Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Peste 500 de participanţi la concursul „Bucuria Învierii”

Peste 500 de participanţi la concursul „Bucuria Învierii”

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Transilvania
Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 20 Aprilie 2016

A opta ediţie a Concursului naţional de creaţie „Bucuria Învierii” a adunat lucrări realizate de peste 500 de elevi din toată ţara. Cele mai bune icoane, desene şi obiecte specifice sărbătorii Sfintelor Paşti au fost premiate ieri, 19 aprilie, în cadrul unei festivităţi organizate la Biblioteca Judeţeană „ASTRA” din Sibiu.

La festivitate au participat consilierul cultural din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, lect. univ. dr. Emanuel Tăvală, consilierul social din cadrul eparhiei, pr. Ciprian Cândea, inspectorul şcolar pentru educaţie timpurie şi învăţământ special, prof. Delia Stoicescu, cadre didactice şi rudele elevilor. Icoanele, desenele religioase, ouăle încondeiate, felicitările şi toate obiectele confecţionate de copii au fost expuse la Biblioteca „ASTRA”. Toţi elevii şi profesorii au primit diplome de participare, iar cele mai bune 35 de lucrări au fost premiate. Valoarea totală a premiilor a fost de 2500 de lei.

„Mulţumim Bunului Dumnezeu pentru că am reuşit să ducem mai departe proiectul nostru, intitulat «Lăsaţi copiii să vină la Mine!». Am implicat anul acesta în Concursul naţional de creaţie artistico-plastică «Bucuria Învierii» peste 500 de elevi şi peste 200 de profesori. Mulţumim tuturor celor care au participat la concurs şi mare bucurie avem să vedem că micuţii şi-au exprimat sentimentul dragostei faţă de Sfintele Paşti prin artă. Mulţumim Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu pentru binecuvântarea dată la organizarea evenimentului”, ne-a spus unul dintre organizatori, pr. Marian Vlăduţ.

Parteneriat Şcoală-Biserică

Concursul s-a desfăşurat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Sibiu şi cu sprijinul Arhiepiscopiei Sibiului şi al Asociaţiei „ACORD”. Mulţi dintre premianţi au provenit dintre elevii Centrelor de Educaţie Incluzivă din Sibiu, pentru care participarea la acest concurs a fost o mare bucurie.

„Este foarte important pentru fiecare copil în parte să se simtă valoros, să ştie că ne aduce lumină şi căldură prin mesajele pe care ni le transmit. Este o modalitate de a-i valoriza şi de a le mulţumi pentru ceea ce sunt ei în viaţa noastră. Colegul nostru profesor, părintele Marian Vlăduţ a făcut ca legătura dintre Şcoală şi Biserică să fie extrem de strânsă. Este o legătură extraordinară pentru că ne bucurăm întotdeauna în preajma sărbătorilor de acest proiect valoros, prin care valorizăm diversitatea, culoarea şi creativitatea”, ne-a spus inspectorul Delia Stoicescu.