Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Peste 30 de preoți și credincioși din Agnita au donat sânge

Peste 30 de preoți și credincioși din Agnita au donat sânge

Galerie foto (5) Galerie foto (5) Transilvania
Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 17 Martie 2017

La Spitalul orășenesc din Agnita, județul Sibiu a avut loc joi, 16 martie, o nouă activitate din cadrul Campaniei „Donează sânge, salvează o viață!”, inițiat de Patriarhia Română și implementat în Arhiepiscopia Sibiului prin Departamentul de asistență socială.

Peste 30 de preoți, jandarmi, repre­zen­tanți ai Inspectoratului Județean pentru Si­tuații de Urgență și credincioși au donat sânge pentru a veni în sprijinul semenilor aflați în suferință în spitalele din România. În organizarea acestei acti­vități umanitare au fost implicați reprezentanți ai Asociației „Filantropia” a Arhiepiscopiei Sibiului, reprezen­tanții departamentului mențio­nat și mai multe instituții partenere.

„Ne aflăm în al treilea an de când derulăm Campania «Donează sânge, salvează o viață!» în Arhiepiscopia Sibiului. Am implicat astăzi preoți și cre­ dincioși din Protopopiatul Agnita și ne-am bucurat mult de prezența lor, precum și a altor reprezentanți ai instituțiilor de aici”, ne-a spus inspectorul social din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, Marius Talmațchi.

O faptă bună în perioada postului

Preoții și ceilalți donatori din orașul Agnita au încercat prin gestul lor să sensibilizeze oamenii în privința acestei nevoi de sânge din spitalele din România. Preoții au explicat și vor explica oamenilor din comu­nități că viețile multor oameni nu pot fi salvate dacă situația nu este schimbată.

„Campania Patriarhiei Române este pentru a doua oară în Protopopiatul Agnita și nădăjduim că și de data aceasta suntem de folos tuturor celor care au nevoie de sânge în momentele grele ale vieții. Mulțu­mesc tuturor preoților care au răspuns pozitiv la această solicitare, cât și credincioșilor prezenți și nădăjduim că în această perioadă de pregătire pentru întâmpinarea Sfintelor Paști, alături de post și rugăciune, oferim și fapta cea bună. Cred că este o faptă bună din partea noastră și un imbold pentru toți ceilalți care trebuie să înțeleagă câtă nevoie de sânge există în spitalele din țara noastră”, ne-a spus protopopul de Agnita, Mihai Naicu.

Campania „Donează sânge, salvează o viaţă“ este un program prin care se urmăreşte, pe lângă activităţile de donare de sânge, şi o informare a publicului cu privire la nevoia de sânge pentru transfuzii din sistemul medical românesc şi, nu în ultimul rând, de încurajare a donării periodice.