Perspective: Amintire viscolită despre „Stea”

Aurel Buricea, 27 Decembrie 2015

Negreșit, sufletul nostru doritor de sărbători se umple cu lumină, așa cum brazii pe vârfuri cu dor, acoperiți de povara pufoasă a cerului, scutură zăpada zorilor prin frunzele clipelor. Miros de cozonaci, covrigi calzi, nuci și muguri de ninsoare în crucea Crivățului. De la bunica mea am învățat toate obiceiurile din preajma sărbătorii Nașterii Domnului. Ținut cu sfin­țenie, postul de iarnă petrecut în rugăciuni, în nopțile stinse, în candela de untdelemn, așteptarea colindelor vibra în rădăcinile adânci din inconștient, fără ca ființa-mi să le memoreze peste veac. Bunicii îi murise bărbatul în primul război, fără să primească nici o înștiințare. A văduvit aproape o jumătate de veac cu ochii mereu umezi și buzele tremurând într-o rugăciune surdă. I-a fost viața o așteptare veșnică. La orice tresărire în noapte auzea pașii bărbatului scufundați în negura vestirii. Sărbătorile erau un pios prilej de închinăciune și viscolită speranță. Seara de Moș Ajun era clipa trecerii în tainele cerului. Ghiozdanul pregătit pentru nuci, lângă ușă, aștepta să înflorească în bucurii vergeaua de prun, ruptă din grădină, hainele așezate pe scăunel. Se apropia clipa intrării în mit. La primul cântat al cocoșilor eram, deja, prin nămeți și vocea-mi tremura în văzduhul de argint.

„Bună dimineața, nouă!” Uram... Steaua era făcută dintr-o sită îmbrăcată cu hârtie multicoloră, iar pe fețe avea lipite icoane cu chipul lui Iisus. Oricâte încercări făcea tata, nu reușea să mă oprească din drum. Steaua a fost prima mea dragoste pentru poezia declamată în public. Mă consideram un înger vestind bucuria de a fi printre săteni! N-a existat viscol atât de puternic încât să oprească voința mea de a colinda. Nici astăzi nu-mi pot explica de unde aveam energia magnifică de a colinda prin sat. Era primul zbor pentru puiul de lebădă. Când mă încearcă patima dorului sunt pana albă căzută din aripa deschisă spre cer. Începutul ne poartă pe calea magilor spre Betleemul din noi. Fericiți cei care cred în miracolul copilăriei! Al lor fie veacul care va să vină încărcat de Lumina Divină. Într-o neîmplinită aș­teptare, martori suntem la nenăscare prin­tr-o fericită întâmplare. Întru Iisus veșnică împăcare. Cu palmele prinse a ruga gândurile mele spre Slava Domnului nostru Iisus!

În pădurea lumii plâng mugurii care s-au vrut icoane și se vor cruce.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!