spre amiază, părăsind Valea Crișului Repede, pe un drum pietruit, șerpuind prin păduri, grupul de pelerini s-a îndreptat spre Mănăstirea Piatra Craiului, admirând peisajele din jur și pădurile în mijlocul cărora se înalță sfântul locaș. Aici au trecut cu toţii pragul mănăstirii pentru rugăciune și au ascultat un cuvânt de învățătură de la părintele stareț Antonie Flore. În paraclis, cu toţii s-au închinat la Icoana Maicii Domnului vindecătoare de cancer, care, din cele spuse de părintele stareţ, a făcut, ca pretutindeni, minuni.

La întoarcerea spre casă, pelerinii au poposit și în Biserica Ortodoxă de la Valea Drăganului, așezată la poalele masivului muntos Vlădeasa. Părintele Valentin Abrudan le-a destăinuit pelerinilor câteva din tainele bisericii. Apoi, grupul de pelerini, format din preoți, dascăli, copii și tineri, părinți și bunici, cu sufletele încărcate de pace, de emoție și de bucurie, au pornit spre Cluj.