Documentar
Postul cel Mare - chemare spre Lumină

Postul cel Mare - chemare spre Lumină

Pr. Grigore Meșteroaie, 03 Aprilie 2017

Dintre toate perioadele de post rânduite de Biserică, Postul Sfintelor Paști reprezintă un timp menit să adâncească an de an abordările și trăirile pe care trebuie să le avem în legătură cu marea Taină a Învierii Domnului. Suntem provocați, prin rânduieli și atitudini speciale, să urcăm pe drumul la capătul căruia se întrezărește lumina cea lină a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Ce ar trebui să împlinim ca să conștientizăm valoarea acestui răstimp liturgic? Care să fie atitudinea firească cerută de timpul unic în an în care este concentrată întreaga teologie soteriologică a Bisericii? Sunt întrebări ce marchează căutările autentice ale creștinului ce dorește să nu rămână la înțelesuri mult prea ușoare față de seriozitatea celor cuprinse în perioada Păresimilor.

Primul lucru de bază ce se cere a fi împlinit de cel ce își dorește o profundă abordare a credinței în perioada Postului cel Mare îl reprezintă intensificarea participării la viața liturgică a Bisericii, creionată sublim în șapte săptămâni în care se desfășoară o chemare specială spre Lumina Învierii. Nu se poate plonja în atmosfera Sfintelor Paști, capătul acestor zile binecuvântate, fără o acomodare și integrare în drumul oferit de momentele liturgice ce sunt necesare să fie parcurse. Pe lângă zilele obișnuite de sărbătoare, se adaugă în perioada Postului Mare oficierea unor slujbe specifice. Din viața liturgică parohială nu poate lipsi, în primul rând, rânduiala Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, eveniment împărțit pe parcursul primelor patru zile din debutul Postului Paștilor. Este primul efort duhovnicesc la care este chemat cel ce își dorește să cunoască și să recunoască Lumina ce se va împărți în Noaptea Învierii. Canonul cel Mare, prin alcătuirile specifice, are rolul de a desțeleni ogorul sufletesc și trupesc al creștinului de spinii formalismului, ai neștiinței, comodității de tot felul și de celelalte stări ce se pot preface în păcate.

Diagnosticarea propriei vieți prin prisma prefigurărilor scripturistice evidențiate de Canonul cel Mare rămâne dezideratul concret al acestui fel de asceză. Cântările acestui canon reliefează istoria căderii lui Adam, imaginea omului îndepărtat de Dumnezeu prin păcat, exemplul drepților ce au păstrat lumina Legii, precum și osteneala profeților ce deschid perspectivele Întrupării Domnului Hristos ca Lumină a lumii (Ioan 8, 12). Așadar, Canonul cel Mare comprimă imnografic istoria omului aflat în căutarea lui Dumnezeu, a omului ce Îl refuză pe Acesta, precum și a celui ce nu se depărtează de făgăduință, indiferent de circumstanțe. O analiză interioară a calității vieții religioase se impune așadar prin atenția ce trebuie să caracterizeze participarea la săvârșirea acestei rânduieli. Canonul cel Mare, din această pers­­pectivă, deține profunde caracteristici antropologice. Acestea vor fi prelungite și între­ți­nute și prin celelalte momente liturgice ce urmează (duminicile speciale ale Postului Mare, Deniile etc.), toate menite să trezească conștiința amorțită de păcat a omului și să‑l orienteze pe acesta spre Taina luminii veșnice aduse în lume prin Învierea Domnului Iisus Hristos.

Taina Spovedaniei

După evaluarea desfășurată în raport cu principiile‑etalon formulate în textul Canonului de pocăință al Sfântului Andrei Criteanul, urmează firesc o mărturisire sinceră a pragului vieții religioase. O dorință de îndreptare spre dobândirea Luminii. Taina Spovedaniei orientează credinciosul spre Lumină. De aceea, primirea ei nu trebuie așteptată să fie săvârșită în ajunul unor sărbători sau la finalul Postului Mare (mai ales Săptămâna Mare), pentru că timpul praznicelor și, în special, timpul Săptămânii Mari nu trebuie să fie centrat spre căutările strict personale, ci atenția, la aceste momente, trebuie îndreptată spre Partenerul de drum omniprezent, Care își arată planul iubirii Sale de oameni prin faptul că merge de bunăvoie spre Pătimire, pentru Înviere.

Persoana Mântuitorului Hristos și manifestarea actului Său de Jertfă supremă trebuie să fie centrul căutărilor noastre, de aceea, Taina Spovedaniei sau alt moment ce accentuează propriile căutări nu reverberează cu ceea ce se cere a fi actualizat și conștientizat. Taina Spovedaniei nu ar trebui să aibă căutări egocentrice. Dimpotrivă, o analiză față de felul cum se săvârșește și se primește această Taină a iertării se impune. Automatismul, atât al săvârșitorului văzut, cât și al primitorului, trebuie radical stârpit. Reconsiderarea Spovedaniei ca Taină în care se oferă iertarea păcatelor spre luminarea pașilor vieții trebuie să cuprindă un material autentic de dezlegare a celor mărturisite. Discuțiile de natură psihologică exclusivă și povestirea comportamentelor strict sociale ocupă de cele mai multe ori spațiul și timpul afectate Spovedaniei. Conștientizarea prezenței Mântuitorului Hristos Cel Înviat, în numele Căruia se face Spovedania, trebuie să fie motivul primordial ce îi unește în săvârșirea Tainei, atât pe preotul duhovnic, cât și pe penitent. Ca și în cazul celorlalte Sfinte Taine, Spovedania trebuie să fie un eveniment de seamă, atât pentru administrarea ei, cât și pentru primirea ei. Postul cel Mare oferă cadrul necesar abordării acestor realități pentru că structura acestuia are rolul de a limpezi chemarea omului spre Înviere.

Liturghia darurilor înainte sfințite

O modalitate excepțională de a participa la viața Bisericii, prin faptul că sintetizează chemarea concretă a omului spre împăr­tășirea cu Hristos, pentru a‑i arăta că pe drumul pe care începe să meargă se regăsește Cel răstignit, mort și înviat, este Liturghia darurilor înainte sfințite, slujba specifică Postului Mare. Cadrul special de oficiere a acestei rânduieli cuprinde elemente ce au ca scop manifestarea Reve­lației dumnezeiești în toate etapele ei, culminând cu Sfânta Împărtășanie. Semiîntunericul, cântarea lină caracterizată de accente penitențiale, tămâierile, metaniile, textele scripturistice, ritualul luminii sunt indicatorii ce redau atmosfera specială a acestui fel de slujbă în perioada Postului Mare. Oricât de pătrunzătoare ar fi slujba în înțelesul ei mistagogic, atitudinea credinciosului este deosebit de importantă pentru ca acesta să fie conștient de valoarea unor astfel de rânduieli. Fiind o slujbă ce are scop strict primirea Împărtășaniei, credinciosul trebuie să acționeze în consecință, parcurgând drumul spre acest deziderat.

Chemare și răspuns - viață liturgică firească

Coordonatele unei vieți religioase autentice presupun dialogul continuu ce trebuie să stea la baza relației credinciosului cu Dumnezeu. Postul cel Mare configurează liturgic acest soi de dialog, bazat pe tandemul chemare și răspuns. Vocația Păresimilor se împlinește în măsura răspunsului dat de către om. Când omul Îi răspunde lui Dumnezeu, se deschide drumul spre o viață liturgică firească unde acesta e conștient de Cel care i Se revelează pentru a‑l recupera din moarte. Postul cel Mare pune la dispoziție în chip liturgic chemări autentice spre dobândirea Luminii Învierii, pentru răspunsuri pe măsură.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!