Documentar
Postul Adormirii Maicii Domnului

Postul Adormirii Maicii Domnului

Raluca Brodner, 01 August 2009

Biserica Ortodoxă închină prima jumătate a lunii august cinstirii în mod deosebit a Preasfintei Fecioare Maria. În cele două săptămâni (1-14 august) premergătoare praznicului Adormirii Maicii Domnului (15 august), credincioşii postesc şi acordă o mai mare atenţie rugăciunilor închinate „Maicii Vieţii“, în special Acatistului şi Paraclisului Maicii Domnului. Postul „Sântămăriei“, cum mai este denumit în tradiţia populară, este considerat a fi mai uşor decât Postul Mare, dar mai aspru decât cel al Naşterii Domnului şi cel al Sfinţilor Apostoli. Totuşi, pe lângă râvna necesară postirii, cei care postesc nu trebuie să uite îndemnul Sfinţilor Părinţi, care spun că postul trupesc trebuie însoţit şi de o cercetare şi disciplinare a sufletului nostru.

„Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.“

Aceasta este cea mai cunoscută rugăciune adresată Maicii Domnului, cântată la mai toate slujbele din biseri-că, şi nelipsită din canonul zilnic de rugăciune al credincioşilor. Spre bucuria tuturor, clerici şi mireni vor repeta cuvintele acestui imn de slavă cu şi mai multă râvnă în zilele Postului Adormirii Maicii Domnului (1-14 august), care ne-a fost rânduit spre aducerea aminte a virtuţiilor alese ale Sfintei Fecioare, „rugătoare caldă pentru toţi creştinii“.

„Al doilea Paşti“

Perioada premergătoare praznicului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioară Maria, din ziua de 15 august, durează două săptămâni. Postul Adormirii Maicii Domnului sau, popular, Postul Sântămăriei, este considerat de ortodocşii greci un „al doilea Paşti“, fiind mai uşor decât Postul Mare, dar mai aspru decât cel al Naşterii Domnului şi cel al Sfinţilor Apostoli.

Tradiţia Bisericii, mai exact sinaxarul de la slujba Utreniei din ziua praznicului, spune că, înainte de a trece la cele veşnice, Maica Domnului a petrecut câteva zile în post şi rugăciune: „S-a suit degrabă în Muntele Măslinilor ca să se roage, căci avea obicei de se suia adesea acolo ca să se roage. Şi s-a întâmplat atunci un lucru minunat. Când s-a suit acolo Născătoarea de Dumnezeu, atunci de la sine s-au plecat pomii ce erau pe munte, şi au dat cinstea şi închinăciunea ce se cădea către Stăpână, ca şi cum ar fi fost nişte slugi însufleţite“.

Despre Adormirea Maicii Domnului, adică moartea şi înălţarea cu trupul la cer a Fecioarei Maria, nu găsim referinţe în Sfintele Evanghelii, ci numai în Tradiţia Bisericii.

Astfel, din scrierile a patru părinţi orientali (patriarhul Modest al Ierusalimului, Andrei Criteanul, Gherman al Constantinopolului şi Sfântul Ioan Damaschin) aflăm că Maica Domnului a fost înştiinţată printr-un înger de plecarea ei din această viaţă. Deşi erau răspândiţi în lume pentru a propovădui Evanghelia, Apostolii au fost şi ei prezenţi la eveniment. După Învierea lui Hristos, Înălţarea Sa la ceruri şi Pogorârea Duhului Sfânt, Adormirea Maicii Domnului încheie lucrarea mântuirii, săvârşită de Domnul nostru Iisus Hristos.

De ce postim?

Auzim deseori pe unii semeni de-ai noştri că se întreabă: „La ce bun să postesc?“. Răspunsul este unul singur - rostul postului este spre folosul trupului şi al sufletului.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Dacă ne înfrânăm de la mâncare şi postim, aceasta nu-i fără un temei şi nu aşa, numai ca să stăm fără să mâncăm, ci pentru că dezlipindu-ne de lucrurile acestei lumi, ne încredinţăm celor ale sufletului“.

Postul, alături de rugăciune şi faptele bune, este una din armele duhovniceşti, pe care Însuşi Iisus Hristos a folosit-o, şi care poate birui şi învinge diavolul ce „umblă răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită“ (I Petru 5, 8).

De asemenea, după mărturia Sfântului Vasile cel Mare, postul este cea mai veche poruncă dată omului de Dumnezeu: „Cucereşte-te şi sfieşte-te, omule, de bătrâneţea şi vechimea postului, pentru că de o vechime cu lumea este porunca postului. Căci în rai s-a dat această poruncă, atunci când a zis Dumnezeu lui Adam: «Din toţi pomii raiului poţi să mănânci, dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit» (Fac. 2, 16-17)“.

Însuşi Mântuitorul a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi în pustie, la fel şi Maica Lui, Sfinţii Apostoli şi ucenicii lor. Moise a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; Ilie Proorocul la fel a postit patruzeci de zile.

Sfinţii Părinţi recomandă postul cu multă stăruinţă. Îl amintim din nou pe Sfântul Ioan Gură de Aur, care ne învaţă: „Postul potoleşte zburdălnicia trupului, înfrânează poftele cele nesăţioase, curăţeşte şi înaripează sufletul, îl înalţă şi-l uşurează“.

Cum postim?

Rânduiala după care se ţine acest post, la fel ca şi celelalte trei mari posturi de peste an, este scrisă în Tipicul cel Mare al Bisericii.

„Postul Sfintei Mării cum se mai numeşte în popor se aseamănă cu Postul Paştilor, pentru că este un post aspru în care nu avem dezlegare la peşte, decât la sărbătoarea de pe 6 august a Schimbării la Faţă. În Tipic se vorbeşte despre acest post aspru, care prevede o ajunare până după ora 15:00 şi o dezlegare la mâncăruri, de obicei uscate şi fără untdelemn. Este un post cu dată fixă, începe în fiecare an la 1 august şi se termină la 14 august“, comentează Nicolae Preda, doctor în Ştiinţe Liturgice.

Aşadar, credincioşii care cu adevărat o iubesc pe Maria, Maica Domnului, vor urma 14 zile de post strict, cu dezlegare la untdelemn şi vin, sâmbăta şi duminica, cu o singură excepţie - sărbătoarea Schimbării la Faţă (6 august), când se mănâncă peşte, indiferent de ziua prăznuirii. Dacă marea sărbătoarea cade miercuri sau vineri, se face dezlegare la peşte.

Pentru liniştea acelor creştini, care din diverse motive „binecuvântate“ nu pot renunţa complet la alimentele de provenienţă animală, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Dacă slăbiciunea voastră trupească nu vă îngăduie să treceţi ziua fără să mâncaţi, nici un ins înţelept nu v-ar putea ţine de rău. Stăpânul nostru e blând şi cu omenie, nu ne cere de nimic peste puterile noastre“. De asemenea, rânduielile bisericeşti arată că „bolnavii, copiii, bătrânii şi neputincioşii sunt dezlegaţi de această înfrânare“.

Rânduielile liturgice

De unde altundeva ne putem lua hrana sufletească dacă nu din prinosul slujbelor de la biserică, locul în care ne bucurăm de comuniunea rugăciunii, unde ne spovedim şi ne împărtăşim, pentru a întâmpina cum se cuvine sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.

„În zilele din post, în unele biserici, la mănăstiri şi catedrale, după Pavecerniţă, preoţii fac Paraclisul Mare al Maicii Domnului. De asemenea, în ajunul acestei mari sărbători se obişnuieşte să se cânte, la Utrenie sau la Vecernie, Prohodul Maicii Domnului, o creaţie liturgică târzie, dar care s-a împământenit la noi“, adaugă Nicolae Preda.

Cei ce postesc nu trebuie să uite însă că postul trupesc fără cel sufletesc este lipsit de orice valoare. Rugăciunea şi faptele bune îi vor ajuta şi mai mult să capete nădejde în cuvântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos: „Toate câte cereţi, când vă rugaţi, să credeţi că le veţi lua şi le veţi avea“. (Marcu XI, 24).

„Cu rugăciune, post şi fapte curate scăpăm de cursele întinse de diavol“

În multe mănăstiri se ţine post aspru şi uscat. La fel ca în Postul Paştelui, monahii mănâncă numai spre seara şi doar mâncăruri uscate, pâine, fructe, seminţe. Sunt şi monahii care nu beau şi nu mănâncă nimic, cel puţin o zi întreagă. Asemenea „excepţii“ se găsesc şi în lume. Este vorba despre oameni obişnuiţi, dar foarte credincioşi, care au descoperit şi se bucură de foloasele postului, ale rugăciunii şi ale faptelor bune.

„Ca în fiecare an, o să ţin postul. Chiar dacă nu sunt un om foarte sănătos, o să mă abţin de la mâncarea de frupt, pentru că am nevoie de ajutor. Să-mi ierte din păcate Maica Domnului. M-a ajutat de fiecare dată când m-am rugat ei. Trebuie să-i fiu şi eu recunoscătoare într-un fel, mai ales că este protectoarea mea“, declară Maria Epure, o bătrână care este mai mereu prezentă la slujbele din Catedrala patriarhală.

Un alt credincios, Mitică Ciolpan, este de părere că în perioada aceasta a postului „este uşor să ne abţinem de la a nu mânca. Sunt o grămadă de fructe şi legume pe care le putem consuma. Nu mâncarea este problema, ci faptele, mintea. Pe acestea trebuie să le avem în vedere. Doar cu rugăciune, post şi fapte curate putem să scăpăm de cursele întinse de diavol“.

La toate acestea adăugăm cuvintele părintelui Cleopa, pe care ar fi bine să le avem în vedere pe întreaga perioadă a acestui Post al Adormirii Maicii Domnului şi nu numai: „De multe ori pierdem toată osteneala noastră şi toată fapta bună, dacă nu păzim două lucruri: mintea şi limba. Că tot păcatul începe de la minte, de la gând şi toată fapta rea se exprimă întâi prin limbă. Trebuie mare băgare de seamă!“.

Preasfânta Fecioară Maria, Născătoare de Dumnezeu

În secolul al V-lea (Sinodul IV Ecumenic, de la Efes), Sfinţii Părinţi au dogmatisit un fapt pe care Biserica l-a crezut dintotdeauna, anume că Preasfânta Fecioară Maria este „Născătoare de Dumnezeu“, iar cinstirea ce i se cuvine este mai presus de cinstirea cuvenită oricărui sfânt. Cu prilejul acestei clarificări dogmatice, sărbătorile Maicii Domnului, inclusiv cea dedicată Adormirii sale, au căpătat o amploare şi mai mare.

Postul Adormirii Maicii Domnului s-a dezvoltat diferit, de la o regiune la alta. Astfel, la mijlocul primului mileniu creştin, credincioşii din părţile Antiohiei posteau o singură zi, pe 6 august, cei din Constantinopol posteau patru zile, iar la Ierusalim se posteau 8 zile. Răsăritenii ţineau postul în august, apusenii în septembrie.

Odată cu Sinodul de la Constantinopol, din 1166, din vremea patriarhului Luca Crysoverghi, data şi durata postului au fost uniformizate în toată Ortodoxia. Cu acest prilej s-a hotărât ca postul să înceapă la 1 august şi să dureze până la praznicul de pe 15 august, dată la care evenimentul este serbat atât de Biserica Ortodoxă, cât şi de cea Romano-Catolică.

Revenind la Sinodul Ecumenic de la Efes, trebuie spus că, în acel an, 431, credinţa dintotdeauna a creştinilor în sfinţenia şi rolul unic al Maicii Domnului în istoria mântuirii a devenit una dintre dogmele preţioase ale Bisericii. Sintagma „Născătoare de Dumnezeu“, atribuită Maicii Domnului în mod oficial de Părinţii sinodului, mai fusese folosită şi de alţi părinţi şi scriitori bisericeşti cu mult înainte. Astfel, prima atestare a formulei „Născătoare de Dumnezeu“ se găseşte într-o scriere a lui Origen din 230, iar mai târziu la Sfântul Atanasie cel Mare (în 330), Sfântul Grigorie Teologul (în 370), Sfântul Ioan Gură de Aur (în 400).

Cel mai răspândit hram

An de an, bucuria credincioşilor postitori este încununată de participarea la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, care este cel mai răspândit hram de pe cuprinsul Patriarhiei Române. În fiecare oraş există cel puţin o biserică ce poartă acest hram, iar în fiecare episcopie se află cel puţin o mănăstire cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“.

Milioane de credincioşi merg an de an la aceste sfinte lăcaşuri, în pelerinaje şi procesiuni. Printre mănăstirile ocrotite de Maica Domnului, spre care oamenii se îndreaptă în număr foarte mare, amintim: Putna (Suceava), Văratec (Neamţ), Nicula (Cluj), Rohia (Maramureş).

„Bucuria oamenilor este direct proporţională cu importanţa şi mărimea praznicului. La greci este împământenită conştiinţa aceasta a faptului că praznicul Maicii Domnului este unul dintre cele mai mari praznice şi este numit în popor „al doilea Paşti“, conchide Nicolae Preda, doctor în Ştiinţe Liturgice.

„Sântămăria Mare“ în credinţa populară

Sărbătoarea Adormirii este cunoscută în popor ca „Sântămăria Mare“ ori Precista Mare (15 august), pe când Naşterea Maicii Domnului este cunoscută ca „Sântămăria Mică“ sau Precista Mică.

Cele două „Sântămării“ încadrează calendaristic anul bisericesc (care începe la data de 1 septembrie şi se încheie la data de 31 august) şi sunt însoţite de anumite tradiţii populare. Maica Domnului este mult iubită şi considerată „grabnică ajutătoare“ de femei pentru uşurarea naşterii, de fete pentru grăbirea căsătoriei, de cei bolnavi, de săraci, orfani.

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului prefaţează deschiderea sezonului de nunţi (16 august-14 noiembrie), începerea târgurilor şi iarmaroacelor de toamnă, a praznicelor de pomenire a morţilor.

De Sântămăria Mare se adună ultimele plante de leac şi se leagă ciocul păsărilor, pentru a nu prăda strugurii.

Prin unele zone ale ţării, în ajunul sărbătorii, 14 august, zi numită „Ziua cercurilor Sfintei Marii“, oamenii se adună şi povestesc despre bunătatea şi minunile Maicii Domnului.

În unele părţi ale Moldovei, sărbătoarea de la 15 august este considerată „a morţilor“. Cu această ocazie sunt pomeniţi toţi strămoşii plecaţi în lumea drepţilor şi care au purtat numele Sfintei Fecioare. În ziua praznicului, femeile merg la biserică şi duc cele mai frumoase flori din grădină, o „colivă de struguri“, prune şi faguri de miere, pe care le dau în amintirea răposaţilor, „să fie de sufletul lor“.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!