Documentar
Petre Ţuţea sau credinţa la gradul superlativ

Petre Ţuţea sau credinţa la gradul superlativ

Ioan Buşagă, 09 Octombrie 2010

La 6 octombrie s-au împlinit 108 ani de la naşterea marelui gânditor creştin român Petre Ţuţea. "Român absolut", aşa cum a mărturisit el însuşi, înainte să moară, a fost un mare propovăduitor al valorilor spiritual-creştine şi al iubirii faţă de neamul românesc. "Ca orice om întreg şi exemplar, Petre Ţuţea nu e "cel mai", e unic. A-l închide într-o ideologie şi a-l îneca într-un cult e a transforma o icoană într-un idol", mărturiseşte despre el filosoful Andrei Pleşu.

Petre Ţuţea a văzut lumina zilei la 6 octombrie 1902 în satul Boteni, Muscel, într-o familie de preot. La vârsta de 9 ani, rămânând orfan de tată, ajunge copil de trupă într-o unitate militară din Câmpulung. Ofiţerii, remarcându-i inteligenţa, au decis să-l trimită să urmeze cursurile inferioare ale Liceului Teoretic "Neagoe Basarab" din Câmpulung. Cursurile superioare le-a urmat la Liceul Teoretic "Gheorghe Bariţiu" din Cluj, unde a absolvit şi cursurile Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii. Tânărul Petre Ţuţea se face remarcat în cercurile intelectualilor ardeleni şi, astfel, a fost trimis de marele om politic Alexandru Vaida-Voevod să studieze formele de guvernământ la Universitatea "Humbold" din Berlin. Revenit în ţară, a fost preocupat de politică. A scris studii economice şi politice şi a participat la disputele cultural-ideologice ale timpului. A strălucit în lumea culturală interbelică, fiind considerat un vârf al generaţiei sale alături de Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Emil Cioran. A fost numit director general al Ministerului Economiei în timpul guvernării mareşalului Antonescu. Regimul comunist l-a aruncat în temniţă cu o condamnare de 5 ani (1948-1953), şi apoi a fost condamnat la 18 ani de muncă silnică, din care a executat 8 ani în această stare (1956-1964), în diferite penitenciare, precum Bucureşti, Jilava, Ocnele Mari, dar mai ales la Aiud, unde era concentrat grosul vârfurilor legionare. Motivul acestei condamnări îl arată el însuşi în lucrarea "Între Dumnezeu şi Neamul meu": "M-a întrebat un anchetator: De ce ai vorbit împotriva noastră, domâle? - N-am vorbit, domâle. Cum n-ai vorbit? - Păi, împotriva voastră vorbeşte tot poporul român. Ce să mai adaug eu? Şi mi-au dat aproape 20 de ani de muncă silnică fără motive.

Mi s-a prezentat sentinţa de condamnare ca să fac recurs. La cine să fac recurs, la Dumnezeu?".

"La închisoare, grija mea a fost să nu fac neamul românesc de râs"

A fost eliberat în anul 1964 cu sănătatea zdruncinată în urma torturilor îndurate, dar nu a abdicat de la convingerile sale. "La închisoare, grija mea a fost să nu fac neamul românesc de râs. Şi toţi din generaţia mea au simţit această grijă. Dacă mă schingiuiau ca să mărturisesc că sunt tâmpit, nu mă interesa, dar dacă era ca să nu mai fac pe românul, mă lăsam schingiuit până la moarte. Eu nu ştiu dacă vom fi apreciaţi pentru ceea ce am făcut; important e că n-am făcut-o niciodată doar declarativ, ci că am suferit pentru un ideal. E o monstruozitate să ajungi să suferi pentru un ideal în mod fizic."

După eliberarea sa, a fost continuu sub observaţia agenţilor Securităţii, care, prin numeroase descinderi în locuinţa sa de lângă Parcul Cişmigiu, confiscau manuscrise, studii şi materiale la care Petre Ţuţea lucra. Printre acestea: "Antropologie creştină", "Cartea întrebărilor" sau "Dogmele". După Revoluţie, a recuperat o parte din scrieri, care au început a fi publicate. Datorită faimei sale, gânditorul creştin era vizitat zilnic de numeroşi reporteri şi vizitatori. A trecut la Domnul în ziua de 3 decembrie 1991, într-o rezervă a Spitalului "Cristiana" din Bucureşti, iertându-i pe toţi cei care l-au chinuit. La cimitirul din Boteni a fost dus într-un car tras de boi, de ziua Sfântului Nicolae.

Singurele sale repere de neclintit au fost Dumnezeu şi poporul român. Demersul său intelectual a fost întru totul integrat Ortodoxiei. În "Ultima scrisoare către prieteni", Petre Ţuţea mărturisea: "Am fost totdeauna neliniştit, în lumea fenomenală în care am trăit, de întrebarea: De ce există această lume? Şi de ce nu se poate explica imposibilitatea gândirii de a formula lumea în mod exhaustiv? Fără religie, omul rămâne un animal raţional şi muritor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri. Absolutul religios creştin ne scoate din neliniştile infinitului şi nedeterminării, deoarece ideea de limită, trăită de un om în univers, nu poate fi depăşită decât religios. Ce dezgustător mi se pare înlocuirea ritualului mistic cu speculaţii aleatorii! În orice aulă se discută comod, util sau eronat, însă niciodată setea de definitiv nu poate fi satisfăcută. Mă opresc din avalanşa de gânduri la formula: a şti, la scară umană, poate fi folositor, dar în nici un caz mântuitor. Ce pustiu ar fi spaţiul dacă n-ar fi punctat de biserici!".

În acest fel, Petre Ţuţea a devenit un gânditor creştin, care a înţeles că fără revelaţie şi fără harul divin nu putem şti ce suntem, ce este lumea, scopul ei sau scopul nostru în această viaţă. "Am avut revelaţia că în afară de Dumnezeu nu există adevăr. Mai multe adevăruri, zic eu, raportate la Dumnezeu, este egal cu nici un adevăr. Iar dacă adevărul este unul singur, fiind transcendent în esenţă, sediul lui nu e nici în ştiinţă, nici în filosofie, nici în artă. Şi când un filosof, un om de ştiinţă sau un artist sunt religioşi, atunci ei nu se mai disting de o babă murdară pe picioare care se roagă Maicii Domnului."

Omul îşi găseşte sensul vieţii sale în Biserică

Gânditorul român afirma că omul îşi găseşte un sens vieţii sale în Biserică. Aici, omul îşi dă seama că există, iar fără ideea nemuririi şi a mântuirii, omul s-ar asemăna cu un animal. "În Biserică eşti comparat cu Dumnezeu, fiindcă exprimi chipul şi asemănarea Lui. Dacă Biserica ar dispărea din istorie, istoria n-ar mai avea oameni. Omul este un animal care se roagă la ceva. Caută un model ideal şi uneori nimereşte, alteori nu. Cei care au descoperit modelul ideal şi succesiunea fenomenului din el sunt creştinii. Creştinismul nu poate fi identificat cu nici un sistem filosofic, monist, dualist sau pluralist, creştinismul este pur şi simplu. Religia e expresia unui mister trăit, ori ideologia e ceva construit. Poarta spre Dumnezeu este credinţa, iar forma prin care se intră la Dumnezeu e rugăciunea. Rugăciunea e singura manifestare a omului prin care acesta poate lua contact cu Dumnezeu."

Petre Ţuţea a fost asemănat cu Socrate de contemporanii lui, dar marele gânditor român a respins această asemănare, deoarece, arată Radu Preda, "Socrate căuta un zeu, Petre Ţuţea nu-l mai caută. Îl ştie şi se pune sub binecuvântarea Lui. Asistat, el nu se mai întreabă, ci afirmă".

Petre Ţuţea se caracterizează ca fiind, din punct de vedere cultural, un european, dar fundamentul lui spiritual este de ţăran din Muscel. În clipa morţii, ultimele cuvinte ale lui Petre Ţuţea au fost: "Doamne Iisuse Hristoase, ai milă de mine!".


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!