Lumina literară şi artistică
Poezie: Marius Ianuș

Poezie: Marius Ianuș

14 Mai 2017

Marius Ianuş (n. 1975, Brașov) este pseudonimul lui Drajan Marius-Christian. Prezențe în volume colective: "Ferestre 98", 1998, "40238 Tescani", 2000. Volume personale: „Hîrtie igienică”, 1999, „Manifest anarhist și alte fracturi”, 2000, „Mamijuana - cele mai cunoscute ale lui...", 2002, „Ursul din containăr", „Un film cu mine”, 2002, „Dansează Ianuș”, antologie, 2006, „Integrala Ianuș: Poezia“, 2016. A înființat, în toamna anului 2000, împreună cu Domnica Drumea, cenaclul Litere 2000, devenit apoi Abator Fracturi, iar în ianuarie 2002, revista Fracturi. 


A publicat articole și poeme în mai multe reviste, printre care: Vatra, Cuvântul, România literară, Adevărul literar și artistic, Fracturi.

Din jos de Castel

De la castelul în care locuiește iubita mea, la Făget,
plec într-o dimineață, foarte încet,
adulmecând aerul care vine dinspre munți,
încă nemurdărit de ale mașinilor burți...

Acesta este orașul în care m-am născut și am copilărit
și aceasta este femeia pe care mi-am dorit-o întotdeauna!
Ea e lumina inimii mele de copil hărtănit.
Ea îmi e soarele acestei vieți pământești și îmi e luna...

Doamne, de ce sunt atât de înglodat în păcate?
De ce nu pot să-i dau sentimente curate?
Cum o să fiu eu la înălțimea acestei prințese din acel turn?
Cum să îi dăruiesc altceva decât sufletul meu pătimaș, taciturn?

Doamne, fă o minune cu mine și fă o minune cu ea!
Fă-ne viața copilărie și căsnicia - o trufanda!
Ridică-mă din a mea rătăcire năucă
și fă-mi din această prințesă... o mireasă uitucă.


Cerere în căsătorie

Pentru că va apune soarele,
și totul se va întuneca.

Pentru că va veni iarna
peste inima mea.

Pentru că toate frunzele
se vor asfixia...

Trebuie să fii soția mea.

Trebuie, îți spun,
pentru că vom muri.

Trebuie, pentru că deasupra noastră
florile vor izbucni.

Trebuie, căci vor veni cerbii
și le vor mânca.

Trebuie, pentru că vom muri
și vom învia...

 

Uneori aș vrea...

Să te plimb cu-n cal mov
prin orașul Brașov.
Să privim tinereii
indeciși și ateii.

Să ne ducem încet
de la Zoo la CET...
Să urmăm înserarea.
Să dorim nemișcarea.

Să uităm orice ploi,
să visăm amândoi
că te plimb pe-un cal mov
prin orașul Brașov.

 

AUBANDE

O s-adorm cu tine în brațe
într-o noapte încărcată de dor.
Pe ferestre vor trece paiațe
de lumini, îndreptate spre zori.

Vor cădea tacticos floricele
dintr-o gheață misterioasă și grea.
Vor începe să treacă trolee
și atunci, ațipind, vei ofta.
Și va fi-n tot orașul zăpadă,
viscolită-n troiene va sta,
dar la noi va fi cald, însomnată
mă vei strânge la pieptu-ți de nea.

 

Draga mea,

Când vor veni ploile de primăvară
aș vrea să nu mai fie nimic care să te doară.
Aș vrea să-mi dai, atunci, o veste minunată,
care să mă îmbete fără băutură: că voi fi tată.

Atunci aș vrea ca totul să se așeze lin,
iar în viețile noastre să nu mai fie chin.
Aș vrea să te privesc cu o dragoste uriașă,
când voi privi copilul pe care mi-l vei arăta, în fașă.

Când vor veni ploile de primăvară
aș vrea să te sărut cu adevărat, domnișoară.
Aș vrea să ne plimbăm râzând prin Schei,
privind cum irump bobocii în tei...

Când va veni primăvara aș vrea să te iubesc
sută la sută legitim, dar sută la sută școlăresc.
Aș vrea să te pot cuprinde cât vreau în brațele mele
și să-ți alung toate gândurile rele.

Când va veni primăvara ar fi bine să știi
că voi fi gata, în fiecare zi,
să te pot cuceri
și recuceri...

 

O zi fără tine

Pe Strada Castelului
ochii tăi au lumina cerului.

Pe Strada Sforii
melancolia ta se aseamănă serii.

La Poarta Schei
mă privești cu scântei.

Pe Strada Bisericii Negre
mă scapi de toate gândurile funebre.

La Ceasuâ Rău
inima-mi bate și cu numele tău.

Către Strada Toamnei
ai blândețea Doamnei.

Iar pe la Făget
îmi spui să mă grăbesc mai încet.

Dar când vom ajunge pe Strada Parcul Mic
să mă lași să te sărut un pic.

 

Iubita mea a luat forma mîinilor mele

Iubita mea a luat forma mîinilor mele.
Iubita mea a fost făcută special pentru mine.
Undeva, într-o lumină răsfrântă de stele,
iubita mea m-a trezit atingând al meu sine...

 

La Plăcinte

Când ne mai vedem „La Plăcinte” să-mi aduci aminte să-ți spun
de ce să te lași în brațele mele ar fi drumul cel mai bun,
de ce ai putea să semnezi în alb orice act de căsătorie cu mine
și de ce să spui „Da” ar fi cel mai bine.

Când ne mai vedem „La Plăcinte” să îmi amintești
să-ți spun cum ai putea să începi să mă iubești,
cum ai putea să mă cuprinzi cu brațele minții,
cum ai putea să-mi muști buzele cu dinții...

Când ne mai vedem „La Plăcinte” o să-ți amintesc
de ce e atât de simplu să-ți spun „te iubesc!”,
de ce florile se apleacă în fața ta, cu candoare
și de ce vreau să te iau cu mine, pe Soare.

 

(Din volumul „Cerere în căsătorie”,
aflat în pregătire la Editura Garofina)


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!