Repere şi idei
Plăcerea egoistă, baza idolatriei moderne

Plăcerea egoistă, baza idolatriei moderne

Pr. Adrian Agachi, 20 Iulie 2018

Recrudescența idolatriei în lumea modernă este o realitate tristă. Deși idolatria în forma ei clasică așa cum o cunoaștem are un număr relativ mic de adepți la nivel european, este clar că varianta modernă a acesteia a căpătat noi forme, diferite de cele din perioada pre-creștină. Astăzi, oamenii se închină în fața noilor plăceri puse la dispoziție de tehnologie, a confortului crescut și comodității care permite să-ți desfășori activitatea într-un mod independent de tot și de toate, inclusiv de Dumnezeu. Idolatria modernă slujește unui singur zeu, unul foarte pretențios, cel al plăcerii egoiste.

Cauza decăderilor: egoismul

În lumea păgână de dinaintea apariției creștinismului, oamenii slujeau multor zei, căutând exclusiv împlinirea propriilor dorințe. Existau ritualuri prin care aducerea unei jertfe substanțiale „obliga” zeitățile să împlinească voia celui ce aducea jertfa. Mai târziu, aceste ritualuri s-au concretizat în tot felul de forme ale magiei demonice. Majoritatea ritualurilor păgâne, însă, erau simple, chiar simpliste, slujind adesea, prin forme de cult orgiastice sau violente, diverșilor „zei”. Păgânii nu se simțeau nici mai desăvârșiți spiritual, nici curățiți de propriile păcate prin aceste ritualuri, ei doreau numai să-și întrețină în continuare propriile plăceri trupești sau să-și atingă scopurile materiale sau de parvenire socială.

Cauza tuturor acestor decăderi spirituale și înmulțirea cultelor idolatre a fost, așadar, egoismul, adică slujirea propriilor patimi și neputințe sufletești. Așa cum afirmă Sfântul Atanasie al Alexandriei: „Căci oglinda sufletului, singura care putea vedea chipul Tatălui, ascunzându-se în cutele poftelor trupești, nu mai vede ceea ce trebuie să cunoască sufletul, ci este dus de orice altceva și vede numai acelea ce cad sub simțuri. De aceea, umplându-se de toată pofta trupească și tulburându-se de părerile despre ele, Îi dă lui Dumnezeu, pe care L-a uitat cu mintea, chip în cele trupești și supuse simțurilor, dând numele lui Dumnezeu celor văzute și numai pe acelea le slăvește pe care le voiește el și pe care le simte ca dulci. Deci slujirii la idoli i-a premers ca pricină păcatul. Căci, învățând oamenii să născocească pe seama lor răutatea (păcatul), care nu este, și-au plăsmuit și zeii care nu sunt” (Sf. Atanasieal Alexandriei, „Cuvânt împotriva elinilor”, VIII, în: Scrieri I (Părinți și Scriitori Bisericești, 15), trad., introd. și note de pr. Dumitru Stăniloae, București, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1987, p. 39).

Adâncirea în necredință

Rob al propriilor patimi și instincte, omul a ajuns să jertfească pe altarul idolilor inclusiv alte persoane, și amintim aici groaznicele jertfe aduse, de exemplu, de azteci, care ucideau la sărbătorile lor păgâne, într-un mod barbar, sute de prizonieri. Însă, așa cum există un progres în virtute și în lucrarea celor sfinte, la fel poate regresa la nesfârșit în plăcerile sale idolatre: „Așa cum cineva, scufundându-se în adânc, nu mai vede lumina, nici cele ce se văd în lumină, din pricina privirilor ochilor săi în jos și din pricina apei ce curge în jurul lui, ci simte numai cele din adânc și de aceea crede că nu mai este nimic altceva decât aceea și socotește că cele ce sunt văzute de el stăpânesc peste toate, la fel și aceia dintre oamenii de odinioară care și-au pierdut mintea scufundându-se în pofte și năluciri trupești și uitând de cunoștința de Dumnezeu și de slava Lui și folosindu-se de o rațiune fermecată, mai bine zis de o lipsă de rațiune, și-au închipuit cele văzute că sunt zei, pentru că slăveau zidirea în locul Ziditorului (Romani 1, 25) și au îndumnezeit lucrurile în locul cauzei lor, a Creatorului și Stăpânului Dumnezeu. Și precum, după pilda spusă, cei ce se scufundă în adânc, cu cât se coboară mai mult, cu atât se năpustesc mai mult spre cele mai întunecate și mai adânci, la fel a pătimit neamul omenesc. Căci nu a căzut numai în idolatrie, nici nu a rămas în cele ce a început. Ci, cu cât a stăruit mai mult în cele dintâi, cu atât și-a născocit superstiții mai noi. Și, nesăturându-se de cele dintâi, se umpleau mereu de altele, înaintând în cele mai urâte năravuri și întinzându-și tot mai mult lipsa dreptei credințe. Aceasta o mărturisește și dumnezeiasca Scriptură, zicând: «Când necredinciosul vine în adâncul răutății, nesocotește totul» (Pilde 18, 3)” (Sf.Atanasie alAlexandriei, „Cuvânt împotriva elinilor”, VIII, în: Scrieri I, p. 40).

Robi ai tehnologiei

Zeus a dispărut. Hera a murit în conștiința păgânească. Mithra s-a retras în peștera de unde apăruse și s-a aneantizat în întuneric. Idolii păgâni au căzut în desuetudine, dar cauza lor a rămas în continuare activă. Incapabili să-și controleze egoismul, oamenii moderni au inventat tot felul de tehnologii menite să-i ajute în activitățile lor, dar au ajuns robii acestora mai rău decât păgânii din Antichitate. De aceea, un prim pas al eliberării de noii idoli constă într-un control mai bun asupra propriilor plăceri. Mai puțin timp în fața monitorului pe care rulează filme și un „rol” mai activ în „filmul” real al vieții. Mai puțină vreme pierdută pe rețelele de socializare și mai multă petrecută în dialog viu cu ceilalți. Mai puțină comoditate și un pic mai multă jertfă. Mai puțină indiferență, ridicată la rang de virtute în lumea aproape lipsită de empatie și prizonieră a sociopaților și psihopaților, și mai multă dragoste, blândețe, bucurie, pocăință. Numai astfel ne putem elibera de această idolatrie modernă care ne cuprinde fără ca măcar să-i simțim apăsarea. Altfel, ne vom trezi peste două-trei decenii într-un deșert al comunicării, deși transmitem mai multe mesaje și vorbim la telefon mai mult ca niciodată, vom observa cum relațiile noastre cu ceilalți au devenit atât de superficiale încât par inexistente și că suntem înrobiți de propria noastră comoditate. Să nu ajungem acolo încât să nu ni se potrivească și nouă cuvintele frumoase adresate de Sfântul Atanasie al Alexandriei unui bun prieten al său:

Vom grăi, deci, pe cât ne este cu putință,respingând întâi neștiința necredincioșilor, ca, minciunile lor odată respinse, adevărul să lumineze prin el însuși și să ai și tu îndrăzneala, prietene, pentru că ai crezut în adevăr și nu ai rătăcit cunoscând pe Hristos. Și socotesc că este cu cuviință să vorbesc despre Hristos cu tine, care iubești pe Hristos, pentru că sunt încredințat că socotești că cunoștința și credința despre El sunt mai de preț decât toate (s.n.)” (Sf. Atanasie al Alexandriei, „Cuvânt împotriva elinilor”, I, în: Scrieri I , pp. 30-31).


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!