Editorial
Pelerini în căutarea Împărăţiei

Pelerini în căutarea Împărăţiei

Pr. Ciprian Florin Apetrei, 22 Octombrie 2017

Octombrie este luna marilor pelerinaje de la Bucureşti şi Iaşi, în cinstea sfinţilor smereniei, Cuviosul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (27 octombrie), şi Cuvioasa Parascheva (14 octombrie). An de an vedem prin intermediul televiziunilor cu acoperire naţională numărul mare de pelerini care merg să se închine la moaştele celor doi sfinţi cuvioşi. Din nefericire, de cele mai multe ori aceste prezentări ale mass-mediei se focalizează nu pe esenţa acestor evenimente, anume bucuria pelerinului de a se întâlni cu prietenii lui Dumnezeu care sunt sfinţii, ci pe căutarea posibilelor aspecte negative de la ele. Se vede că majoritatea presei nu poate să ignore evenimentele create de cele mai mari pelerinaje din România deoarece publicul este interesat de ştiri de la aceste momente. Şi atunci se caută orice pentru a ştirbi din frumuseţea şi bucuria pe care le au pelerinii care participă la întâlnirile duhovniceşti cu sfinţii de la Bucureşti şi Iaşi.

Mulţi aşa-zişi comentatori din spaţiul mediatic, necunoscători ai fenomenului religios, relativizează evlavia şi credinţa celor care participă la aceste două mari pelerinaje din luna octombrie, insistând pe superstiţii şi o aşa-zisă „lipsă de educaţie” a celor care devin pelerini în aceste zile, ca şi cum educaţia ar fi o stavilă în calea credinţei şi evlaviei.

Când ne uităm la sutele de mii de persoane care vin să-i cinstească pe Sfinţii Cuvioşi Dimitrie şi Parascheva, întrebarea onestă pe care ar trebui să o adresăm este: De ce vin aceşti oameni în aceste zile să-i serbeze pe sfinţii prăznuiţi atunci? Răspunsul corect îl vom afla doar dacă ne vom petrece câteva ore printre ei pentru a vedea oameni de condiţie socială şi pregătire intelectuală diferite, din toate straturile societăţii româneşti, dar care au ca singur scop întâlnirea cu sfinţenia, pentru a primi în dar binecuvântarea Bunului Dumnezeu.

Stând printre ei vom vedea că timpul pe care şi-l petrec aşteptând să le vină rândul pentru câteva zeci de secunde să se închine la sfintele moaşte este unul al comuniunii, al împărtăşirii din necazurile şi suferinţele celui de lângă ei şi mai ales este un timp al rugăciunii şi al înţelegerii că nu suntem singuri pe drumul către Împărăţia lui Dumnezeu, care este Casa Sfinţeniei.

Într-o lume în care oamenii se transformă pe zi ce trece în indivizi care se identifică ca număr, nu ca persoană, într-o lume în care însingurarea este cauzatoare de boală, în care singura valoare este banul, şi nu persoana umană, drumul pelerinului către întâlnirea cu sfinţenia este timp al mărturisirii, al apropierii de celălalt, al rugăciunii împreună şi al primirii lui Hristos, Care ne învaţă că „unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18, 20).

Aici aflăm de ce sute de mii de oameni vin să-i cinstească pe sfinţi, pentru că pelerinajul în sine este modul lor de a-şi mărturisi credinţa şi nădejdea că prin mijlocirea „casnicilor lui Dumnezeu”, pe care îi venerează cu atâta evlavie, vor primi de la Ziditorul tuturor darurile cele bogate care să-i întărească pe drumul anevoios al vieţii, la capătul căruia să primească cununa sfinţeniei în comuniunea sfinţilor din Împărăţia lui Dumnezeu.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!