Banat
Popas duhovnicesc la Mănăstirea Almăj-Putna

Popas duhovnicesc la Mănăstirea Almăj-Putna

Diac. Pavel Canea, 09 August 2018

Între așezămintele monahale cunoscute din județul Caraș-Severin se află și Mănăstirea Almăj-Putna din Valea Almăjului, căutată de pelerini în mod special la praznicul Schimbării la Față a Domnului din 6 august.

Luni, când acest așezământ monahal și-a sărbătorit hramul, alături de numerosul sobor de preoți s-au aflat în rugăciune și câteva sute de credincioși. În această zi de sărbătoare a fost oficiată Sfânta Liturghie de un sobor de slujitori condus de părintele arhimandrit Constantin Timiș, vicar administrativ eparhial, delegatul Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caranse­beșului.
Părintele arhim. Constantin Timiș a evidențiat în cuvântul adresat la final că doar rugân­du-ne putem să ne schimbăm modul de viață: „Momentul transfigurării Domnului Hristos numit și Schimbarea la Față s-a putut întâmpla doar în urma rugăciunii, deoarece, după cum știm cu toții, Mântuitorul înainte de acest moment s-a retras în rugăciune. De aici vedem cât de importantă este rugăciunea, iar omul doar prin rugăciune se transfigurează, devine om duhovnicesc, din om rău devine om bun. Acestea sunt roadele rugăciunii noastre personale, dar și comune atunci când venim cu toții la Sfânta Biserică”.

De asemenea, părintele arhimandrit a expus câteva moduri de comportament pe care trebuie să le însușească fiecare credincios și care se regăsesc în mesajul praznicului: „Trebuie să fim foarte atenți când venim la rugăciune în Casa Tatălui ceresc, cu cre­dință, cu dragoste și cu multă dăruire de sine. Ar trebui să venim la biserică cu multă luare aminte și să fim concentrați la momentul liturgic, și după aceea să ne îngrijim și de celelalte, pentru că ceea ce trăim la Sfânta Liturghie sunt simțăminte pe care nu le întâlnim în afara bisericii. Biserica este cerul de pe pământ, este tinda raiului în care noi intrăm și pregustăm din Împărăția lui Dumnezeu”, a explicat părintele Constantin Timiș.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele vicar Constantin Ti­miș a binecuvântat și prinoasele ce au fost pregătite pentru hramul mănăstirii. În această zi de sărbătoare, Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caranse­beșului a înfrumusețat cântarea la strană.

Credincioșii au primit folos duhovnicesc închinându-se și la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Oikonomissia (Ocrotitoarea), copie adusă din Sfântul Munte Athos, ce va rămâne definitiv în sfânta mănăstire din Valea Almăjului.

În toamna anului 1996 a început construcţia așezământului monahal Almăj-Putna, iar viaţa călugărească a început pro­priu-zis în luna martie a anului 1997. În 1999, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a ridicat schitul la rang de mănăstire cu hramul „Schimbarea la Faţă a Mântuitorului Iisus Hristos”.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!