Lumina literară şi artistică
PERSPECTIVE: Enescu în secolul XXI

PERSPECTIVE: Enescu în secolul XXI

Costin Tuchilă, 23 Septembrie 2018

Enescu este un compozitor pentru secolul XXI, considera Pascal Bentoiu (1927-2016), nume de referință al muzicii contemporane, cunoscător excepțional și exeget al operei enesciene (refuza termenul de muzicolog), autor al unei lucrări monumentale, de neevitat pentru cei care vor să cunoască îndeaproape creația enesciană (Capodopere enesciene, 1984; trad. în engleză în 2010). Afirmația poate fi înțeleasă în mai multe feluri: pe de o parte pentru că muzica lui Enescu rămânea încă de descoperit în cele mai multe spații culturale din ultimele decenii ale secolului XX; pe de alta - desigur mult mai discutabilă - datorită privirii în viitor, ca experiență componistică, pe care o conține această muzică. Suntem în secolul XXI și dovezile nu întârzie să apară: muzica lui George Enescu începe să fie tot mai frecventată, dincolo de piesele atât de populare încă din timpul vieții compozitorului (el însuși oarecum intrigat de popularitatea lor), cele două Rapsodii române, aproape singurele cântate constant și, pentru publicul larg dar și pentru mulți muzicieni străini, singurele cunoscute. Și când vorbesc de dovezi, mă refer în primul rând la capodopera între capodopere care este opera Oedipe (premiera absolută în 13 martie 1936, la Paris), începând cu înregistrarea discografică datorată dirijorului Lawrence Foster (cu José van Dam în rolul titular, EMI, 1990; Marele premiu al discului al Academiei Charles Cros), apoi prima producție germană (Deutsche Oper Berlin, 1996), reluată la Opera din Viena, prima reprezentare în Italia (Cagliari, dirijor Cristian Mandeal, 2005), premiera în America de Nord (Universitatea din Illinois, Urbana-Champaign, dirijor Ian Hobson, 2005), producția companiei catalane La Fura dels Bals (dirijor Leo Hussain, Théatre La Monnaie din Bruxelles, 2011, reluată la Buenos Aires în 2012 și la Covent Garden, Londra, 2016, apoi montată la București în 2017), fără a uita varianta în concert cu London Philarmonic Orchestra, dirijor Vladimir Jurowski, care a deschis ediția din 2017 a Festivalului Internațional 'George Enescu” (2 septembrie), programată la scurt timp și la Royal Festival Hall din Londra. Lui Vladimir Jurowski îi datorăm prima audiție mondială a Simfoniei a III-a de ­George Enescu, cu aceeași orchestră (Southbank Centre din Londra, 7 februarie 2015). Antonio Pappano, Orchestra și Corul Academiei Naționale Santa Cecilia din Roma au oferit la ediția de anul trecut a Festivalului „Enescu” o excelentă versiune a Simfoniei a III-a, demonstrând, încă o dată, că festivalul inițiat în 1958 își îndeplinește cu brio misiunea de a impune muzica enesciană în repertoriul unor muzicieni de prestigiu din afara României. Astăzi, se poate spune chiar, fără a exagera, că Enescu, compozitorul 'pentru secolul XXI”, a devenit o preferință pentru artiști din toate generațiile. Un exemplu recent: pianistul spaniol Josu de Solaun, laureat al Concursului Internațional „George Enescu” (ediția din 2014), mărturisește: „Enescu este un fir roșu în viața mea. Muzica lui Enescu e atât de bogată în detalii, imaginaţie, ingeniozitate, măiestrie, fantezie. Pentru mine, Enescu e pur şi simplu uriaş, ca Shakespeare sau ca Mozart. Iar această incredibilă bogăţie a muzicii sale a schimbat modul în care mă uit acum la o partitură - m-a antrenat să fiu cu mult mai atent la detalii în muzică, în artă în general. Aceasta e, cu adevărat, marea influenţă a lui Enescu asupra mea”. Josu de Solaun este autorul unei integrale discografice a creației pentru pian solo de George Enescu, apărută la Casa de discuri „Naxos” (colecția „Grand piano”, 3 CD-uri).

Josu de Solaun, violonistul Ștefan Tarara și violoncelista Eun-Sun Hong au interpretat Triplul concert de Paul Constatinescu în deschiderea ediției actuale a Concursului „Enescu” (1 septembrie) în compania orchestrei Filarmonicii „George Enescu”, dirijată de Gabriel Bebeșelea, un tânăr șef de orchestră în plină ascensiune, care a semnat recent o primă audiție mondială: înregistrarea, la sfârșitul anului 2017, a unei lucrări enesciene care fusese considerată pierdută până în anii '70 ai secolului trecut: Oratoriul „Strigoii”, pe versurile poemului lui Mihai Eminescu (Casa de discuri „Capriccio”, Viena). Iată, așadar, un eveniment extraordinar, mai ales că înregistrarea discografică a fost realizată cu un ansamblu străin, care a acceptat-o fără rezerve: Orchestra Simfonică Radio Berlin. Soliști: Rodica Vică (Regina), Tiberius Simu (Arald), Bogdan Baciu (Magul), Alin Anca (Naratorul). Discul, care mai cuprinde și Pastorala-fantezie pentru orchestră mică, piesă de tinerețe a lui Enescu (1899), a fost lansat după concertul de deschidere de la Ateneu.

Schițele oratoriului datează din 1916. Nimeni nu știa nimic despre acest manuscris, el părea pierdut definitiv în anii războiului, până la descoperirea sa de către muzicologul Romeo Drăghici, împreună cu alte două piese enesciene. Așa încât nu e surprinzător sentimentul trăit de compozitorul Cornel Țăranu, când Romeo Drăghici i-a înmânat o fotocopie a acestor schițe. Lui Cornel Țăranu îi datorăm reconstituirea migăloasă a oratoriului (cântat în primă audiție în 13 februarie 1981, la București, în varianta cu pian), Sabin Pautza fiind autorul orchestrației. Poemul eminescian cu subiect din „evul turbure al Daciei creștine din vremea năvălirilor barbare”, totodată „bizar” și tributar „vagului istoric” (G. Călinescu) devine, așa cum au înțeles-o cei doi muzicieni care au reconstruit-o, în primul rând o muzică de atmosferă proto-istorică, având reminiscențe postromantice, dar și din Schönberg sau Bartók. În același timp, el anticipează opera Oedipe mai ales din punct de vedere vocal. Cu certitudine, Cornel Țăranu și Sabin Pautza au intuit din schițele păstrate substanța acestei lucrări: „muzică psihologică, reflexivă, interiorizată”, așa cum s-a spus cu îndreptățire și despre Oedipe. Iar versiunea lui Gabriel Bebeșelea, a soliștilor și orchestrei berlineze este realmente un gest cultural de primă însemnătate.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!