Poezie patriotică

15 Septembrie 2010

"Cârlova este cunoscut. Mai mult: este recunoscut, cu toate că a lăsat numai câteva poezii. Posteritatea, ca şi contemporanii, a vibrat la cuvântul lui melodios. Totuşi n-a fost şi nu este preţuit după merit. […] În Ruinurile Târgoviştei, Cârlova exprimă un profund sentiment de melancolie în faţa vremelniciei lucrurilor omeneşti, o stare de suflet care nu-şi are asemănare decât doar în poeziile lui Eminescu. Acest sentiment găseşte expresii şi imagini de o emoţionantă sugestivitate. Versurile sunt scrise acum o sută de ani de un tânăr ieşind din adolescenţă."

("Vasile Cârlova" de Garabet Ibrăileanu, în Scriitori şi curente)

Ruinurile Târgoviştei

Vasile Cârlova (1809-1831)

O, ziduri întristate! O, monument slăvit!

În ce mărime naltă şi voi aţi strălucit,

Pă când un soare dulce şi mult mai fericit

Îşi răvărsa lumina p-acest pământ robit!

Dar în sfârşit Saturnu, cum

i s-a dat de sus,

În negura uitării îndată

v-a supus.

. . . . . . . . . . . . . .

Voi încă în fiinţă drept pildă ne slujiţi

Cum cele mai slăvite şi cu temei de fier

A omenirei fapte din faţa lumei pier;

Cum toate se răpune ca urma îndărăt,

Pe aripile vremii de nu se mai arăt;

Cum omul, când să fie în toate săvârşit,

Pe negândite, cade sau piere în sfârşit.

. . . . . . . . . . . . . . .

Ş-întocmai cum păstorul ce umblă pre câmpii,

La adăpost aleargă când vede vijălii,

Aşa şi eu acuma, în viscol de dureri,

La voi spre uşurinţă cu triste viu păreri.

Nici muzelor cântare, nici milă voi din cer,

O Patrie a plânge cu multă jale cer.

. . . . . . . . . . . . . . . .

Mă văz lângă mormânt al slavei strămoşeşti

Şi simţ o tânguire de lucruri omeneşti;

..........................

Deci primiţi, ruinuri, cât voi vedea pământ,

Să viu spre mângâiere, să plâng pe-acest mormânt,

Unde tiranul încă un pas n-a cutezat,

Căci la vederea voastră se simte spăimântat!


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!