Transilvania
Pelerini clujeni „Pe urmele sfinților în Italia” V

Pelerini clujeni „Pe urmele sfinților în Italia” V

Marilena Asănică, 21 Septembrie 2018

Pelerinajul „Pe urmele sfinților în Italia”, al credincioșilor din Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, s-a desfășurat cu prilejul „Anului Omagial al unității de credință și de neam” și al „Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918”. După, Veneția, Verona, Milano, Pisa și Florența, pelerinii au vizitat cetatea Romei.

Prin intermediul Centrului de pelerinaje „Renașterea”, un grup de 50 de cre­dincioși, majoritatea de la Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj Napoca, prin purtarea de grijă a parohului Nicolae Buda, am vizitat Italia. Pelerinajul a fost organizat de părintele Nicolae Buda, Georgeta Plăcintar, alături de care s-a aflat și ghidul, Alexandru Lucian Povarnă.

După popasurile făcute la Veneția, Verona, Milano, Pisa și Florența, a urmat Roma. De cealaltă parte a Tibrului ne așteaptă inima Romei, Vaticanul spre care ne îndreptăm cu metroul pe care-l luăm de la stația din apropiere și străbătând o mare parte a orașului, ajungem în Piața Ottaviano, unde ne întâmpină Basilica „San Pietro” în toată măreția ei, zărindu-i mai întâi de departe cupola rotundă ca un acoperiș deasupra lumii.

Trecem pe lângă zidul de cetate al Muzeului Vaticanului și facem un scurt popas lângă coloanele albe, semețe ca niște paznici puși pe treabă, soldați, aliniați în formație, bătând pasul în semicerc, îmbrățișând impozanta Basilică pentru a o apăra; ne odihnim un pic și ne adăpostim de soarele dogoritor pentru că ne așteaptă o zi încărcată cu multe locuri unde istoria s-a scris de milenii.

Ne apare în față Castelul „San Angelo” ca o fortăreață, un cilindru uriaș din cărămidă subțire, vertical, de pe meterezele căruia un înger de bronz încearcă să ne spună legenda sa, dar mai întâi aflăm istoria adevărată a acestuia: comandat inițial de către Împăratul Hadrian ca mormânt al său, a fost început în 123 după Hristos, dar și al familiei împărătești Caracalla, până în 217.
Clădirea a fost folosită mai târziu de către papi ca o cetate și castel, iar astăzi este muzeu, purtând amintiri ale unor fapte sângeroase și ale unor delicte săvârșite. Denumirea de castel provine din legenda care spune despre îngerul care, în timpul unei procesiuni a lui Grigore cel Mare (anul 500) împotriva ciumei care decima populația orașului, a apărut pe cer, s-a așezat pe vârful Mausoleului, punând spada în teacă în semn de împlinire a rugăciunii.

Drept mulțumire, a fost construită o capelă închinată îngerului și o statuie ce amintea de minunea săvârșită. Trecem de Podul „Sant Angelo” cu un dublu rând de îngeri sculptați de Bernini, admirăm clădirea somptuoasă a Curții de Casație (palat impozant, în stil renascentist târziu și baroc, acoperit cu calcar travertin, construit după planurile arhitectului Gugliemo Calderini între 1878-1910, cu o quadriga de bronz deasupra, din 1926 - Ettore Ximens din Paleromo) și ne îndreptăm spre cunoscuta Piață Navona, cea mai celebră și cea mai frumoasă piață din Roma, cu forma sa ovală, amintind de Vechiul stadion al lui Domițian, „Circus Agonalis”, construit de acesta în anul 86 după Hristos, cu o arenă mai mare decât Coloseumul folosit pentru întreceri sportive și festivități. În secolul al XV-lea a fost pavat și a dat naștere „Pieței Navona”.

Frumusețea pieței este dată de clădirile din jur, printre care și Basilica „Sant’Agnese in Agone”, dar în primul rând de cele trei fântâni cunoscute ca opere de artă și într-adevăr putem să recunoaștem acest lucru: mai întâi, răcorește aerul pieței „Fântâna lui Neptun”, aducând aici o parte din prospețimea brizei mării, construită în 1576 de Giacomo della Porta. Statuile și nimfele din jur au fost adăugate în secolul al XIX-lea. Autor al „Fântânii Maurului” care se află în partea opusă a pieței este același Giacomo della Porta. Maurul din centru ce ține în mână un delfin este o creație a lui Bernini, adăugată în secolul al XVII-lea, iar tritonii sunt adăugați în secolul al XIX-lea. În mijlocul pieței, se răsfață ca o prințesă „Fântâna celor patru fluvii”, construită între 1647-1651 la cererea Papei Inocențiu al X-lea, la început a fost încredințată lui Borromini, apoi rivalului său, Bernini. Este un ansamblu sculptural care impresionează având patru figuri ca niște titani ce reprezintă câte un fluviu de pe fiecare continent, unindu-le șu­voaiele de apă în bazinul liniștit de la picioarele lor. Ne regăsim și aici, prin Fluviul Dunărea care curge alături de Nil, Gange și Rio della Plata. Fântâna se află la baza unei pietre care susține un obelisc care se afla în „Circus Massenzio”, în apropiere de Via Appia Antica.

Pornim pe străzi înguste și ajungem în Piazza della Rotonda, aflată în centrul istoric ar Romei; în fața unei fântâni antice egiptene din marmură, cu obelisc, opera lui Giacomo della Porta și apoi a lui Filipo Barignoni și Luigi Amici (în timpul Papei Clement al XI-lea), impresionantă ca o comoară păstrată aproape intact, ne întâmpină clădirea Pantheonului. După cum citim pe ins­cripția de pe cornișa porticului, a fost ridicat ca templu în cinstea tuturor zeilor în anul 27 înainte de Hristos de către comandantul Agrippa; a fost distrus în marele incendiu din anul 80 înainte de Hristos și refăcut de Împăratul Hadrian.

Interesant că, în secolul al VII-lea, anul 609, avea să devină biserică a creștinilor „Sfânta Maria a Martirilor.”

Porticul se sprijină pe 16 coloane dorice monolitice de granit, care ascund în spatele

lor corpul uriaș cu formă circulară pe care se sprijină o cupolă gigantică emisferică, prevăzută deasupra cu o deschizătură de nouă metri diametru, oculus. Acesta simbolizează Ochiul Atotvăzător din ceruri, care pare a coborî în acest templu pentru ca rugăciunea să se îndrepte liber spre cer.

Prin porțile masive de bronz, originale, fiecare cântărind câte 20 tone, sprijinite pe pereții groși de 7,5 metri, intrăm în spațiul rotund al Pantheonului cu un diametru și o înălțime egală, de 43,40 de metri, unde totul capătă solemnitate dăruită de formă, detalii și materialele folosite.

Coloanele monolitice de culoare galbenă veche și mov par fragile pentru a sprijini cupola imensă, din al cărei cerc de lumină pornesc la o oarecare distanță alte cercuri concentrice, tăiate de raze ce încadrează pătrate înscrise unul în celălalt.

Altarul central al bisericii se află pe peretele opus intrării, având deasupra icoana originală a „Fecioarei Maria cu Pruncul”, datând din secolul al VII-lea; absida este placată cu mozaic aurit; împrejur sunt șapte nișe, cea din dreapta păstrând o frescă a „Buneivestiri” (secolul XV, Melozzo da Forli).

În capele, în jurul pereților sunt morminte monumentale ale unor personalități ale orașului, printre care Rafael Sanzio (1483-1520 - aflat între a doua și a treia capelă, sub altarul Madonnei del Sasso) și al primului rege al Italiei Vittorio Emanuele II di Savoia (în a treia capelă).

Următorul obiectiv vizitat este Fontana di Trevi, cea mai fotografiată și mai căutată de turiști, al cărei nume vorbește despre locul amplasării ei, la intersecția a trei drumuri, la capătul unui apeduct construit în secolul I înainte de Hristos, în timpul regelui Agrippa.

Având ca fundal fațada unui mare palat, „Palazzo Poli”, decorat cu statui și basoreliefuri, fântâna este așezată deasupra unor blocuri masive de piatră care ies din ape. Operă a arhitectului Salvi (1753), în timpul lui Clement al XII-lea, a fost împodobită de mulți artiști de la Școala lui Bernini. În partea centrală, deasupra a trei trepte de piatră în semicerc, domnește statuia lui Ocean, zeul mitologic al mării, într-o trăsură în formă de cochilie, trasă de cai înaripați, struniți de doi tritoni. În stânga și în dreapta, sunt două statui, prima fiind „Abundența”, cealaltă „Sănătatea” perfectă; deasupra lor sunt basoreliefuri cu scene din istoria fântânii: în dreapta, după legendă, copila care le arată pe câmp soldaților romani izvorul acestei ape pure, iar în partea cealaltă, Agrippa explicându-i lui Augustus cum să ducă apa la Roma.

Înconjurată de oameni, freamătul apei se unește cu cel al privitorilor și toți cei care ajung o dată aici, aruncă în apă o monedă, cu gândul de a se împlini visul de a reveni în acest loc unde cerul Romei se oglindește în apa transparentă a fântânii și sporește măreția acestui ansamblu.

Pornim din nou la drum și, la capătul cunoscutei „Via del Corso”, ajungem în inima capitalei Italiei, în „Piazza Venezia”, un spațiu imens cu piatră cubică înconjurând ovalul uriaș de verdea­ță.
Piața este dominată de Monumentul uriaș din marmură albă, „Il Vittoriano”, proiectat de Giuseppe Sacconi, înălțat pentru a celebra independența italiană; este dedicat primului rege al Italiei, pe una dintre părțile Capitoliului, la început de secol XX; statuia ecvestră uriașă, înălțată la capătul scărilor, are la picioarele sale basoreliefuri impresionante; ansamblul sculptural se profilează pe un edificiu concav, cu 16 coloane delicate, ce reprezintă cele 16 regiuni ale Italiei, terminate în două porticuri elegante sprijinite pe câte doi stâlpi; în partea inferioară se înalță statuia Romei, la baza căreia se află Mormântul soldatului Necunoscut (1921).

Deși impunător, monumentul nu a fost agreat de poporul italian, fiind considerat „ca un tort de nuntă uriaș aruncat în mijlocul pieței”, neîncadrându-se în centrul antic a locului; pare ireal în acest loc înconjurat de palate mai vechi, „Venezia”, în stânga (construit între anii 1455-1464), „Bonaparte” (unde a locuit mama lui Napoleon Bonaparte, în exil, sec. XVII) și „Palazzo Generali” între 1906-1911, pentru că în dreapta se desfășoară în fața noastră Roma antică, reînviind fastul și măreția de odinioară, chiar dacă acum au rămas doar ruinele, care știu să povestească sub soarele dogoritor istoria unui Imperiu care a dominat timp de secole lumea.

Intrăm pe nepregătite în vârtejul istoriei pentru că oriunde ne îndreptăm privirea coborâm în tunelul timpului în vremea de glorie a acestor locuri.

Colina Capitolină

Roma antică cuprinde un complex de clădiri antice, administrative, temple antice, palate imperiale, arcuri de triumf. Pe colina din centrul Romei, Capitoliul se aflau primele și cele mai importante temple ale orașului (Templul lui Jupiter); astfel, în dreapta monumentului impunător se urcă pe scări în Piazza del Campidoglio, cu celebra „Cordonata”, desenată de însuși Michelangelo, însărcinat de către papa Paul al III-lea să creeze palate pe cele trei laturi ale colinei Capitoline: Palazzo dei Conservatori, Palazzo Nuovo, Palazzo Senatorio, având în centru statuia ecvestră a Împăratului Marcus Aureliu; tot aici se afla Închisoarea Mamertină pentru inamicii învinși ai Romei (se pare că și Apostolul Petru ar fi fost închis aici); noi ne îndreptăm pe latura dreaptă a Pieței Veneția unde este emoționantă întâlnirea cu cele două ramuri din care a luat naștere poporul român, dacii și romanii, care se regăsesc pe nobila Columnă a lui Traian, care a rămas ca mărturie a victoriei lui Traian împotriva bravului popor dac; ridicat în 113 după Hristos, acest monument comemorativ a învins veacurile, și prin silueta sa elegantă, albă, veghează acest loc unde trecutul nu se teme că va fi depășit de timp; construită din 19 blocuri de marmură, cu o scară în spirală care duce spre vârf, este înfășu­rată  de o panglică cu figuri care o înconjoară elicoidal, fiind o imagine vie a armelor, artelor, obiceiurilor romanilor și ale dacilor, dar și a luptelor acestora redate prin fortărețe, poduri, câmpuri de bătălie; cu o înălțime de 38 de metri, ea arată înălțimea colinei care a fost nivelată pentru a ridica noul For la poalele Quirinalului. Cenușa Împăratului Traian este îngropată înăuntrul postamentului Columnei.
Forul Roman reprezintă inima civică a Romei antice și cuprindea clădiri maiestuoase, temple, palate, magazine, construite între 500-400 înainte de Hristos. Situate de-a lungul Via dei Fori Imperiale, ruinele Forului Roman cuprind în stânga: Forul lui Traian și Piața lui Traian, Forul di Caesare, Forul lui Augustus, iar pe dreapta Forul lui Iulius Cesar, Templele lui Saturn, al lui Vespasian, al Vestalelor, al Venerei, Arcul lui Septimiu, al lui Titus, al lui Drusus.

La capătul străzii Fiori Imperiali, mergând pe sub pinii mediteraneeni ca niște umbrele, lăsând pe partea dreapta ruinele impunătoare ale Bisericii lui Maxențiu și Biserica romano-catolică „Cosma și Damian”,  printre colinele Esquilino, Palatino și Celio ne apare în față una din minunile civilizației romane, Coloseumul.

Coloseumul, loc sfânt

Când ajungem lângă el, un vânt fierbinte, purtând cu el parcă nu praful de azi, ci acela din toate timpurile, învăluie acest faimos monument al Romei antice și simbol al Romei, alături de „San Pietro”. A fost început de Împăratul Vespasian din dinastia Flavilor în anul 72 după Hristos și a fost inaugurat opt ani mai târziu cu un program de jocuri și sporturi care a durat 100 de zile. Pentru a oferi date despre mărimea sa, putem spune că încăpeau aici 70000 de spectatori, având o circum­ferință de 524 metri, îmbrăcat atunci în marmură și împodobit cu statui. Avea un sistem de pânze de corabie manevrate cu funii de marinarii imperiali pentru a proteja spectatorii de soare și ploi. Numit la început „Amfiteatrul Flavilor”, a căpătat, mai apoi, denumirea actuală după o statuie colosală a lui Nero care se afla în apropierea sa.

Luptele cu gladiatori și animale au încetat în secolul al V-lea, iar apoi locul a servit drept carieră de piatră din care s-au luat material pentru construirea bisericilor și palatelor renascentiste.
În cinstea mulțimii de creștini care au fost martirizați aici, a fost declarat de către Vatican ca loc sfânt; în amintirea creștinilor care au devenit mucenici s-a ridicat o cruce în centrul său; aici au primit sfârșit mucenicesc Sfinții Ignatie Teoforul, Eustatie, Tatiana și alții.

În apropierea Coloseumului, se înalță maiestos Arcul de Triumf al lui Constantin. Ridicat la extremitatea Forumului, pe Via Sacra, în anul 312 de Senatul și poporul roman, așa cum scrie clar pe inscripția acestui monument splendid, cel mai bine păstrat dintre monumentele antice, Arcul lui Constantin a fost ridicat în memoria victoriei câștigate împotriva lui Maxentius la Ponte Milvio. Impresionantul monument are 21 metri înălțime și 25.6 metri lungime și este format din trei arcuri, cel mai mare fiind cel din mijloc.

Cele mai vizibile sunt statuile de daci, sculptate cu mult înainte de domnia lui Constantin. Aproape tot materialul a fost luat de la Arcul lui Traian și Arcul lui Marc Aureliu și de la alte monumente; pe arc, sunt reprezentate scene de la operațiunile militare (în partea de sud) sau de la îndeplinirea îndatoririlor civice (în nord).

„Santa Maria Maggiore”

La Stația Termini, ne îndreptăm spre cea de-a patra biserică papală, dedicată Fecioarei Maria, „Santa Maria Maggiore”, cea mai veche din Roma, ridicată pe colina Esquilino, care, privită dinspre portalul dreptunghiular cu etaje de la intrare, nu pare a fi biserică, trădând-o doar turnul clopotniță din dreapta, semeț, cel mai înalt din Roma, 75 metri, în stil romanic, ascuțit, frumos ornamentat, din cărămidă roșie.

Dar înconjurând ansamblul sau privindu-l de sus, descoperim monumentalitatea acestei biserici, cu formă dreptunghică, cu nava centrală lungă, cu acoperișul simplu, în unghi drept, deasupra căreia se înalță de-o parte și de alta, impozantele cupole rotunjite a două capele, Sixtină, la dreapta, și Paolină, la stânga.

Legenda care a fost reprodusă în mozaicuri medievale pe loja porticului spune că biserica s-a înălțat la rugămintea Fecioarei  Maria care, în august 356, a apărut în vis Papei Liberiu, cerându-i să înalțe o biserică pe locul unde urma să ningă ziua următoare. Astfel a apărut această minune numită și „Liberiana” fiind din vremea lui Sixt al III-lea (432-440).

Fațada impresionează prin porticul cu cinci deschideri, realizată de Fuga, deschideri des­părțite de pilaștri împodobiți cu coloane și cu o lojă cu trei mari arcade. Edificiul este un rezumat al marilor etape ale artei creștine prin planul său basilical, cu proporții nobile, prin mozaicuri de mare preț, prin impozantele capele policrome determinate de Contra-Reformă.

Putem spune că Basilica este un amestec de patru arhitecturi din diverse epoci: sanctuarul paleocreștin din secolului al V-lea, campanila romană din evul mediu, nava cu coloane ionice, plafonul din Renaștere, cupolele baroce. La dreapta fațadei, Clement al X-lea a construit un palat alăturat, iar Clement al XI-lea a adăugat altul asemenea, în stânga.

Interiorul oferă un spectacol grandios de măreție și eleganță, fiind împărțit în trei nave, cea centrală sprijinindu-se pe 40 de coloane ionice; plafonul renascentist este lucrat din lemn aurit, zice-se cu primul aur adus din America și împărțit în casete de tip antic de Giuliano de Sangallo și fratele său Antonio.

Deasupra coloanelor, chiar sub ferestre, se află mozaicuri din secolul al V-lea ce înfățișează scene din Vechiul Testament, care se reunesc în mozaicul mare al Arcului Triumfal cu fapte din Noul Testament. Altarul papal este acoperit de un baldachin frumos ornamentat, ce se sprijină pe 4 coloane antice; absida este decorată cu un mozaic grandios creat de Jaccopo Toritti în 1295, ilustrând „Triumful Mariei”, cu Maria și Iisus stând pe tron, alături de sfinți, și Adormirea Mariei. Papa Nicolae al VI-lea, care a comandat această pictură, este înfățișat stând în genunchi alături de cardinalul Giacomo Colonna.

Pentru noi, un loc la care dorim să ajungem este cripta dinaintea Altarului mare, un tabernacol din bronz aurit susținut de patru îngeri, decorată în 1874 de Vespignani cu marmură, unde se află cinci bucăți din lemnul ieslei din Bethleem așezate într-o urnă de cristal și argint ornamentată de Valadier; în față, statuia lui Papa Pius al IX-lea rugându-se (Giacometti); Altarul mare, situat sub baldachin este sarcofagul unde au fost de puse relicvele Evanghelistului Matei.

Impresionante sunt și capelele din navele laterale: în dreapta, Capela Sixtină sau a Prea Sfântului Sacrament (1585 de Domenico Fontana), Capela Paulină (1605-1613, de Flaminzio Ponzo) cu icoana Fecioarei Maria Salus Populi din secolul al IX-lea; în apropiere de intrare, sunt capelele: Crucifixului, a Sfântului Mihai, a Sfântului Petru cu Lanțuri; în stânga, Capela Cesi. Se remarcă și Capela Sforza. Un loc aparte este oferit statuii „Regina Pacis”, realizată de Guido Galli, ca semn de mulțumire la încheierea primului război mondial. Dacă din toate părțile te invadează o frumusețe și o măreție de nedescris, nu putea să lipsească nici pavimentul artistic realizat din marmură de artiștii cosmatești, de valoare inestimabilă.

Basilica păstrează și mormântul sculptorului Bernini sub o placă simplă. Ieșim afară, în piața scăldată în soare și admirăm obeliscul din spatele bisericii; în fața Basilicii, ocrotitoarea Sfântului lăcaș, Maria a Zăpezii, cum mai e numită aici, veghează deasupra tuturor de pe coloana înaltă, ce poartă lucrarea sculpturală Fecioara și Pruncul (Berthelot, 1611).

Într-adevăr, ca o încununare a tuturor frumuseților adunate în suflet în această zi am primit acest răstimp în care ne-am adăpat inimile de la izvorul nesecat al artei din toate timpurile.
Dar ziua următoare, după o odihnă binemeritată, vom atinge apogeul pelerinajului nostru, ajungând la Vatican.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!