„PF Părinte Patriarh Daniel nu a făcut şi nu face parte din nici o lojă masonică din ţară sau din străinătate“

11 Octombrie 2007

Patriarhia Română a emis ieri un comunicat de presă prin se precizează:

„Conform bunului simţ şi uzanţelor de protocol din orice ţară civilizată, cabinetul patriarhal a răspuns la toate mesajele de condoleanţe primite cu ocazia funeraliilor la trecerea în veşnicie a adormitului întru fericire Părintele Patriarh Teoctist, indiferent de credinţă religioasă sau ideologie. În acest sens, au fost trimise răspunsuri de mulţumire la mesajele de compasiune ale conducătorilor sau reprezentanţilor tuturor confesiunilor creştine, ale altor credinţe religioase, instituţiilor statului, organizaţiilor şi asociaţiilor bisericeşti şi laice din ţară şi străinătate, inclusiv celor trimise în nume personal de numeroşi credincioşi. Respectarea acestor reguli de politeţe nu presupune şi împărtăşirea opiniilor şi convingerilor celor ce trimit mesaje sau scrisori pe adresa Patriarhiei Române.

Şi cu acest prilej, precizăm faptul că Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel nu a făcut şi nu face parte din nici o lojă masonică din ţară sau din străinătate, nici nu împărtăşeşte altă credinţă decât credinţa Bisericii Ortodoxe.“


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!