Peste 3.000 de credincioşi, la hramul celei mai mari mănăstiri ortodoxe de maici din lume

Constantin Ciofu, 16 August 2008

▲ Cu ocazia hramului acestui aşezământ monahal, a fost slujbă arhierească ▲ Astăzi, după Sfânta Liturghie, la cea mai mare mănăstire de maici din ţara noastră va avea loc proclamarea locală a canonizării Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec ▲

Încă de joi, 14 august, peste 3.000 de credincioşi au participat la slujba Utreniei şi a Prohodului, oficiată de PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În cuvântul de învăţătură rostit în faţa celor prezenţi, PS Ioachim a vorbit despre semnificaţia Prohodului Maicii Domnului: „După ce s-a cântat Prohodul Maicii Domnului, care aminteşte de evenimentul care s-a petrecut cândva în Grădina Ghetsimani cu trupul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi după ce am cântat imnele sfecifice acestui praznic, înţelegem că sărbătoarea aceasta are o dimensiune spirituală profundă. Atunci când a fost rânduit ca Maica lui Dumnezeu să părăsească lumea aceasta, Apostolii s-au adunat în jurul trupului ei care a purtat pe Mântuitorul Iisus Hristos. Şi ea a fost atunci numită şi aleasă să fie Născătoare de Dumnezeu şi a fost mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii. Acest imn corelează cu un altul care este troparul praznicului“.

„Maica tuturor pământenilor“

Ieri dimineaţă, începând cu ora 8:00, a fost săvârşită slujba Aghiezmei şi Taina Sfântului Maslu de un sobor de preoţi. Sfânta Liturghie arhierească cu ocazia hramului Mănăstirii Văratec a fost oficiată, pe o scenă special amenajată lângă biserică, de Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de PS Ioachim Băcăuanul şi PS Corneliu Bârlădeanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Huşilor. În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor prezenţi, IPS Mitropolit Teofan a vorbit despre semnificaţia evangheliei citite şi despre praznicul Adormirii Maicii Domnului: „Sărbătoarea de astăzi este mare pentru că este sărbătoarea Maicii Domnului, maica tuturor pământenilor. Hristos, pe cruce, a încredinţat-o pe Maica Domnului, ucenicului său iubit. «Iată mama ta», i-a spus acestuia. De aceea, troparul Adormirii Maicii Domnului spune «că deşi ai plecat la cer, lumea nu o ai părăsit». Creştinii, de-a lungul veacurilor, au simţit că Maica Domnului este mama lor. De aceea, la adormirea ei, ne strângem din toate colţurile ţării. Nici o altă sărbătoare din timpul anului, în afară de Sfintele Paşti, nu adună pe creştini într-un număr mai mare la sfintele slujbe precum sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului“.

În cadrul Sfintei Liturghii, IPS Teofan a hirotonit întru preot, pentru prima dată în calitate de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, pe diaconul Marian Macuc, pe seama parohiei Manoleşti-Vale, comuna Mihai Eminescu, judeţul Botoşani. Peste 200 de credincioşi s-au împărtăşit la finalul Sfintei Liturghii.

Sărbătoarea de la Mănăstirea Văratec continuă şi astăzi, cu proclamarea locală a canonizării Cuviosului Iosif de la Văratec. Sfânta Liturghie arhierească va fi oficiată de IPS Teofan, alături de alţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!