„În zilele acelea Elisabeta, soția lui Zaharia, a zămislit și s-a tăinuit pe sine cinci luni, zicând: Astfel mi-a făcut mie Domnul în zilele în care a socotit să ridice dintre oameni ocara mea. Iar în a șas
Post clerical vacant în Protoieria Craiova Sud
În urma şedinţei Permanenţei Consiliului eparhial al Sfintei Arhiepiscopii a Craiovei din data de 6.11.2015 s-a hotărât scoaterea la concurs a postului vacant de preot II de la Parohia `Sfinţii Apostoli~ din Craiova, Protoieria Craiova Sud, cu 1.470 de familii, categoria I A. Dosarele candidaţilor care îndeplinesc condiţiile de participare la concurs se depun la Sectorul administrativ al Arhiepiscopiei Craiovei, în perioada 6 noiembrie – 8 decembrie 2015.