Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Poliţia de Frontieră Botoşani a fost „bombardată“ de sancţiuni

Poliţia de Frontieră Botoşani a fost „bombardată“ de sancţiuni

Data: 09 Octombrie 2007

▲ Peste 30 de poliţişti de frontieră au fost sancţionaţi, în acest an, de conducerea Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Botoşani, din cauza actelor de indisciplină comise ▲ Pentru că au încălcat prevederile codului intern de conduită al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, printre poliţiştii sancţionaţi se numără şi angajaţii care au provocat scandaluri în locuri publice sau în familie ▲ Pentru abaterile comise de subalternii săi, a fost sancţionat inclusiv şeful inspectoratului judeţean, comisarul şef Constantin Cârnu ▲

Peste 30 de angajaţi ai Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Botoşani au fost sancţionaţi cu diminuarea salariului cu 10-20%, pe o perioadă de până la trei luni, pentru neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, dar şi pentru comportament neadecvat atât în timpul orelor de program, cât şi în afara acestora, reiese dintr-un raport pe primele nouă luni ale anului, întocmit de conducerea inspectoratului. Potrivit şefului IJPF, comisarul şef Constantin Cârcu, printre sancţionaţi au fost agenţi care au urcat la volan sub influenţa băuturilor alcoolice sau care au provocat scandaluri în locuri publice sau în familie. „Nu putem trece cu vederea anumite abateri pe care aceştia le comit. Sancţiunile au rolul de a arăta o anumită stare de lucruri şi de a o îndrepta“, a declarat şeful IGPF. Alţi aproximativ 80 de poliţişti de frontieră au primit atenţionări pentru comportamentul lor, riscând o sancţiune în cazul unei recidive.

Sancţiunile au ajuns şi la vârful IJPF Botoşani

Pentru abaterile comise de subalterni, şeful IJPF Botoşani a fost, de asemenea, sancţionat, în vara acestui an, de conducerea Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră. Comsarul şef Cârcu a fost sancţionat cu „diminuarea drepturilor salariale pentru funcţia îndeplinită cu 15% pe o perioadă de trei luni“, pentru deficienţe în activitatea managerială, după ce şase agenţi din cadrul instituţiei au fost arestaţi, în luna mai, pentru implicare în contrabandă cu ţigări. Măsura a fost luată în urma unei cercetări prealabile dispuse de conducerea IGPF, care a vizat şapte ofiţeri şi un agent, acuzaţi de neglijenţă în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu. În urma anchetei IGPF, trei ofiţeri şi-au pierdut funcţiile. Astfel, şeful Sectorului PF Stânca, comisarul şef Silviu Dram, şi-a întrerupt raporturile de serviciu cu Ministerul Internelor şi Reformei Administrative cu drept de pensie, iar adjunctul său, comisarul şef Constantin Andrieş, a solicitat trecerea în rezervă la împlinirea vârstei şi vechimii în muncă. De asemenea, şeful Punctului de Trecere a Frontierei Stânca, comisarul şef Marcel Badaşcă, a solicitat eliberarea de funcţia deţinută.

Şase angajaţi ai IJPF Botoşani conduceau o reţea internaţională de trafic de ţigări

În luna mai, şase agenţi ai Poliţiei de Frontieră, care lucrau în Sectorul Poliţiei de Frontieră Stânca, au fost arestaţi, în urma unei acţiuni a procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism. Angajaţii IGPF Botoşani au fost acuzaţi de constituirea unui grup de crimă organizată şi de contrabandă cu ţigări, după ce s-a dovedit că fac parte dintr-o reţea internaţională de trafic de ţigări la frontiera cu Republica Moldova. Potrivit magistraţilor care au anchetat cazul, reţeaua, care a activat în perioada octombrie 2006 - aprilie 2007, era formată din 30 de membri şi era condusă de poliţişti de frontieră. În acest interval, membrii reţelei au introdus în ţară aproape jumătate de milion de pachete de ţigări, prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind estimat la aproximativ 4 miliarde de lei vechi. ▲