Portrete în lumină: Bunul părinte Mitrofan

Arhim. Timotei Aioanei, 13 Iunie 2007

S-a născut la 18 iulie 1927 în satul Nicolae Bălcescu, comuna Flămânzi, din ţinutul Botoşanilor. Părinţii Rozalia şi Vasile erau agricultori. La Sfântul Botez a primit numele de Mihai.

Pe când era încă un copil, a intrat ca frate începător în obştea Mănăstirii Neamţ, unde a trecut prin aproape toate ascultările monahale. A fost atras în perioada şederii la Neamţ de tipografie, unde a lucrat mai mulţi ani.

În anul 1949, în vremea stăreţiei arhimandritului Melchisedec Dumitriu a fost tuns în monahism, având ca naş de călugărie pe protosinghelul Nifon Corduneanu, schimbându-i-se numele din Mihai în Mitrofan. În perioada următoare, monahul Mitrofan a urmat cursurile Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ şi apoi Facultatea de Teologie din Bucureşti, absolvind în 1959.

Diacon fiind i s-a încredinţat în acelaşi an stăreţia Mănăstirii Bistriţa - Neamţ, până în 1961 când a fost transferat ghid la Mănăstirea Neamţ.

Mare ctitor restaurator al Mănăstirii Cetăţuia

În 1968, ajunge stareţ al Mănăstirii Cetăţuia - Iaşi, unde a rămas până în ultima clipă a vieţii sale. În vremea stăreţiei sale, Mănăstirea Cetăţuia a fost reparată în întregime. La această biserică s-a refăcut acoperişul cu tablă de zinc, apoi exteriorul, interiorul, s-a pardosit cu marmură, s-a adus mobilier nou, veşminte, vase de cult etc. S-au refăcut casa domnească, stăreţia, casa cu sala gotică (în care s-a amenajat un paraclis), clopotniţa, baia turcească, zidurile etc. S-au construit, în afara incintei mănăstirii, chilii pentru monahi şi s-a amenajat o modernă gospodărie anexă. Pe lângă toate acestea, stareţul Mitrofan s-a îngrijit şi de spatiile verzi, plantând tot felul de arbuşti şi flori, turnând şi alei de beton în incintă şi în tot spaţiul dimprejurul mănăstirii.

Pentru toate acestea, el poate fi socotit mare ctitor restaurator al Mănăstirii Cetăţuia.

12 ani de la trecerea sa la Domnul

Din anul 1982, arhimandritului Mitrofan i s-a încredinţat şi ascultarea de exarh al mănăstirilor Moldovei, în care calitate a participat la numeroase hramuri de mănăstiri, sfinţiri de biserici, călugării, înmormântări, ca delegat al chiriarhului locului.

Pentru a rezolva problemele legate de exarhat, a venit în dimineaţa zilei de 15 iunie 1995 la birou. La prânz, a suferit un accident cerebral, a fost dus la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi unde a trecut în cealaltă lume în dimineaţa zilei următoare. Vestea morţii sale a îndurerat pe mulţi dintre cei care l-au cunoscut şi preţuit.

Corpul său neînsufleţit a fost aşezat în biserica mănăstirii refăcută de cuvioşia sa, la căpătâiul său rugându-se, în acele zile ierarhi, preoţi, monahi şi cunoscuţi. Multe coroane şi buchete de flori au fost aduse din partea Centrului eparhial Iaşi, a mănăstirilor din Eparhie, a unor instituţii şi a celor apropiaţi.

Slujba înmormântării călugărilor a fost oficiată duminică, 18 iunie, la Mănăstirea Cetăţuia, de IPS Părinte Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care în cuvântul rostit a arătat că arhim. Mitrofan a fost un exarh milostiv, un stareţ gospodar şi binefăcător pentru multă lume. Cu ochii înlăcrimaţi, arhipăstorul Moldovei i-a pomenit faptele merituoase şi şi-a luat rămas bun de la sfinţia sa, alături de un foarte mare sobor de preoţi şi diaconi şi mulţimea de credincioşi.

Preţuit în aceeaşi măsură de călugări şi oameni de cultură

În ciuda ploii, mulţi cunoscuţi şi prieteni, stareţi şi stareţe, consilieri şi slujitori ai Catedralei mitropolitane, preoţi din Iaşi şi din alte părţi s-au rugat pentru odihna arhimandritului Mitrofan. Purtat pe umeri de către ucenici apropiaţi, sicriul cu trupul neînsufleţit a făcut înconjurul bisericii, după care a fost aşezat în cripta din incinta mănăstirii, zidită în ajunul înmormântării.

Arhimandritul Mitrofan Băltuţă a fost un om preţuit în aceeaşi măsură de fraţii din cinul căruia i-a aparţinut, de numeroşi oameni de cultură (ar putea fi amintite aici o sumedenie de nume cu deosebită rezonanţă în spaţiul cultural ieşean şi nu numai) cu care avea strânse legături de prietenie şi, nu în ultimul rând, de mai mulţi ierarhi şi preoţi ai Bisericii noastre, care l-au cunoscut sau chiar i-au fost colegi de studii.

Arhimandritul Mitrofan Băltuţă, trecut din această lume pe neaşteptate, rămâne în sufletele noastre ca un monah iubitor de pace, prieten, părinte bun şi binefăcător al multora, chemat la Dumnezeu întru împărăţia Sa să primească cununa cea neveştejită şi răsplata multelor sale osteneli.

Îi făcea pe toţi părtaşi de bunătatea sa

Cu toată vigoarea lor, uneori şi copacii cei mai falnici cad la pământ. Aşa s-a întâmplat în dimineaţa zilei de 16 iunie. A căzut răpus de un trăsnet năprasnic un stejar din Flămânzii Botoşanilor, sub a cărui umbră se odihneau mulţi călători pe cale. La uşa cuvioşiei sale venea multă lume. Oameni necăjiţi ce căutau ajutor, monahi şi monahii de la multe mănăstiri şi schituri. Veneau şi oameni de diferite categorii, şi profesori care-l simţeau aproape şi se bucurau să-l numească prieten şi părinte. Discret, îi făcea pe toţi părtaşi de bunătatea sa. Înlăturase din calea comunicării cu semenii orice barieră. Îi simţea pe toţi apropiaţi şi în orice situaţie avea o vorbă bună şi un sfat înţelept.

Cu câţiva ani în urmă, căutând date pentru o lucrare în arhiva Mănăstirii Neamţ, l-am găsit în actele anului 1953 printre vieţuitorii Schitului Vovidenia, cu ascultarea la casa mitropolitului Visarion Puiu. Îl cunoscuse pe acest luminat ierarh şi apoi, vreme de câţiva ani, îi îngrijise casa din vecinătatea mănăstirii.

În ziua când i s-a întâmplat accidentul cerebral, am stat mult de vorbă cu el. I-a evocat atunci pe profesorii săi Benedict Ghiuş, Nicodim Sachelarie, Petroniu Tănase şi a amintit de bucuriile sale de la seminarul nemţean. Era plin de voie bună şi niciodată n-aş fi crezut că, peste doar două ceasuri, sănătatea sa va da semne că nu se va reabilita.

S-a retras din această lume trecătoare pe neaşteptate, discret, aşa cum a şi trăit.

Greu îmi este să înţeleg că nu-l voi mai întâlni, că nu-i voi mai vedea chipul luminat şi zâmbetul curat. În ziua înmormântării sale, la Cetăţuia lumina era puţină. Văzduhul era întunecat. Părintele Mitrofan parcă luase cu el, într-o altă lume, lumina pe care până atunci o împrăştiase în jurul său. Plecase într-o lume mai bună, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin.

Cred că mulţi dintre noi îşi vor aduce aminte de el cu respect şi-l vor pomeni pururea, numindu-l bunul şi neuitatul nostru părinte Mitrofan.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!