Lumina literară şi artistică
Perspective: Cartea Junglei  sau Cartea Nunții?

Perspective: Cartea Junglei sau Cartea Nunții?

Mihail Neamţu, 23 Octombrie 2016

Într‑o bună zi, în desișul unei jungle tropicale din subcontinentul indian, Akela, marele lup, descoperă într‑un coș de nuiele o creatură gingașă și zgomotoasă. Era Mowgli, un bebeluș abandonat de niște părinți necunoscuți.

Inițiat de mic în lumea aventurii, copilul o întâlnește pe Bagheera, pantera protectoare, dar solitară. Treptat, The Jungle Boy descoperă secretele și pericolele junglei. Curios din fire, Mowgli își caută locul, folosind fiecare aventură exotică pentru a‑și ascuți reflexele de supraviețuire. După ce scapă de seducția pitonului Kaa, șarpele‑vrăjitor, Mowgli se împrietenește cu Baloo - ursul epicureu, leneș și afectuos, care îl învață cum să mănânce, cum să danseze și cum să se amuze.

Până într‑o bună zi. Pătrunzând în regatul maimuțelor, Mowgli ajunge să fie răpit, umilit și batjocorit. E primul șoc trăit de protagonistul nostru în fața violenței gregare a speciilor inferioare. Deși admiră frumusețea copilului, orangutanul Louis („the jungle VIP”) îl privează de libertate. Din ce motiv? Pentru că poate s‑o facă. El, baștanul - el, baronul local. În junglă, unul singur dictează și toți ceilalți execută („Iâve reached the top and had to stop/ And thatâs whatâs botherinâ me”).

Cu ce scop îl sechestrează pe Mowgli? Pentru ca să afle secretul focului și, deci, cheia inovației tehnologice. Experiența îl șochează pe Mancub. Căzut dintr‑o lume tandră și afectuoasă, el se trezește victima invidiei egalitare, a pizmei unor adversari bădărani care se mai pretind și rude („cousin”), pe deasupra. Dorința maimuței de a ajunge om reprezintă contrariul dorinței copilului, care se vrea animal. Rudyard Kipling răstoarnă aici dialectica hegeliană Stăpân‑Sclav1. Deși este șef peste tribul momițelor, orangutanul rămâne o creatură inferioară prin faptul că este sclav al ignoranței. King Louis vrea să‑și depășească condiția, însă disprețul pentru ­subalterni și invidia față de Mowgli îl condamnă la neputință și animalitate.

Dacă King Louis personifică invidia, apariția lui Shere Khan lămurește dimensiunea teribilă a fricii. Tigrul bengalez își organizează viața după dictonul: might is right („cel puternic are mereu dreptate”). Din acest motiv, Panthera tigris l‑a declarat pe Mowgli dușman al intereselor sale patrimoniale. Prin teroare, el domină mediul înconjurător. „Now you know fear”, îi spune animalul vărgatlupului Akela. Și, în acest fel, ne amintește istoria tiraniei desfășurată sălbatic de‑a lungul veacului XX.

Deasupra junglei, norii negri se adună și anunță furtuna. Printre răcnete și tunete, inevitabila confruntare dintre Shere Khan și Mowgli se produce. Ajutat de Baloo și de alți patru vulturi săritori, The Man Cub  îl înfruntă pe arogantul tigru. Cum? Folosind puterea focului râvnită de King Louis. Ca prin minune, din Cer coboară un fulger care aprinde niște vreascuri uscate. Văpaia pusă la capătul cozii îl face pe Shere Khan să fugă mâncând pământul. Într‑un final, Mowgli scapă teafăr, deși e foarte tulburat.

Când s‑a apropiat de hotarul morții, Mowgli a realizat că jungla este departe de‑a reprezenta o vacanță perpetuă - celebrarea unei joie de vivre  în compania simpatică a lui Baloo. În fapt, jungla se compune din isteria maimuțelor conduse de un despot‑parazit; din brutalitatea unui dictator cu haine vărgate; din trădarea unei haite de lupi tineri, nesăbuiți și avizi de putere; din pofta necrofagă a șacalului Tabqui care mănâncă până și carnea putrezită (de unde și observația lui Kipling: „Madness is the most disgraceful thing that can overtake a wild creature”). Jungla, pe scurt, e o... junglă.

De ce‑a plecat, așadar, Mowgli de lângă prietenii săi? Pentru că, ajuns adolescent, inima i s‑a schimbat. Cum? Întâlnind o fată - tânăra misterioasă de la marginea pădurii. Shanti s‑a îndepărtat de casă pentru a‑și umple ulciorul cu apă limpede și curată2.

„Dă‑mi să beau”, i‑ar fi putut spune Mowgli, așa cum Isaac s‑a adresat Rebecăi în vremuri de demult (Geneză 24, 45).Văzând cum dragostea se înfiripă, Bagheera și Baloo fac pasul înapoi. Pantera singuratică și ursul burlac recunosc faptul că umanitatea lui Mowgli are trăsături fundamental diferite de orice creatură a junglei. Prietenii adevărați își respectă dorințele intime. ­Asemănătorul trage la asemănător. Regele universului nu este nici orangutanul Louis, nici șarpele Kaa sau tigrul Shere Khan, ci Mowgli - „trestia gânditoare”, plăsmuită „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”.

Când încetează să‑l mai imite pe ursul Baloo, Mowgli simte o altă promisiune. Posibilitatea iubirii produce o ruptură de grad ontologic, nu doar moral. Jungla i‑ar fi îngropat talanții, în loc să‑i înmulțească. Casa tânărului nu putea fi într‑o scorbură, ci acolo unde Shanti, dragostea lui, a ales să stea: într‑un spațiu al intimității, al măreției și al ospitalității. Închizând ultima pagină din Cartea Junglei, Mowgli a deschis, fără să vrea, Cartea Nunții.

(*Acest eseu face parte din volumul în curs de apariție Vârstele iubirii: chemare, mister și transfigurare, Ed. Doxologia, 2016. Detalii la adresa: www.mihailneamtu.org)

Note:

1 ‑Urmez aici analiza lui Terry Pinkard, Hegelâs Phenomenology: The Sociality of Reason, Cambridge, Cambridge University Press, 1996, pp. 53‑67.

2 ‑Mi se pare că apa este, aici, metafora vieții și a plinătății - „Water is taught by thirst”, spunea Emily Dickinson. În cuvintele lui Lucian Blaga, „...iubești - când ulciorul de aramă / se umple pe rând, de la sine…”


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!