Reportaj
Perla bisericilor de lemn din judeţul Sibiu

Perla bisericilor de lemn din judeţul Sibiu

ştefan Mărculeţ, 20 Septembrie 2012

Pe vremea când Mihai Viteazul unea pentru prima oară în istorie românii din jurul Carpaţilor, în Ocna Sibiului se construia Biserica "Sfântul Ioan Evanghelistul", ca ofrandă pentru binefacerile pe care oamenii de aici le-au primit de la Dumnezeu. Lăcaşul de cult a fost mutat la Apoldu de Jos în 1774 şi a devenit inimă a comunităţii şi poartă spre cer pentru credincioşii din satul sibian.

Vechile biserici de lemn din Ardeal se disting de alte lăcaşuri de cult prin unicitatea formelor arhitecturale şi a picturilor, dar şi prin istoria lor plină de evenimente ce arată lucrarea providenţială a lui Dumnezeu pe pământ românesc. În părţile Sibiului, deşi puţine, bisericile de lemn sunt preţuite ca adevărate comori, oamenii de aici fiind conştienţi de valoarea lor inestimabilă. Nu doar frumuseţea lor impresionează. Secole de suspine, râuri de lacrimi, dar şi bucuriile prilejuite de momentele fericite din viaţa omului s-au adunat între pereţii acestor temple de simţire românească şi ortodoxă. Am putea spune că aceste biserici de lemn sunt o reprezentare a poporului român, "neînsemnat" pentru mulţi, dar care dă dovadă de o bogăţie spirituală nemărginită. Aceste case ale Domnului dau mărturie despre dorinţa mare a românilor de a avea lăcaşuri de închinare în comunităţile lor, în pofida vremurilor potrivnice şi a situaţiei materiale ce împiedicau de multe ori împlinirea acestui vis.

O astfel de biserică simbol este şi cea din Apoldu de Jos. Cu un hram deosebit, al Sfântului Ioan Evanghelistul, cel care a grăit ca nimeni altul despre Hristos, biserica de lemn din Apoldu de Jos musteşte de istorie şi de spiritualitate românească. Nici nu se cădea un hram mai potrivit decât cel al Sfântului Ioan Evanghelistul, ale cărui cuvinte înalţă sufletul omenesc până aproape de Tronul ceresc. Acelaşi sentiment îl ai şi când intri în biserica din Apoldu de Jos. Lumea cerească, zugrăvită după cum numai artiştii români reuşesc aceasta, ni se deschide şi ne invită să ne bucurăm alături de fiinţele celeste, de comuniunea cu Sfânta Treime.

Primul sentiment care te încearcă atunci când intri în curtea bisericii este cel de păşire peste veacuri, de întâlnire cu vrednicii strămoşi ce-şi veghează ofranda adusă lui Dumnezeu, chiar şi din mormânt. Aici îşi dorm somnul de veci vrednicii înaintaşi ai apolzenilor care, într-o noapte din 1774, au adus bisericuţa de lemn, cumpărată de la credincioşii din Ocna Sibiului. Efortul de a transporta biserica în carele trase de boi nu a contat pentru cei din Apoldu de Jos. Nici măcar presiunile regimului habsburgic nu au constituit o piedică în calea împlinirii unui mare deziderat, concretizat prin această mutare a bisericii de la Ocna Sibiului.

"Tradiţia locală spune că pe locul acestei biserici a existat o bisericuţă de lemn, mai mică decât aceasta şi neîncăpătoare la un moment dat, dar despre care nu ştim prea multe", ne-a spus parohul de la Apoldu de Jos, părintele Ilie Ludoşan.

Într-un volum care adună lucrările monografice ale satului Apoldu de Jos, culegere intitulată "Apoldu de Jos, veche vatră românească de istorie şi cultură", autorul, Vasile Fărcaşiu, face cunoscute mai multe informaţii despre biserica de lemn din sat. Aici este amintit faptul că tradiţia o datează din vremea domnitorului Mihai Viteazul. Pictura bisericii s-a realizat, conform unei inscripţii cu litere chirilice, pe vremea "Înălţatului Împărat Iosif al II-lea, fiind arhiereu neunit D. Sofronie Chirilovici, de Simion Zugravul din Craiova, cu cheltuială şi purtarea de grije a ctitorilor I. Blatea, Ioan Lazăr, Iosif Blatea, Ioan Cândea şi Moise Natea".

În anul 1978, după cum menţionează monografia amintită, s-a făcut şi o renovare a bisericii. La acea dată, biserica era acoperită cu ţiglă solzi, dar s-a renunţat la ea şi s-a acoperit cu şindrilă, aşa cum fusese iniţial. Biserica nu are turn, iar clopotniţa a fost construită în apropiere, din lemn şi acoperită cu şindrilă. În 1961, lăcaşul de cult a fost înregistrat ca monument istoric. Şi asta nu doar pentru vechimea sa, ci şi pentru valorea patrimonială. Măiestria de care au dat dovadă cei care au construit-o, şi mai ales pictorii, a făcut din biserica de la Apoldu de Jos o veritabilă bijuterie.

Sfântul Hristofor, pictat cu cap de ţap

Pictura realizată pe pânză, în ulei este în plină restaurare. Chiar dacă lucrările fac puţin vizibilă pictura deosebită, totuşi, distingem scenele biblice şi sfinţii îndrăgiţi de români zugrăviţi ca şi cum ar fi de-ai casei şi ca nişte prieteni ce ne invită să-i urmăm. Celebră este imaginea Sfântului Hristofor, pictat cu cap de ţap. Sfântul apare pictat în iconografia ortodoxă fie cu cap de câine, fie cu cap de miel, dar la Apoldu de Jos, chipul său seamănă evident cu al unui ţap. Conform unei tradiţii, sfântul i-a cerut lui Dumnezeu să-i ascundă chipul, iar altă tradiţie spune că Sfântul Hristofor a făcut parte, înainte de convertirea la creştinism, dintr-un trib al chinocefalilor, originari din actualul Pakistan, oameni care-şi modelau capetele, încă din copilărie, spre a semăna cu nişte câini fioroşi. Restaurarea picturii va reda bisericii strălucirea iniţială. "Lăcaşul de cult este prins într-un plan de restaurare şi vin de la Bucureşti studenţi, împreună cu cadre didactice pentru a lucra la restaurarea picturii", ne-a mai spus părintele Ludoşan. Specialiştii au spus în dese rânduri că biserica de lemn din Apoldu de Jos este unică în ţară şi cel mai frumos lăcaş de cult din zonă. Acest lucru s-a dovedit la multe expoziţii fotografice organizate în oraşele ardelene, ultima, vernisată la Muzeul Unirii din Alba Iulia. La acea expoziţie, cele mai multe fotografii ilustrau pictura unică a bisericii de lemn din Apoldu de Jos.

"Nici n-au stat la discuţiile despre mutarea în muzeu"

Chiar dacă pe acelaşi deal din sat, s-a zidit în jurul anilor 1806-1807 o măreaţă biserică din zid, pictată în altar la 1818 de venerabilii artişti Tudor Torje şi Ioan Căzilă jr. , apolzenii sunt ataşaţi de biserica de lemn şi o consideră lucrul cel mai de preţ din sat, de care se pot mândri oricând. Cu ani în urmă, a existat propunerea venită din partea reprezentanţilor Muzeului "Astra" din Dumbrava Sibiului, ca lăcaşul de cult să fie restaurat şi mutat în complexul muzeal, spre a fi vizitat. "Nici nu au stat la discuţiile despre mutare. Apolzenii ţin prea mult la această biserică, o mândrie a satului", explică părintele paroh.

Mai mult decât atât, în biserică se oficiază ocazional şi slujbe religioase. Credincioşii ne-au mărturisit că tainicul slujbelor religioase se simte mult mai bine în această biserică încărcată de istorie şi împovărată de ani.

Hramurile şi sărbătorile mai deosebite sunt prilejuri pentru credincioşii din sat de a-L cinsti pe Dumnezeu în biserica unde înaintaşii lor au înălţat rugăciuni. Cât despre tradiţiile de Crăciun sau din preajma altor mari sărbători, socotite a fi păstrate în jurul acestei biserici româneşti, putem afirma că supravieţuiesc la Apoldu de Jos şi în zilele noastre, tocmai datorită acestei vechi case de rugăciuni, o adevărată punte către trecutul poporului nostru.

Acum, apolzenii mai trăiesc un vis: restaurarea completă a bisericuţei şi reînfrumuseţarea ei. Resfinţirea bisericii va fi o sărbătoare unică în istoria localităţii şi va veni la puţin timp de la resfinţirea bisericii din piatră, oficiată pe 2 septembrie 2012, de Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!