Lumina literară şi artistică
Poezie: Florin Caragiu

Poezie: Florin Caragiu

18 Decembrie 2016

Florin Caragiu (n. 1969, Ploieşti), director al Editurii Platytera din Bucureşti (din 2003), editor al revistei „Sinapsa”, organizator al „Serilor Sinapsa” de poezie şi muzică.

Volume publicate: „Cuviosul Ghelasie Isihastul” (Ed. Platytera, 2004); „catacombe. aici totul e viu” (Ed. Vinea, 2008, Marele Premiu Vinea pentru debut, nominalizat pentru premiile revistei „România Literară” şi „Mihai Eminescu”, Opera Prima, 2008); „Antropologia Iconică” (Ed. Sophia, 2008); „Repere patristice în dialogul dintre teologie şi ştiinţă” (coautor, volum coordonat de Adrian Lemeni, Ed. BASILICA a Patriarhiei Române, 2009); „Sentic” (Ed. Vinea, 2009), „Omul cu două inimi” (Ed. Vinea, 2014), „Întrupări ale iubirii” (Ed. Platytera, 2014). Volumul L’homme à deux coeurs (Vinea, 2014), tradus în limba franceză de Anamaria Lupan, a fost lansat la Salonul de Carte de la Paris în 2014.

Traduceri din limbile engleză, franceză şi germană. A publicat grupaje de poeme, articole și studii în majoritatea revistelor literare importante.

STAVROS

1

Câinele negru s-a tolănit pe caldarâm,
moleșit de căldura apăsătoare.
Pescărușii taie albastrul dintre munți și mare,
nisipul umed de la marginea plajei se surpă sub tălpi.
O zi în care nu ne-am dus la bun sfârșit planurile
poate fi totuși o zi salvată de iubire.
Ne-am urmărit cu privirea până au adormit toate gândurile.
A fost seară şi a fost dimineață – ziua noastră.

2

Inima-i ca o scoică în care asculți marea,
înotând cu ochii închiși spre un țărm inundat de razele pale ale dimineții.
Azi am bătut pe umeri un arbore secular,
i-am mulțumit că ne-a așteptat atâta
ca o cruce între măceșii îmbrățișați
– teiubescumva –
vântul ne scrie povestea în limba lui pe pielea turiștilor grăbiți.
Ne culegem semnele puse pe drum:
cruce, gură-de-aur, gavriil, maria.
Dragostea e atât de frumoasă
încât nu-i vezi începutul, nici sfârșitul,
cum ai mușca dintr-un măr scuturat de ispită.

3

Pe drumul de la plajă spre casa de vacanță
sârmele de telegraf sunt un portativ muzical
pe care un stol de rândunici se așază spre seară,
în timp ce nouă ne vine în minte
același cântec din vechime
care leagănă apa din pahare în ritmul unei mări liniștite
prin care trece un curent foarte rece de apă dulce.

4

Munții și marea topindu-se unul într-altul,
forfota pieței cu suveniruri în noapte,
toată această lume învârtindu-se în jurul nostru
asemenea unei bolți cu stele în jurul unei mici planete
în care pâlpâie viața întinsă pe un șezlong
sub o umbrelă de paie.

5

Lăcusta ascunsă-n cutele prosopului –
bucuria ei de-a regăsi ieșirea în aer liber –
ajutată discret
îmi colorează simțământul de libertate a ființei,
la fel ca tremurul frunzelor de dafin în adierea serii
și ca lunecușul pe buze al macaroanelor
ce seamănă izbitor cu o idee dusă până la capăt.

6

Câinele negru stă cu botul pe labe
privind explozia lentă a orizontului.
Părul îi flutură la atingerea brizei
în timp ce el, nemișcat, visează cum o luăm spre plajă
printre bețele de trestie înfipte în nisip.
Din vârful lor, ne pândește o vrabie.
În urma valurilor ce vin și pleacă tălpile se afundă ușor
de parcă am fi plantați într-o clepsidră
în care marea ne spală picioarele cu părul capului ei.

7

Zgomotele dimineții: o albină bâzâind sub balcon,
cântecul repetat al guguștiucului,
o ușoară bătaie de aripi undeva în spatele meu,
un scuter traversând câmpul vederii,
pașii mărunți ai unui trecător,
o mașină pornind încet,
foșnetul pădurii învăluind briza vecină a mării,
chemarea melodioasă a glasului tău
în bătaia clopotelor bisericii vechi din cartier
și, peste toate acestea, trilul unei păsări necunoscute
făcând ca toate mărgelele acestui gând
să se rostogolească în iarbă,
sclipind în lumina zorilor.

8

Azi
marea a fost limpede ca un lac,
liniștită:
vedeai prin ea fiecare pietricică de pe fundul apei,
fiece peștișor sau scoică.
Din timp în timp săreau pe suprafața ei
ca din arc bancuri de pești mici.
Lângă țărm a venit o rață sălbatică
și eu, pierzând pământul de sub picioare
m-am întors să-ți culeg zâmbetul de pe plajă.

9

Și iarăși, zeci de rândunici așezate
pe firele de telegraf ca un arpegiu.
Florile stacojii, de culoarea veșmântului Maicii Domnului.
Palmierii cu frizura lor postmodernă.
Și viața noastră curgând liniștită
între malurile unor mici întâmplări, făgașe
tăiate în timp și în trup.
Luntrea săgetând valurile, și luntrașul căzut pe gânduri,
oprindu-se să asculte un sunet abia auzit.
Pe măceșul cățărat pe balcon,
pe aceeași crenguță, stau învecinate fructe roșii, abia coapte,
și negre, trecute.
Trenul municipalității urcă dinspre mare spre culmile împădurite.
Pasagerii lui flutură mâinile a salut către localnici.
Tabăra de elevi, gălăgioasă ca un cârd de gâște sălbatice.
Banca singuratică pe malul albiei secate.
Grădina liniștită, în răcoarea serii.
Vom mai sta două zile, ca două clipe culcate, ușor alipite,
în chipul unui infinit.

10

În miezul zilei, de pe țărm
marea pare un cer
pe care se-aprind și se sting stele.

Gândul coboară, lăsându-se-n cuvinte
ca o aripă în vântul de seară.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!