Moldova
Peste 120 de copii în Tabăra „Copilărie şi credinţă“ din Tăcuta

Peste 120 de copii în Tabăra „Copilărie şi credinţă“ din Tăcuta

Flavius Popa, 03 Septembrie 2018

În perioada 28 august - 1 septembrie 2018, în parohiile din localităţile Tăcuta, Protopopeşti şi Rediu-Galian, Protopopiatul Vaslui, s-a desfăşurat cea de-a treia serie din cadrul proiectului misionar Tabăra „Copilărie şi credinţă”, activitate derulată cu binecuvântarea şi participarea Preasfinţitului Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor. Echipa de animatori voluntari, dimpreună cu preoţii slujitori şi autorităţile locale, a adunat în pridvorul bisericii peste 120 de tineri şi copii, organizând cu aceştia diverse jocuri şi ateliere de creaţie.

Peste 120 de tineri şi copii din localităţile Tăcuta, Protopopeşti şi Rediu-Galian, judeţul Vaslui, au luat parte, timp de cinci zile, la diferite activităţi, jocuri şi ateliere, oferindu-le astfel copiilor un moment de răgaz de la activităţile cotidiene. Participanţii s-au înscris la workshopurile de handmade şi de creaţie, au învăţat şi s-au jucat la atelierele de comunicare, dans şi muzică, totodată au participat la orele de orientare în natură sau tir cu arcul. Printre organizatori s-au numărat şi pr. Ţifrea Ionel de la Parohia Protopopeşti, pr. Vână Sorin de la Parohia Tăcuta şi pr. Matcaşu Octavian de la Parohia Rediu-Galian.

Preasfinţitul Părinte Ignatie în mijlocul copiilor şi tinerilor din tabără

În după-amiaza zilei de joi, 30 august 2018, chiriarhul a vizitat Parohia Protopopeşti, poposind pentru câteva ore în mijlocul comunităţii din Tăcuta. De asemenea, ierarhul a oferit copiilor şi tinerilor participanţi daruri şi dulciuri, iar la finalul programului, după oficierea rugăciunii de seară, PS Ignatie le-a adresat copiilor, preoţilor, animatorilor şi tuturor celor prezenţi câteva cuvinte despre ce înseamnă smerenia şi despre cum să săvârşim binele faţă de aproapele nostru.

„Este o reală împlinire şi satisfacţie faptul că am reuşit într-o perioadă relativ scurtă să organizăm aceste tabere intitualte sugestiv «Copilărie şi credinţă» în Eparhia Huşilor. Acum suntem la a treia tabără, în zona Protopopiatului Vaslui, şi ne bucurăm de acest lucru pentru că una dintre priorităţile Bisericii, misiunea Bisericii, este investiţia aceasta spirituală în copilaşi, în tineri şi în toţi credincioşii pe care noi îi avem. Aceste tabere consider că sunt extrem de binevenite, mai ales pentru că se adresează unei categorii fragede de vârstă, de până la 11-12 ani, iar aceasta are poate cea mai mare nevoie de susţinere duhovnicească. Ştim că la grădiniţă nu se fac ore de religie, iar taberele acestea, prin care animatorii, voluntarii, încearcă să transmită elementele credinţei prin joc, sunt minunate, extraordinare. Toţi copiii, în momentul în care se termină aceste tabere, debordează de foarte multă lumină, există o bucurie, o euforie. Pe această cale eu le mulţumesc din suflet voluntarilor, în frunte cu cel care îi adună şi îi ţine în această stare de coeziune, Marian Rugină, pentru că fac lucruri extraordinare şi jertfesc din timpul lor, din ceea ce ar trebui să facă pentru viaţa personală”, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Ignatie al Huşilor.

Totodată, Preasfinţia Sa a arătat că aceste zile de tabără reprezintă pentru mulţi tineri cu adevărat zile de vacanţă, iar pe lângă transmiterea credinţei, copiii ies din confortul cotidian pentru a face şi altceva: „Voluntarii, ca la Evanghelie, îşi pun resursele, pregătirea lor, toate abilităţile pe care ei le-au dobândit, în slujba acestor tineri. Eu nu pot decât să mă bucur şi să dea Dumnezeu să putem în continuare să ne ocupăm de sufletele copiilor şi de credinţa din inima lor. Aşa cum am mai spus într-o altă intervenţie, pentru mulţi dintre copiii de la Vaslui, aceste zile de tabără sunt zile de vacanţă. Nu toţi au posibilitatea să plece cu părinţii lor pentru că nu toţi dispun de resurse financiare, şi atunci devine o ocazie extraordinară. Pe lângă transmiterea credinţei, este şi un prilej de joc, de divertisment, de a ieşi din obişnuitul în care ei sunt zi de zi, ca să facă altceva. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”.

Sâmbătă, 1 septembrie 2018, tinerii participanţi dimpreună cu animatorii voluntari şi credincioşii din împrejurimi s-au adunat la Biserica „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” de la Mănăstirea Movila lui Burcel, unde au participat la Sfânta Liturghie şi s-au împărtăşit cu Sfintele Taine. Proiectul misionar eparhial Tabăra „Copilărie şi credinţă” a fost implementat în fiecare protoierie din Episcopia Huşilor, anul acesta desfăşurându-se trei serii, prima fiind organizată în localitatea Fălciu, Protopopiatul Huşi, iar cea de-a doua în localităţile Viltoteşti, Viişoara şi Ţifu, comuna Dodeşti, Protopopiatul Bârlad.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!