Transilvania
Peste 200 de copii au beneficiat de Campania „Ghetuţe noi de Sfântul Nicolae”

Peste 200 de copii au beneficiat de Campania „Ghetuţe noi de Sfântul Nicolae”

15 Decembrie 2017

În Ţara Făgăraşului peste 200 de copii au primit cadouri cu ghetuţe noi. Campania a fost iniţiată de Asociaţia „Doamna Maria Brâncoveanu” a Bisericii brâncoveneşti „Sfântul Nicolae” din Făgăraş şi a fost susţinută în cea mai mare parte de făgărăşeni, precum şi de persoane din Braşov, Sibiu şi din ţară.

Obiectivul campaniei „Ghetuţe noi de Sfântul Nicolae” a fost de a oferi un sprijin din partea comunităţii copiilor silitori la şcoală care au nevoie de încălţăminte pentru anotimpul friguros. „Ne-am dorit ca aceşti copii implicaţi activ în activităţi educaţionale – fie la şcoală, fie în diverse centre parohiale de pe lângă biserici – să primească o pereche de încălţăminte de iarnă care să îi ajute să nu lipsească de la activităţi în anotimpul friguros. Condiţia ca ghetuţele să fie noi a fost pusă în primul rând din motive de igienă, şi în al doilea rând pentru că, atunci când primeşte un cadou cu ceva nou, copilul se simte valorizat, prinde încredere că are o valoare şi este impulsionat să întoarcă în comunitate binele pe care l-a primit. Dacă primeşte nişte vechituri, va simţi că asta e valoarea lui, că nu merită decât nişte resturi, că noi nu îi acordăm nici un credit. Şi se va comporta ca atare”, a spus Natalia Corlean, coordonatoarea campaniei. Cei care au dăruit ghetuţele au mărturisit că achiziţionarea şi pregătirea cadoului le-a produs multă emoţie. Şi tinerii voluntari ai Asociaţiei „Doamna Maria Brâncoveanu”, cei care au fost ajutoarele Sfântului Nicolae şi s-au ocupat de livrarea cadourilor, şi-au exprimat bucuria şi împlinirea pe care au simţit-o în calitate de curieri ai iubirii comunităţii: „Bucuria a fost de partea tuturor! A fost o bucurie pentru oamenii minunaţi care au pregătit pacheţele, pentru noi, cei care le-am oferit şi, mai ales, pentru copilaşii care le-au primit! Zâmbetele de pe chipurile copiilor făceau mai mult decât un «mulţumesc», chiar mi s-au tipărit în minte! Mi-au rămas în suflet îmbrăţișările lor calde!”, a spus unul din voluntarii campaniei. „Am văzut pensionari cu lacrimi în ochi impunându-ne să le primim cadoul făcut dintr-o pensie infimă, bucurie maximă în familii cu mulţi copii, care nu aveau altfel nici o şansă de a avea ghete noi pentru iarnă, sau donatori care vor să susţină în continuare copilul pe care l-au ales, acoperindu-i diverse costuri în ceea ce priveşte educaţia. Este o poveste incredibilă!”, a mai spus Natalia Corlean.

Campania „Ghetuţe noi de Sfântul Nicolae” s-a desfăşurat în perioada 1 noiembrie - 8 decembrie, asociaţia organizatoare având ca parteneri mai multe instituţii: Serviciul Public de Asistenţă Socială Făgăraş, Liceul Teologic Ortodox „Sfântul Constantin Brâncoveanu”, Colegiul Naţional „Radu Negru”, Şcoala Gimnazială „Ovid Densuşianu”, parohiile Boholţ, Bucium, Şoarş, Veneţia de Jos, „Sfântul Ilie” din Victoria, Rodbav, Văleni.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!