Perspective: Carte frumoasă, cinste cui te citeşte!

S-a încheiat, nu demult, Salonul Internaţional de Carte Bookfest, ediţia a XII-a, organizat la Bucureşti, prilejuind un adevărat festin literar cititorilor, scriitorilor, editorilor. Cărţi multe, frumoase, foşnind nerăbdătoare să ajungă sub ochii celor mari, celor mici, unele chiar proaspăt sosite din tipografie, cărţi pentru toate gusturile, semnate de autori români ori străini: romane de dragoste, de aventuri, cărţi cu elemente realiste, tradiţionaliste, psihologice, thriller, horror, povestiri fantasy, cărţi de poezie, de ştiinţă, cărţi pentru copii, dicţionare, enciclopedii, albume, cărţi electronice. Cele mai multe s-au promovat prin lansări, dezbateri, dialoguri – excelente ocazii, chiar privilegii de a ne întâlni cu autori contemporani, în carne şi oase, cunoscuţi sau mai puţin cunoscuţi, de a le auzi opiniile, de a le cumpăra cărţile cu preţioasele autografe. Ţara-invitat de onoare a fost Suedia, al cărei nume e asociat de mulţi cu prestigiosul Premiu Nobel, pe care scriitorii români îl râvnesc de ani buni, şi nu fără îndreptăţire. În acest sens, una dintre întâlnirile remarcabile, între persoane abilitate şi responsabile, a fost cea în care s-a discutat constructiv despre ,,Strategii de sprijinire a traducerilor în Suedia şi în România“, la care s-au adăugat multe alte activităţi propuse de invitaţi: un workshop pentru copii creat de ilustratori suedezi, expoziţia suedeză „Unde cresc copiii“, prezentarea oportunităţilor de studiu în Suedia, întâlniri cu importanţi scriitori şi editori suedezi, filme, ateliere, acţiuni interactive.

A devenit din ce în ce mai evident prin voci autorizate că literatura, dar şi cultura, în general, spre a evolua la standarde competitive, au nevoie de o mai mare susţinere din partea statului, implicând valori ale identităţii noastre, ale patrimoniului nostru spiritual. Cărţile prezervă natura, specificul, autenticitatea, corectitudinea limbii române, asaltată în momentul de faţă de cuvinte şi expresii anglo-saxone, la modul redundant, excesiv. Cărţi şi colecţii atractive, interesante, datorate iniţiativei private, găsim atât la editurile mari, cât şi la editurile mici, ca spaţiu şi notorietate. Dar cu câte eforturi se menţin editurile mici, eforturi financiare, concurenţiale, multe dintre acestea vizându-l direct pe autor! Puţine edituri se susţin din cărţile vândute. Cei mai mulţi dintre scriitori publică graţie unui sponsor, dar, dacă nu reuşesc să-l găsească, îşi autofinanţează lucrările, preocupându-se apoi de promovare, difuzare, fiindcă multe edituri nu au reţele de difuzare.

Difuzarea cărţii româneşti este ciudată. În librării, atâtea câte mai sunt, cărţile de poezie ale unui poet român, de exemplu, sunt privite circumspect, dacă nu chiar refuzate, pe motiv că nu se vând. Se creează astfel un cerc vicios, fiindcă cel ce caută o carte de poezie nu o găseşte, nefiind în librărie. Nici romanele româneşti nu stau mai bine, ci stau la... subsol, vezi celebrele librării din centrul Capitalei, care expun în vitrine şi pe rafturile de la intrare în majoritate cărţi ale unor autori străini, alături de servicii de cafea sau de ceai, ori alte ,,dulci nimicuri“, care nu au nici o legătură cu cartea. Sau poate că au, cine ştie!

Şi totuşi, se citeşte. În diferite locaţii, mai mult sau mai puţin conformist, altfel, cum să-ţi explici producţia editorială care nu stagnează, apariţia atâtor debutanţi ce bat cu încredere şi speranţă la porţile afirmării, încercând să-şi facă auzită vocea generaţiei lor, fiind premiaţi, traduşi în limbi străine prin mijloace proprii ori prin instituţiile statului. Se dezvoltă o nouă cultură a mesajului scris şi a receptării lui. Apar noi modalităţi de lectură ale pasionaţilor de literatură, noi mijloace de atragere a cititorilor: cluburi de lectură, cafenele, ceainării-librării, unde tinerii şi nu numai ei sunt invitaţi la lectură în compania unei ceşti de cafea ori de ceai, găsind o atmosferă prietenoasă, iar dacă au şi conexiune wi-fi, şansa popularităţii lor creşte.
Îndemnul lui Heliade Rădulescu ar putea suna acum: Citiţi băieţi, numai citiţi! Că opţiunea pentru carte, la concurenţă cu dispozitivele electronice, calculator, televizor, e utilă, dar şi sănătoasă, ne-o spun chiar medicii, în urma unor observaţii şi investigaţii: o oră de privit la televizor creşte riscul de a căpăta Alzheimer cu 1,3%, în locul televizorului, recomandând cititul unei cărţi; tot împotriva acestei boli a secolului se recomandă memorarea unor poezii, deci cartea de poezie ar trebui privită şi primită cu mai multă consideraţie.

Ediţia din acest an a Bookfestului, prin mulţimea de vizitatori, veniţi în pofida zilelor ploioase, a infirmat ideea că azi se citeşte din ce în ce mai puţin, ori că se scrie mai mult decât se citeşte. Am văzut mulţi tineri care, chiar dacă nu au plecat cu rucsacul doldora de cărţi, au fost dornici de informare, gustând spectacolul cărţii, asistând, aplaudând diversele evenimente, prezentări, dezbateri de opinii, conferinţe etc. Într-un astfel de târg poţi achiziţiona cărţi pe care nu le găseşti uneori în librării, în bibliotecile publice (şi acestea din urmă micşorându-şi numărul, spaţiul şi fondurile), iar reducerile practicate de editori le fac extrem de accesibile.

Dar ce înseamnă o carte scumpă? Câteodată, preţul şi valoarea nu se suprapun perfect. Se spune despre o carte că este nepreţuită când ce cuprinde ea nu poate fi plătit în nici un fel. Într-o carte se află sufletul, viaţa celui care a scris-o. Dar nu numai atât. Pentru ca o carte să existe, perfectă în toate ale ei, în afară de autor, mai trudesc la ea un şir întreg de alţi oameni uneori în anonimat: editori, redactori, corectori, graficieni, tipografi, legători. La final, posesorul unei cărţi este beneficiarul ales al unui obiect minunat, magic, ce poate înfrunta timpul, greutăţile, adversităţile, singurătatea. O carte poate schimba un om, dar şi o lume.