„Pentru noi este o mândrie faptul că Biserica noastră are rădăcini apostolice“

ştefan Mărculeţ, 30 August 2008

Biserica Ortodoxă a Etiopiei are o istorie plină de evenimente remarcabile care au făcut din comunitatea africană una dintre cele mai mari şi importante Biserici Orientale. Cu rădăcini apostolice şi cu o istorie de secole în care a fost religie de stat, element unificator pentru poporul etiopian, dar şi profund resort spiritual, Biserica Ortodoxă a Etiopiei numără astăzi aproape 30 de milioane de credincioşi, aproximativ 60% din populaţia totală a ţării. Despre istoria acestei Biserici, precum şi despre tradiţiile şi spiritualitatea etiopiană am vorbit cu un preot etiopian, arhimandritul Giyorgis Haile, reprezentantul Patriarhiei Etiopiei în Elveţia şi responsabilul comunităţilor etiopiene din această ţară europeană.

Etiopia, una dintre cele mai frumoase şi interesante ţări ale Africii, adăposteşte cea mai mare comunitate de creştini ortodocşi dintre toate Bisericile Ortodoxe Orientale. Cunoscută pentru prima dată în istorie prin intermediul vechilor tradiţii egiptene, în care apare ca „Ţara porturilor“, aflată la „capătul lumii“, Etiopia a fascinat dintotdeauna prin obiceiurile oamenilor, urmaşi ai seminţiilor hamite şi semite. De altfel, prin intermediul poporului evreu, etiopie-nii au aflat primele lucruri despre Dumnezeu, iudaismul fiind practicat ani buni pe pământ african. „Legăturile dintre poporul ales şi cel etiopian sunt bine cunoscute. Se ştie că Moise a avut o soţie din Etiopia, fapt ca-re i-a cauzat unele probleme. Mai târziu, aşa cum Vechiul Testament menţionează în I Regi 10, 1-13, regina din Sheba a vizitat Ierusalimul în timpul regelui Solomon şi a fost uimită de bogăţia de aici, dar şi de înţelepciunea regelui israelit, de care s-a îndrăgostit. Evenimentul este detaliat în „Kebre Negest“ - Gloria Regilor -, una dintre cele mai preţioase cărţi despre istoria Etiopiei. La întoarcerea în Etiopia, regina a născut un fiu, Menilek I. Câţiva ani mai târziu, Menilek a mers la Ierusalim să-şi viziteze tatăl, iar la întoarcere a fost însoţit de israeliţi, printre care şi leviţi. Tradiţile locale spun că Me-nilek ar fi reuşit să aducă de la Ierusalim chiar şi Chivotul Legii, pe care l-a aşezat în sinagoga regală din Aksum. De aici înainte, iudaismul a fost practicat sute de ani în Etiopia. Cei din tribul «falasha» din nordul Etiopiei sunt urmaşi ai acestora şi acolo se practică şi astăzi iudaismul“, ne-a spus pr. Giyorgis Haile.

Încreştinaţi de Apostolul Filip

După sute de ani de iudaism, timp în care poporul etiopian a fost considerat al doilea Israel, aşa cum arată chiar Vechiul Testament, prin profetul Amos, creştinismul a fost adus în pământul binecuvântat de pe continentul african de către Sfântul Apostol Filip. Acesta a predicat în Etiopia atât iudeilor de aici, cât şi păgânilor. „Pentru noi este o mândrie faptul că Biserica noastră are rădăcini apostolice. Credem că a fost voia lui Dumnezeu, pe care strămoşii noştri L-au cinstit atâta timp ca iudei, să primim un astfel de dar din gura unui Apostol. A fost momentul în care viaţa în ţara noastră s-a transformat total“, continuă pr. Giyorgis. Sinagogile iudaice din Etiopia au devenit imediat biserici creştine, după exemplul marii sinagogi Zion din Aksum, devenită Catedrală mitropolitană şi centru teologic. „Creştinismul nu s-a înrădăcinat numai la curtea regală sau doar în rândul aristocraţilor. Poporul simplu a devenit creştin şi a mărturisit de la început credinţa în Hristos“, a mai spus preotul etiopian.

Creştinismul, religie de stat

Primele secole după răspândirea creştinismului au fost, pentru Biserica Etiopiei, cele mai prolifice. Regatul etiopian s-a închegat în jurul credinţei creştine, încât, în secolul al IV-lea, regele Ezana al Etiopiei s-a declarat capul Bisericii din ţara sa. Acest rege are meritul de a fi de-clarat creştinismul religie de stat. El a stabilit primele legături între Aksum, capitala de atunci a regatului, şi Alexandria, puternicul centru creştin al Egiptului. Regele Ezana a trimis în Alexandria pe se-cretarul său, Frumenţiu, pentru a-l ruga pe episcopul de atunci al Alexandri-ei, Sfântul Atanasie al Alexandriei, să trimită un episcop în Etiopia. Atanasie l-a iniţiat pe Frumenţiu în tainele creştinismului, după care l-a hirotonit episcop pentru Etiopia. Frumenţiu, numit „Abbe Selama“ după hirotonie, a devenit, astfel, primul episcop din Etiopia. „După întoarcerea episcopului Selama în Etiopia, lucrurile s-au schimbat în Biserica de aici. Episcopul a fost primit de popor ca un sfânt, fiind numit «Luminătorul». Regele însuşi împreună cu fratele său şi-au schimbat numele, iar semnul crucii a fost pus pe monezile etiopiene“, a menţionat pr. Giyorgis Haile.

Invazia islamică şi misionarismul catolic

Până la invazia islamică, care a cucerit Africa în perioada 600-968, Biserica Etiopiei a continuat să se dezvolte. S-au întemeiat mănăstiri, s-au construit biserici, s-au format mari teologi, s-a tradus Biblia, iar patriarhia Alexandriei a continuat să hirotonească episcopi, pentru a conduce comunităţile ortodoxe de aici. Odată cu invazia islamică, viaţa Bisericii a fost îngreunată. Cu toate acestea, Etiopia a rămas singura ţară care a rezistat acestei invazii. Crucea şi coroana au devenit, în această perioadă, sim-boluri naţionale. „Chiar dacă astăzi există o comunitate destul de mare de musulmani, totuşi, Etiopia a rămas majoritar ortodoxă“, a explicat pr. Giyorgis. Nici misiunea iezuiţilor din secolele XV-XVI nu a avut mare success. Susţinuţi de Portugalia, iezuiţii au încercat să întemeieze în Etiopia comunităţi catolice. Aceştia au reuşit chiar să obţină în 1624 de la regele Susenyos al Etiopiei o subscriere la Roma, catolicismul fiind declarat forţat religie de stat. Furia poporului l-a determinat pe Susenyos să revină asupra deciziei, după care să abdice.

Despărţirea de Alexandria

Biserica Etiopiei a devenit autocefală în secolul trecut. Printr-o înţelegere cu Biserica Coptă din Alexandria, al cărei patriarh hirotonea episcopii din Etiopia, din 13 iulie 1948, cinci episcopi etiopieni au ales un patriarh pentru Biserica de aici. Astfel,la 14 ianuarie 1951, Abuna Basilios a fost hirotonit şi întronizat mai târziu ca primul Patriarh al Etiopei. În 1993, Eritrea, parte a Etiopiei, şi-a câştigat independenţa. patriarhul Shenouda al Alexandriei a recunoscut autocefalia Bisericii Ortodoxe din Eritrea, astfel încât Biserica Etiopiei a fost divizată. „Tensiunile au fost imense în aceşti ani. Se fac mari eforturi pentru a se realiza un dialog şi o comuniune între aceste Biserici surori“, ne-a spus pr. Giyorgis.

Viaţa în mănăstirile etiopiene

Biserica Etiopiei face parte din grupul Bisericilor Ortodoxe Orientale care nu au acceptat hotărârile Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon, din 451, care a condamnat erezia monofizită, conform căreia Iisus Hristos a avut o singură fire, cea dumnezeiască. „Tewahedo“ înseamnă „o fire unită“, arătând că firea dumnezeiască a lui Iisus Hristos a absorbit pe cea omenească. Spiritualitatea şi teologia etiopiană este similară cu cele din alte Biserici Ortodoxe. „Viaţa spirituală din mănăstirile etiopiene este asemănătoare cu cea din alte mănăstiri ortodoxe din întreaga lume. Tinerii etiopieni care vin la mănăstire sunt iniţiaţi de călugării bătrâni. După o perioadă de ucenicie, tânărul poate îmbrăţişa monahismul sau poate decide să se căsătorească. Această alegere trebuie să o facă după ce este hirotonit diacon. Cel mai greu este să înveţi toate rânduielile liturgice dintr-o mănăstire. De obicei durează 4-5 ani. Toate acestea se fac numai sub îndrumarea şi supravegherea stareţului, pe care noi îl numim «părinte». Toţi călugării etiopieni îşi organizează viaţa după principiul «ora et labora». Slujbele religioase în mănăstirile etiopiene sunt oficiate numai de preoţii călugări“, a adăugat pr. Giyorgis.

Preot şi călugăr pentru fiecare parohie

În toate parohiile etiopiene există u preot de mir şi un călugăr. Aceştia au ca datorie săvârşirea slujbelor religioase şi susţinerea activităţilor misionare din comunitatea respectivă. Credincioşii sunt ataşaţi de preoţii din parohii şi îi susţin în permanenţă. „Sunt două modele pentru comunitate: preotul cu familie, pentru cei care doresc să-şi întemeieze o familie, şi preotul călugăr, pentru cei cu vocaţie pentru monahism. Viitorii monahi se nasc în parohii. De aceea, este absolut necesar ca un monah să fie mereu în parohie şi să îndrume pe cei care simt chemarea spre monahism“, ne-a mai explicat pr. Haile.

Biserica din Zion, simbolul Bisericii Etiopiene

În nordul Etiopiei, în Câmpia Stelae, există şi astăzi biserica-emblemă pentru Ortodoxia etiopiană. Iniţial sinagogă iudaică, construită de regele Menilek I, fiul regelui evreu Solomon I, biserica a devenit, după încreştinarea Etiopiei, Biserica „Sf. Maria“ din Zion, Aksum, simbolul Ortodoxiei din ţara africană. Se spune că aici a fost adus chiar Chivotul Legii de la Ierusalim, lucru neconfirmat însă de istorici.

Biserica veche a fost distrusă de musulmani în secolul al XVI-lea, iar regele Fasilidas a reconstruit-o în 1635. În 1955, Împăratul Haile Selassie a construit noua biserică dedicată Fecioarei Maria în apropiere de cea nouă. În 1965, acelaşi împărat etiopian a construit o capelă pentru rămăşiţele presupusului Chivot al Legii, lăcaş de cult în care femeile nu au voie să intre.

Biserica veche a fost construită sub puternice influenţe arhitecturale siriace. Interiorul este presărat de coloane ce folosesc preoţilor în timpul dansurilor rituale din timpul serviciilor religioase. De asemenea, picturile murale din interior sunt puternic colorate şi presărate cu motive tradiţionale.

Responsabil pentru comunităţile etiopiene din Elveţia

Părintele Giyorgis Haile este născut în oraşul etiopian Gorai. Este arhimandrit, călugărit la cea mai veche mănăstire din Etiopia. A studiat la Institutul Teologic „Sf. Pavel“ din Adis-Abeba şi este preot de 15 ani. Este responsabil pentru comunităţile etiopiene din Elveţia, slujind la bisericile acestor comunităţi din Geneva şi Lausanne. „Sunt peste 4.000 de etiopieni în Elveţia, iar Patriarhia Etiopiei m-a trimis, împreună cu un alt preot şi şase diaconi, pentru a păstra legătura acestor comunităţi cu tradiţiile şi spiritualitatea etiopiene“, ne-a spus pr. Giyorgis.

Tradiţii şi sărbători specifice

Slujbele religioase etiopiene sunt împodobite cu dansuri şi ritualuri tradiţionale africane. Sărbătorile mari din timpul anului sunt mereu însoţite de ceremonii din care nu lipsesc costumele tradiţionale, focurile şi dansurile. Una dintre cele mai frumoase sărbători etiopiene, meskel, sărbătorită în fiecare an la 17 septembrie, marchează aflarea Sfintei Crucii de împărăteasa Elena, mama împăratului bizantin Constantin cel Mare. În acelaşi timp, sărbătoarea aminteşte de evenimentele de pe Muntele Gishen, la Mănăstirea „Sf. Maria“, din regiunea Wollo. Tradiţiile etiopiene arată că Sfânta Cruce a fost adusă în Etiopia pentru a fi venerată. Se spune că oamenii care veneau să se închine erau arşi de vii. Autorităţile au decis să îngroape Sfânta Cruce la mănăstirea amintită mai sus. Un manuscris vechi păstrat la acest aşezământ monahal aminteşte în detaliu toate aceste evenimente. În fiecare an, pe 17 septembrie, preoţii însoţiţi de credincioşi, poartă o cruce de lemn pe care o aşază în mijlocul poporului, cântând şi dansând după un anumit ritual. Apoi, ard această cruce pentru a aminti de evenimentele din secolul al IV-lea.

Festivalul Epifaniei

O altă mare sărbătoare în Biserica Etiopiei care este însoţită de obiceiuri tradiţionale este „timket“, amintind de Botezul Domnului în râul Iordan. Este sărbătorită la 11 ianuarie prin slujbe religioase, procesiuni, dansuri şi ritualuri. În timpul festivalului au loc botezuri simbolice, care amintesc de botezurile săvârşite de Ioan Botezătorul la râul Iordan. Acestea sunt doar simbolice, fiind deosebite de Taina Botezului. În timpul ceremoniei, un model al Chivotului Legii, numit „Tabot“, este purtat de preoţi în mijlocul poporului. Sfânta Liturghie este oficiată la primele ore ale dimineţii. În aceeaşi zi, după-amiaza, are loc procesiunea de readucere a „Tabot“ în biserică, în sfântul altar, unde rămâne în restul anului. Preoţii poartă umbrele, cântă imne specifice, iar credincioşii poartă haine tradiţionale. Sărbătoarea se încheie cu dansurile tinerilor şi ale femeilor, după care credincioşii merg la casele lor unde pregătesc masa.

Debre Damo, mănăstirea cu 1.200 de monahi

Cea mai veche mănăstire din Etiopia, Debre Damo, construită în secolul al VI-lea, păstrează şi astăzi specificul monahismului etiopian. Întemeiată conform tradiţiei etiopiene de Abuna Aregawi şi construită pe un deal, mănăstirea este greu accesibilă. Monahii folosesc frânghii pentru a se căţăra până în incinta complexului monahal, situat la 25 de metri altitudine. Aici se găseşte cea mai veche biserică a mănăstirii, datată tot din secolul al XVI-lea. Este o construcţie unică în lume, realizată din lemn şi piatră. Arhitectura inspirată de elementele artei siriace este deosebită şi impresionează pe orice turist care vizitează această biserică istorică, emblemă a monahismului etiopian. „Mănăstirea are şi acum 1.200 de monahi. Este locul cel mai căutat de cei care doresc să îmbrăţişeze monahismul şi, de asemenea, este una dintre principalele atracţii turistice din Etiopia. Am trăit în această mănăstire mai mult de zece ani. Viaţa în această mănăstire nu este deloc uşoară, însă frumuseţea slujbelor şi împlinirea sufletească a fiecărui monah te fac să uiţi de greutăţile vieţii cotidiene“, ne-a spus pr. Gioyrgis. Mănăstirea păstrează cele mai vechi manuscrise referitoare la istoria Bisericii din Etiopia, precum şi cele mai vechi scrieri teologice din această ţară. Aici se găseşte şi cel mai vechi document scris din Etiopia. O altă parte importantă din tezaurul mănăstirii o reprezintă colecţia de icoane vechi. Cu toate că oamenii ajută mănăstirea cu alimente şi lucruri necesare vieţii de zi cu zi, monahii se ocupă în special cu creşterea animalelor. Toate acestea pot fi admirate de turiştii doritori să afle mai multe despre istoria şi spiritualitatea Etiopiei şi care nu se împiedică de un obstacol minor: căţărarea cu o frânghie.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!