Personalismul economic în viziunea occidentală

Ştiinţa economică îşi afirmă disponibilitatea de a se deschide spre dezbaterea unor probleme comune cu gândirea teologică. Şi probabil că acest lucru se datorează în primul rând faptului că, aşa cum arată realitatea curentă, economia şi religia se întâlnesc şi se întrepătrund pe mai multe planuri. Neîndoios, cel mai profund plan de interacţiune îl reprezintă relaţiile ce fiinţează între teoria economică şi gândirea teologică. Este interesant de arătat, credem noi, faptul că legăturile în plan conceptual dintre economie şi religie au fost studiate, de-a lungul timpului, atât la iniţiativa economiştilor, cât şi la cea a teologilor.

În primul caz, diferiţi economişti teoreticieni au dezbătut în operele lor probleme de natură teologică, dar legate de activitatea economică. S-au dezvoltat astfel domenii distincte precum economia religioasă şi teoria economică a religiei, domenii a căror supoziţie de lucru este aceea că analiza economică nu poate fi neutră faţă de considerentele teologice şi că ea trebuie să fie evaluată şi în termeni teologici. În cel de-al doilea caz, anumiţi teologi şi-au manifestat interesul pentru studierea diferitelor probleme de natură economică cu relevanţă pentru gândirea teologică. Rezultatul a fost apariţia unor zone de investigaţie situate la graniţa dintre cele două discipline, cele mai bine conturate dintre acestea fiind reprezentate de ceea ce îndeobşte se numeşte teologia economică şi, mai ales, personalismul economic. Importanţa deosebită a apariţiei personalismului economic constă în aceea că el se constituie în prima încercare de abordare sistematică şi consistentă a întâlnirii dintre teologie şi economie din perspectiva viziunii teologice cu privire la natura persoanei umane.

Trebuie să ţină seama activitatea economică de morală?

Momentul naşterii personalismului economic poate fi plasat cu peste 10 ani în urmă, atunci când un grup relativ restrâns de teologi sociali catolici din Statele Unite a iniţiat un dialog cu câţiva economişti neoclasici americani pe tema moralităţii activităţilor economice de piaţă. Iniţiatorii dialogului au mizat pe faptul că, în ceea ce îi priveşte pe economişti, un astfel de dialog le-ar putea oferi - prin deschiderea lor către viziunea adusă de etica socială creştină - o mai completă imagine asupra fiinţei umane. Şi că, în ceea ce îi priveşte pe ei, ca teologi, mai buna cunoaştere a perspectivei economice le-ar oferi un plus de înţelegere cu privire la specificul interacţiunilor umane în sfera socio-economică.

Conform adepţilor săi, personalismul economic reprezintă o ştiinţă a moralităţii pieţelor, ce vizează sintetizarea aspectelor centrale ale teologiei şi economiei, o tentativă de a analiza ramificaţiile morale ale activităţii economice în lumina viziunii teologice (catolice, în primul rând) asupra persoanei umane. În viziunea lor, teologia nu poate substitui cunoaşterea economică autentică, mai ales atunci când scopul acestui nou domeniu interdisciplinar îl reprezintă analizarea structurilor economice în termenii semnificaţiei lor morale. De aceea, deşi se consideră că nu toţi teologii trebuie să fie economişti, după cum nici toţi economiştii nu trebuie să fie teologi, un minim de expertiză în zona ambelor discipline este necesar din partea unui teolog moral. Bazaţi pe o astfel de viziune, economiştii personalişti susţin că fundamentală pentru realizarea unei sinteze reale între economie şi teologie este menţinerea la baza acestui demers interdisciplinar a unei antropologii teologice adecvate. În fapt, conform promotorilor săi, personalismul economic urmăreşte să realizeze o viziune holistă asupra existenţei personale şi, astfel, să suplimenteze ştiinţa economică convenţională cu o ştiinţă a moralităţii activităţii pieţelor. Procedând aşa, personalismul economic nu încearcă să reformuleze teoria economică în termenii teologiei morale, dar nici nu vizează să reducă teologia morală la analiza economică, ci aspiră să ofere o sinteză nuanţată între teoria economică convenţională şi ştiinţa teologiei morale, sinteză fundamentată pe o antropologie personalistă.

Ştiinţa moralităţii pieţelor

Se poate spune că preocuparea persistentă a personaliştilor economici pentru realizarea unei sinteze între teoria economică a pieţelor libere şi ştiinţa teologiei morale catolice s-a soldat până acum cu parcurgerea etapei iniţiale a unei tentative de reconstrucţie conceptuală a teoriei economice neoclasice convenţionale pe câteva aliniamente definitorii : promovarea unei antropologii teologice personaliste; proclamarea centralităţii problemei demnităţii persoanei umane; formularea postulatelor de bază ale unei viitoare teorii a economiei umaniste. În felul acesta, personalismul economic în versiunea sa de inspiraţie catolică se revendică a fi o ştiinţă a moralităţii pieţelor, ce îşi propune să analizeze ramificaţiile morale ale activităţii economice în lumina viziunii teologice catolice cu privire la persoana umană. Acest demers analitic presupune continuarea explorării teoriei, istoriei şi metodologiei economice, precum şi a practicilor de piaţă, toate acestea din perspectiva credinţei catolice, şi în mod particular din cea a recunoaşterii poziţiei centrale pe care problema demnităţii persoanei umane trebuie să o deţină în cadrul analizei economice. Analiză care ar trebui să acopere în mod firesc şi imperativul normativ al diferenţierii între structurile şi aranjamentele instituţionale care promovează demnitatea umană şi cele care o denigrează. În plus, corelat acestor aspecte-cheie, demersul analitic al personalismului economic de inspiraţie catolică presupune şi un accent deosebit pus pe aspectele legate de justiţie şi dreptate în sfera economicului.

Cazul „Continental Airlines“

Nu ne propunem însă, în succintele referiri pe care le putem face în cadrul acestui material, să insistăm asupra aspectelor ce ţin de ideea de personalism economic, ci mai curând am dori să ne concentrăm asupra problemelor ce ţin de dimensiunea ontologică a personalismului economic. În legătură cu acest lucru, se ştie că susţinătorii personalismului economic şi-au pus problema identificării acelui lucru, acelui fenomen, acelei părţi din realitatea economică la care ideea de personalism economic să se refere efectiv. Corelativ, ei şi-au pus problema modului în care poate fi recunoscută sau identificată fâşia din realitatea economică care poate fi numită personalism economic. Ei au înţeles, totodată, că punerea unor astfel de întrebări presupune, ca supoziţie implicită, faptul că personalismul economic există ca atare în realitatea economică, că el are, ca să spunem aşa, fiinţare ontologică. Dar, oare, aşa stau lucrurile? Răspunsul pe care îl oferă susţinătorii personalismului economic este afirmativ, astfel că în cele ce urmează vom încerca să prezentăm succint unul dintre argumentele factuale cele mai consistente aduse de ei în discuţie.

Argumentul la care ne referim face trimitere la cazul companiei aeriene nord-americane Continental Airlines, care, la sfârşitul anilor â90 ai secolului trecut, se afla în pragul falimentului. Datorită dificultăţilor financiare extrem de severe cu care se confrunta compania, încrederea publicului consumator ajunsese la un nivel atât de scăzut, încât singurele modalităţi de a încerca ieşirea din criză se profilau a fi efectuarea unor reduceri bugetare majore, disponibilizarea unei părţi importante din angajaţii firmei şi reducerea tarifelor de zbor. În aceste circumstanţe extrem de precare, este numit un nou preşedinte al consiliului de administraţie al companiei în persoana lui Gordon Bethune. Spre marea surpriză pentru profesioniştii consacraţi ai industriei aeronautice, Bethune iniţiază şi aplică exact măsurile opuse celor pe care înţelepciunea managerială convenţională şi practica îndelungată relevantă din industrie le recomandau.

Grija faţă de angajaţi a adus salvarea de la faliment

Astfel, în loc să procedeze la reduceri masive ale bugetului firmei, noul preşedinte creşte alocaţiile bugetare pentru bonificaţiile acordate angajaţilor ca recompensări ale oricărei creşteri de eficienţă a operaţiunilor firmei. Spre exemplu, fiecare angajat dintr-un centru de operare putea primi lunar o bonificaţie semnificativă pentru contribuţia adusă la respectarea întocmai a orarului de zbor al avioanelor companiei. Mai departe, în loc să concedieze personalul angajat la diviziile şi centrele operaţionale care şi-au sistat activitatea, el a luat decizia realocării acestora în zonele geografice de operare a companiei cu deficit de personal angajat, zone care până atunci fuseseră ignorate de vechea conducere. Tot astfel, în loc să treacă la reducerea semnificativă a tarifelor aeriene percepute de firmă - în ideea de a limita pierderea masivă de clienţi -, Bethune menţine nemodificat nivelul acestora, considerând că păstrarea loialităţii clienţilor firmei reclama oferirea către aceştia a unor servicii de calitate. Servicii care însemnau, printre altele, decolări şi aterizări la orele anunţate, locuri în avion confortabile şi bine întreţinute, servicii de calitate în timpul zborului, incluzând hrană şi băutură de o calitate situată peste media concurenţei.

Fapt este că nu a trecut multă vreme până când Continental Airlines a devenit una dintre liniile aeriene de vârf din industria aeronautică civilă nord-americană. În analiza şi argumentaţia lor, adepţii personalismului economic subliniază că redresarea spectaculoasă a firmei Continental Airlines se explică, neîndoios, prin faptul că deciziile adoptate de noul preşedinte al consiliului de administraţie s-au bazat pe un management sănătos şi o planificare economică corectă. Dar, comentează ei, lucrul care atrage în mod special atenţia în cazul relatat este ceea ce ei numesc „mereu prezenta gândire centrată pe persoană“ de care a dat dovadă Gordon Bethune. Gândirea centrată pe persoană a lui Bethune este dovedită, argumentează personaliştii noştri, de faptul că el nu a pierdut nici un moment din vedere persoanele reprezentate de angajaţii dislocaţi, din moment ce i-a ajutat să fie realocaţi în alte centre operaţionale sau să-şi găsească un loc de muncă alternativ; persoanele reprezentate de angajaţii operativi, din moment ce i-a considerat ca parte a soluţiei, recompensându-l pe fiecare dintre ei pentru contribuţia adusă la creşterea eficienţei operaţiunilor.

De asemenea, nu au fost uitate persoanele reprezentate de clienţii companiei, din moment ce s-a gândit la nevoia prestării unor servicii de bună calitate pentru persoanele care călătoresc cu avioanele companiei şi persoanele reprezentate de potenţialii creditori ai firmei, din moment ce a dezvoltat cu aceştia relaţii personale amiabile şi a reuşit astfel să obţină noi împrumuturi pentru firma sa, în ciuda faptului că aceasta se afla într-o situaţie financiară extrem de critică.

Gândirea centrată pe persoană, esenţială pentru redresarea economică

Nu există îndoială, apreciază personaliştii economici, că pentru Bethune a constituit o presiune profesională dură şi permanentă faptul că firma pe care o conducea opera în mod curent pe pierderi. Şi ar fi fost de aşteptat ca această presiune să-l fi descurajat în a adopta măsurile atipice pe care le-a luat. Acest lucru nu s-a întâmplat însă, comentează ei mai departe, tocmai pentru că Bethune a dispus de o viziune alternativă şi a realizat faptul că situaţia financiară a firmei sale nu s-ar fi putut ameliora dacă el ar fi pierdut din vedere persoanele care erau angajaţii firmei, persoanele care erau clienţii ei şi persoanele care erau potenţialii săi creditori. De aceea, susţin personaliştii noştri, deciziile şi acţiunile lui Bethune dovedesc faptul că gândirea sa centrată pe persoană nu a fost un exerciţiu abstract şi platonic, ci o parte constitutivă esenţială a planului său de redresare a companiei. Ca atare, conchid aceştia, acţiunile întreprinse de Gordon Bethune şi consecinţele pe care aceste acţiuni le-au avut asupra firmei Continental Airlines adeveresc existenţa reală a personalismului economic, care este, deci, un fenomen ce aparţine realităţii economice nemijlocite.

Mai mult decât atât, pentru personaliştii economici, cazul Continental Airlines nu este singurul caz din lumea economică reală în care o firmă se ghidează după principiile personalismului economic; corespunzător clasamentului realizat de revista „Fortune“ în luna ianuarie 2001, cu privire la cele mai atrăgătoare 100 de companii din lume pentru care merită să lucrezi, Continental Airlines se situa pe poziţia a 18-a. Şi, deşi „Fortune“ nu folosise la vremea respectivă vreun criteriu de clasificare de tipul „gândirea-centrată-pe-persoană“, adepţii personalismului economic apreciază că şi alte firme din clasificarea „Fortune“ au arătat prin comportamentul lor indicii ale aplicării în mod sistematic a unei gândiri-centrate-pe-persoană (sunt menţionate în acest sens corporaţii precum Microsoft, Hewlett-Packard şi Nordstrom).

Ne oprim aici cu prezentarea succintă a personalismului economic, aşa cum este el conceptualizat şi profesat în versiunea sa de inspiraţie catolic-occidentală cu privire la natura persoanei umane. Într-un viitor material vom încerca să conturăm profilul personalismului economic în condiţiile în care el este abordat din perspectiva învăţăturii Sfinţilor Părinţi ai Bisericii Ortodoxe, cu privire la natura persoanei umane.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!