Religie şi ştiinţă
Perspective privind realitatea şi semnificaţia spaţiului

Perspective privind realitatea şi semnificaţia spaţiului

15 Octombrie 2011

Teologi, filosofi şi oameni de ştiinţă s-au întrunit în perioada 29 septembrie - 2 octombrie la Mănăstirea Caraiman, din judeţul Prahova, în cadrul Simpozionului naţional "Dialogul dintre teologie, filosofie şi ştiinţă", cu tema "Realitatea şi semnificaţia spaţiului - abordare teologică, filosofică şi ştiinţifică". Întrunirea academică a fost corelată anul acesta cu şcoala de vară din cadrul proiectului internaţional "Cursuri de dialog între Ştiinţă, Religie şi Filosofie, din perspectivă ortodoxă", la care au participat profesori din învăţământul liceal, masteranzi şi doctoranzi.

Simpozionul a reprezentat, aşa cum a transmis Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în mesajul de binecuvântare, expresia cooperării consolidate dintre Biserică şi Universitate, în intenţia comună de conturare a unei perspective edificatoare cu privire la lume şi viaţă, în condiţiile în care în contextul actual diferite rezultate ale cercetării ştiinţifice din domenii de vârf ale ştiinţelor universului şi ale vieţii au deschideri semnificative către perspectiva filosofică şi teologică.

La cea de-a patra ediţie a acestui simpozion, organizat de Patriarhia Română, în colaborare cu Universitatea Bucureşti şi Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, profesori, conferenţiari, lectori, asistenţi universitari de la universităţi din Bucureşti şi Iaşi au prezentat prelegeri care au argumentat, din perspectivă teologică, ştiinţifică şi filosofică, realitatea şi semnificaţia spaţiului. Toate prelegerile au adus idei originale, argumentate cu multă responsabilitate, pentru a păstra un duh de reciprocitate, respectiv de slujire eclesială şi exigenţă academică.

Rolul Bisericii în era globalizării

Una dintre prelegeri a fost susţinută de pr. univ. dr. Nicolae Achimescu, de la Facultăţile de Teologie Ortodoxă din Iaşi şi Bucureşti, care a vorbit despre "Biserica într-o societate tot mai pluralistă şi mai individualizată". În ultima parte a conferinţei susţinute, părintele profesor Nicolae Achimescu a vorbit despre efectele secularizării, care devine pe zi ce trece o realitate în Europa actuală. Procesul secularizării a modificat tot mai profund mentalităţile şi tradiţiile popoarelor europene creştine de odinioară, modul de a înţelege familia, iubirea, sexualitatea, dar mai ales raportarea la moarte şi eternitate. Din păcate, pentru mulţi europeni, patrimoniul spiritual creştin nu mai reprezintă un punct de reper în viaţă, ci ceva desuet, fără vreo legătură cu noul profil al omului postmodern. Într-o societate sufocată tot mai serios de ideologia unică a pieţei şi ratingului, s-a creat realmente un vid afectiv şi intelectual, generând o lipsă cumplită de motivaţie, ba chiar o plictiseală tot mai dezarmantă, dublate de o "cultură" narcisistă, căreia îi cad pradă tot mai mulţi oameni, sub imperiul unui abandon progresiv în favoarea iluziei şi fantasmagoriei.

Deşi procentual numărul celor care participă consecvent şi efectiv la viaţa Bisericii nu este unul foarte mare, totuşi, cel puţin în România, Biserica este percepută în continuare drept cea mai credibilă dintre toate instituţiile naţionale. În acest context, rolul Bisericii este unul semnificativ. Citându-l pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care apreciază pe bună dreptate că, trecând peste părţile ei negative, secularizarea poate reprezenta o şansă pentru un nou început, în sensul reînnoirii credinţei, părintele Achimescu a subliniat că fenomenul secularizării obligă Biserica să-şi reînnoiască viaţa spirituală şi sacramentală să devină mai responsabilă în perspectiva destinului lumii, mai sensibilă faţă de prezenţa reală a lui Hristos în lume, în eforturile pe care societatea ar trebui şi trebuie să le facă pentru dreptate, libertate şi demnitatea omului. Iar dacă uneori Biserica este desconsiderată şi marginalizată, în această situaţie ea are marea şansă de a-i înţelege cu mult mai bine pe toţi aceia care sunt abandonaţi, marginalizaţi sau aflaţi la periferia societăţii, contaminată de secularism. În această situaţie, lumea este chemată la o şi mai multă sfinţenie a vieţii, la o mai profundă spiritualitate, înţelepciune şi spirit de jertfă.

Prelegerile susţinute în simpozion

Prof. dr. Costea Munteanu, Academia de Studii Economice Bucureşti - "Individ şi persoană în spaţiul economic";

Prof. dr. Anton Carpinschi,

de la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice din Iaşi - "Public-privat, o geometrie variabilă a spaţio-temporalităţii politice";

Pr. prof. dr. Vasile Răducă de la Facultatea de Teologie din Bucureşti - "Relaţia dintre spaţiul sacru şi spaţiul social";

Prof. dr. Gelu Bourceanu, Facultatea de Chimie din Iaşi - "Legile naturii şi condiţiile iniţiale";

Prof. dr. Ştefan Trăuşan-Matu, Facultatea de Automatică şi Calculatoare din Bucureşti - "Persoană, comunitate şi comuniune în spaţiul real şi virtual";

Prof. dr. Mircea Dumitru, prorector al Universităţii Bucureşti - "Ştiinţă şi religie: sunt ele compatibile?";

Pr. prof. dr. Ştefan Buchiu, decanul Facultăţii "Justinian Patriarhul" - "Concepţia despre spaţiu în teologia Părintelui Dumitru Stăniloae";

Conf. dr. Adrian Lemeni - "Spaţiul - realitate a comuniunii întemeiate prin Logosul întrupat".

Tema ultimei sesiuni, cea de-a patra, "Spaţialitate şi orientatio: consideraţii ştiinţifice, fenomenologice şi teologice", a fost susţinută şi propusă spre dezbatere de asist. univ. dr. Sorin Mihalache, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi, care a prezentat-o din perspectivă ştiinţifică, prof. dr. Ştefan Afloroaei, de la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice din Iaşi, care a creionat o imagine filosofică, şi de pr. prof. dr. Gheorghe Popa, prorector al Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi, care a argumentat tema sesiunii din perspectivă teologică.

Concluzii ale simpozionului

Între concluziile lucrărilor au fost menţionate şi variatele abordări ale dialogului dintre ştiinţă şi religie, cu premisele şi amendamentele lor. Într-un discurs argumentat însă, religia şi ştiinţa nu pot fi aşezate în opoziţie, tocmai pentru faptul că ele vizează planuri distincte, premise diferite şi finalităţi deosebite, încât s-a subliniat că perspectiva complementarităţii este una mult mai adecvată, care poate valorifica rolul distinct al fiecăreia în planul vieţii personale, în eforturile cunoaşterii, dar şi la nivel comunitar.

Cu referire la datele ştiinţifice, concluziile au vizat întâlnirea semnificativă a datelor fizicii recente cu reflecţia patristică, ce abordează spaţiul cosmologic. Dintre consecinţele relativităţii speciale şi generale cu privire la spaţiul fizic şi reflecţia, petrecută într-un alt plan, cel al reflecţiei filosofice şi teologice, menţionăm contracţia distanţelor, dar şi deformarea spaţiului în vecinătatea corpurilor dense sugerează, aşa cum remarcă unele formulări prezente în filosofia cosmologiei, contingenţa spaţiu-timpului. Acest înţeles este semnificativ, întrucât el se deschide spre adevărul revelat al creării lumii, a materiei, energiei, spaţiului şi timpului, chestiuni prezente în gândirea teologică şi în reflecţia patristică. Pe de altă parte, au fost invocate rezultate experimentale apărute în fizica ultimului secol care indică, la nivel cuantic, existenţa unei energii de vacuum, a fluctuaţiilor de vid, în orice loc din Univers. Rezultate mai recente, din anii '90, au confirmat acest lucru, arătând existenţa unei polarizări a vidului în prezenţa sarcinii electrice. Plecând de la acest rezultat, cercetătorii afirmă că toate cele patru interacţiuni fundamentale ar putea fi văzute ca diferite forme de vid.

De asemenea, cu referire la spaţiul de la scară cuantică, au fost menţionate rezultate care arată structura atomului şi a nucleonilor, unde proporţia foarte mare o are spaţiul, şi nu materia propriu-zisă. Spre exemplu, luând în consideraţie dimensiunile şi compoziţia atomului, mai precis volumul atomului şi dimensiunile particulelor care îl compun, s-ar putea spune că în atom 99,99% este spaţiu gol, întrucât celelalte componente au dimensiuni foarte reduse. La fel, 90% din masa unui proton este dată doar de mişcarea quarcurilor, şi doar 10% de masa lor. Toate acestea sunt semnificative pentru reflecţia patristică, întrucât ele arată că materia, până la nivelul cel mai de jos al cărămizilor ei fundamentale, conţine spaţii cuantice încăpătoare, ceea ce indică faptul că spaţiul, chiar la scară mică, are capacitatea de a fi receptacul al energiilor necreate care susţin lumea. Cu referire la spaţiul economic, între concluziile întâlnirii trebuie remarcat faptul că teologia ortodoxă se poate deschide într-un mod edificator către teritoriul teoriilor economice. Spiritualitatea ortodoxă, care are în centrul reflecţiei sale persoana umană, creată după chipul lui Dumnezeu în vederea asemănării cu El, poate contribui la o reconfigurare a spaţiului economic şi la o nouă perspectivă asupra pieţei şi activităţilor economice, care să urmărească deopotrivă solidaritatea umană, un consum raţional şi mai ales o expresie morală, etică a vieţii şi activităţii umane.

Variatele înţelesuri ale spaţiului sacru

Privitor la spaţiul sacru, concluziile au subliniat importanţa abordărilor antropologice şi fenomenologice, precum şi variatele înţelesuri ale spaţiului sacru. Este important, pentru abordările ulterioare, să se ţină seama de faptul că sacrul a primit diverse întrebuinţări, mai mult sau mai puţin legate de expresia vieţii spirituale. Fenomenologia face indicaţii semnificative, arătând cum structura spaţiului de viaţă a fost şi este strâns legată de dimensiunea spirituală a vieţii omeneşti. În acelaşi timp, a fost subliniat faptul că accepţiunile termenului sacru traversează, în spaţiul european, un proces de neutralizare; o deplasare dinspre înţelesurile care trimiteau în mod exclusiv la planul divin, către ceea ce vizează deopotrivă şi lumea demonilor sau a spiritelor malefice.

S-a subliniat, de asemenea, importanţa edificatoare a consideraţiilor fenomenologiei, la autori precum Heidegger, Husserl sau Merleau-Ponty, întrucât pe drumul reflecţiei filosofice sunt scoase la iveală structuri adecvate ale spaţialităţii lumii şi expresiile de spaţializare ale subiectului uman, care investeşte spaţiul, care sesizează spaţiul ca fiind orientat şi se raportează într-un mod adecvat la el. De asemenea, s-a concluzionat faptul că reflecţia fenomenologică devine decisivă în înţelegerea modului cum subiectul uman structurează spaţiul înconjurător şi a modului cum el receptează spaţialitatea lumii. Reflecţii de acest fel se dovedesc a fi esenţiale, tocmai pentru că ele repun în chestiune modul cum omul locuieşte astăzi spaţiul şi felul cum, în interiorul spaţialităţii, se raportează la semeni, la lume şi la Dumnezeu.

Spaţiul socio-cultural actual, marcat de pluralism

Concluziile simpozionului au avut în vedere şi spaţiul virtual. S-a afirmat faptul că spaţiul virtual trebuie luat astăzi tot mai mult în seamă pentru că el cuprinde o parte importantă din expresiile relaţiilor interumane, găzduind comunităţi cosmopolite ce transcend graniţele politice şi culturale, care facilitează relaţiile interumane dincolo de bariera spaţiului geografic sau cultural. Spaţiul virtual reprezintă o provocare tocmai pentru că propune posibilităţi de relaţionare între oameni dincolo de experierea corporală a prezenţei, dincolo de angajamentul moral interpersonal. Chestiunea devine mai importantă dacă luăm în consideraţie faptul că unele automate îşi propun să imite tot mai bine comportamentul şi expresiile persoanei umane, propunând o comunicare om-maşină care să poată substitui relaţia interpersonală. Toate aceste posibile mutaţii în maniera de reprezentare şi experierea spaţialităţii, şi deodată cu ea a relaţiilor interpersonale şi a vieţii comunitare, indică necesitatea evaluării atente, din perspectivă psihologică, sociologică şi desigur teologică, spirituală a spaţiului virtual şi a manierei de utilizare a acestuia.

În privinţa spaţiului socio-cultural actual, marcat de pluralism, în concluzii au fost menţionate secularizarea societăţii postmoderne, toleranţa eliberată de orice rezervă şi pluralismul cultural şi ideologic ca trăsături ce provoacă astăzi o discuţie privind viaţa spirituală. Pe de o parte, secularizarea face ca întreg registrul de acţiuni ale Bisericii în societate să se desfăşoare mai anevoios, întrucât acţiunile ei sunt îngreunate de autonomizarea şi atomizarea vieţii. Pe de altă parte, secularizarea poate fi şi o şansă; şansa unui nou început, anume redescoperirea lui Dumnezeu şi a valorilor religios-morale. În acelaşi timp, s-a subliniat faptul că un pluralism radical şi radicalizat poate conduce uneori, chiar în numele toleranţei, în baza unei libertăţi împinse la extrem, la intoleranţă. În plan religios, pluralismul şi toleranţa excesivă pot conduce la relativism, la practici hermeneutice care să denatureze şi să dezobiectiveze Adevărul revelat despre Dumnezeu şi lume. Participanţii au concluzionat, în această privinţă, faptul că într-o lume tot mai pluralistă şi individualizată suntem cu toţii puşi în situaţia de a reînvăţa reperele convieţuirii.

Necesitatea unei evaluări etice şi morale

Vorbitorii au surprins, aşadar, variatele forme ale spaţialităţii: spaţiul virtual şi ambiental, cel cosmologic şi cel cuantic, spaţiul interior subiectului, dar şi cel cultural, spaţiul sacru şi spaţiul profan, spaţiul comunitar, marcat de pluralism şi toleranţă excesivă, dar şi spaţiul geografic ce primeşte, în era globalizării, amprentele distincte ale culturii cosmopolite, ale economiei sau geopoliticului. În raport cu toate acestea, în concluzie s-au subliniat relevanţa aspectelor spirituale, care pot indica diagnoza unei stări de fapt, şi necesitatea unei evaluări etice şi morale, precum şi posibilele forme de transcendere a spaţialităţii constrângătoare, a distanţei fizice. În acelaşi timp, s-a subliniat necesitatea prezervării identităţii spirituale şi culturale, în condiţiile mixajului cultural şi spiritual din spaţiul cosmopolitan al vieţii, evitarea ştergerii graniţelor culturale şi spirituale ce ameninţă astăzi, sub umbra unei globalizări uniformizatoare, diversitatea vieţii şi expresiilor identitare a persoanelor umane şi a comunităţilor deopotrivă.

În raport cu toate aceste forme de receptare a spaţiului şi a spaţialităţii, şi cu referire la posibilele forme de spaţializare a persoanei umane, prin gestul artistic, liturgic sau cultural, este importantă adâncirea explorării înţelesurilor şi valenţelor spaţiului şi a spaţialităţii. Sunt necesare deopotrivă cercetarea dimensiunii fizice a spaţiului, dar şi reflecţia filosofică şi gândirea teologică cu privire la rezultate de acest fel, în ideea de a descoperi valenţele morale, etice şi înţelesurile edificatoare ce stau ascunse în diversele structuri ale spaţialităţii subiectului şi în spaţialitatea lumii. Astfel de reflecţii sunt decisive în (re)semnificarea şi (re)organizarea spaţiului interior şi a spaţialităţii comunitare, putând contura, într-o manieră ce securizează viaţa şi diversitatea culturală a comunităţilor, o deschidere a spaţiului şi a spaţialităţii către înţelesurile lor spirituale şi către dimensiunile lor edificatoare.

În acest sens, au fost deosebit de semnificative consideraţiile părintelui Stăniloae, care pleacă de la spaţialitatea întemeiată în Sfânta Treime. Spaţialitatea receptată ca distanţă de către subiectul uman permite deopotrivă distanţa faţă de semeni, ce poate fi depăşită prin spirit, şi mişcarea lui către ei. Spaţialitatea este constitutivă lumii pentru a face posibilă mişcarea omului prin ea şi pentru a permite omului exerciţiul depăşirii distanţei spaţiale, receptată ca interval, prin spiritualizarea spaţiului şi prin comprimarea distanţelor în experienţa comuniunii cu semenii şi cu Dumnezeu. Narcisa Balaban şi diac. Sorin Mihalache


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!