Lumina literară şi artistică
Foto: Ion Lazu

Poezie: Victoria Milescu

15 Ianuarie 2017

Victoria Milescu s-a născut în municipiul Brăila, a studiat la Liceul teoretic „Nicolae Bălcescu” din Brăila, la Facultatea de Filologie, Universitatea din Bucureşti, limbile română şi engleză și a făcut studii postuniversitare. A lucrat în învăţământ, presă şi editură. A debutat cu versuri în revista „Luceafărul”, în 1978, iar editorial, cu volumul „Prier”, la Editura Cartea Românească, în 1988.

Din volumele publicate: „Welcome December/Bun-venit, Decembrie” (ed. română-engleză, versiunea engleză aparţinând autoarei, 1994); „Şlefuitorul de lacrimi” (1995); „Izbânda furată” (1995); „Inimă de iepure” (1998); „Arleziana” (2000); „Zâmbet de tigru” (2001); „Ecoul clipei” (2003); „Flacăra nevăzută/Láthatatlan Láng” (ed. română-maghiară, 2007); „Roua cuvântului/Szóharmat” (ed. română-maghiară, 2008); „Conspiraţii celeste” (2008); „101 Poeme” (2009); „Bucuriile triste/Gëzimet e trishtme” (ed. română-albaneză, 2009); „Dreptatea învingătorului” (2010); „Floarea vieţii” (ed. română-georgiană, 2010); „Vrabia albă” (CD, poezii în lectura autoarei, 2010); „Din Caucaz în Carpaţi. Zaira Samharadze în dialog cu Victoria Milescu” (2011); „Fenomenele fără cauză” (2011, col. „Opera Omnia”); „Sub Steaua Câinelui” (2012); „Existenţele fastuoase” (2013). 

LAMENTUL EROIC

Am iubit marea

înainte de a o fi văzut

am iubit munţii

înainte de a le fi escaladat crestele

am iubit plante ciudate din atlase

şi animale înfricoşând chiar timpul

am iubit timpul mutilându-mi trupul

am iubit avalanşe, furtuni, uragane

am iubit oameni celebri şi oameni umili

i-am iubit pe cei ce au greşit de o mie de ori

pe cei ce m-au înjunghiat

crezându-mă invulnerabilă

am iubit fără limită şi fără discernământ

dar poate că aceasta este o vină

pe care Tu, Doamne,

nu o tolerezi, dar mai ales nu accepţi

că pe mine nu m-am iubit deloc

risipindu-mă, risipindu-Te…

IMITÂNDU-I PE CEILALŢI

Dumnezeu şi moartea

îmi poartă de grijă

eu fac să dureze efemerul

construiesc o casă pentru vrăbii

sădesc un pom pentru Rai

fac un copil care va dărâma casa

fiind prea mică

şi va tăia pomul pentru că nu rodeşte

scriu o carte despre toate acestea

şi cineva o va arde

să se încălzească sub viscol…

ÎNTRE ATAC ŞI APĂRARE

De câte ori am pierdut în cursa vieţii

am zis:

e spre binele meu

când am primit lovituri

am zâmbit:

e spre binele meu

când lacrimile te-au chemat în ajutor

am şoptit:

ele sunt spre binele meu

iar ajutorul Tău a venit

când binele răului se făcuse

de câte ori am pierdut

din iubire, din ură, din răzvrătire

am repetat:

e spre binele meu

până când Tu, binele suprem

mi-ai luat de pe umeri

povara înţelepciunii

eliberându-mă, dăruindu-mi

odihna cea mare, care după cum spui

e spre binele meu…

ÎNTRE FORŢĂ ŞI SLĂBICIUNE

Sunt încă

proprietatea lui Dumnezeu

unde să fug

sunt scribul sub teroarea cuvintelor

m-ai trimis pentru că tac

muşcând pământ

unde să fug când pământul fuge şi el

îngroziţi suntem de un singur cuvânt

curând se va auzi

va fi tunet sau adiere

îl vei rosti tu, îl voi şopti eu

sunt încă preferata lui Dumnezeu

unde să fug şi de ce…

CERUL DE IERI

Voiam să merg pe strada

ce duce la iubitul meu

voiam să merg desculţă

prin florile de tei

nimic nu se clintea

în steaua neagră

rămasă pe cerul de ieri

voiam să merg pe strada

pe care odată

a mers Dumnezeu…

NIMĂNUI, NESUPUSĂ

Câte mi-ai dat

şi cu cât de puţin am rămas

am risipit, am pierdut, am distrus

pe drumul întortocheat

dintre fiinţă şi nefiinţă

merg legată la ochi

pe podul incandescent

în jocul nostru

se năşteau, mureau regi, sori, planete

exist doar plecând

cu dureri şi izbânzi

ce nu se mai ivesc nicăieri

abia acum ştiu ce mult am contat

câte mi-ai dat

câte mi-ai luat, Doamne!

NICI FRUMOASĂ,
NICI ÎNFRICOŞĂTOARE

Stau aici

la fereastra mea cu granate

peste acoperişuri din piele subţire

de trandafir

cu pasărea pe braţ

trimisă de tine

nici frumoasă, nici înfricoşătoare

învăţ pasărea să cânte

profeţii biblice

coborând

prin artere

pe sub duşumelele sufletului

desprins din vastitatea

ploilor

picurii grei plâng şi pentru cel

ce va fi parte

din furtunile, din uraganele tale.

FLĂCĂRI PE APE

Cât cer e-n mine

câte jivine rare

câte păduri de fag şi de smochin

şi câte mări cu nave albe

tăind rechini, sirene caste

câte petreceri fericite până-n zori

şi câte omucideri semnate:

homo faber, homo industrious, homo duplex

câte iubiri de ce-i nepământesc

şi în răspăr cu legea

pe toate ţi le dăruiesc

o, Doamne, ia-napoi ce ţi-am prădat!


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!