Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei Poveste cu un cântăreț la muzicuță

Poveste cu un cântăreț la muzicuță

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Ștefan Mitroi - 23 Feb 2018

Cânta la muzicuță ca și cum mușca dintr-un porumb copt. Umbla fără să se oprească din cântat pe un câmp întins și pustiu.
Din boabele căzute din muzicuța lui creșteau fel de fel de lucruri în urmă.
Abia ce apucau să atingă pământul și le vedeai încolțind. Poate cădeau gata încolțite din muzicuță, începând, înainte chiar de a se îngropa în țărână, să crească. Dacă nu cumva erau gata crescute înainte chiar de a începe să cadă.
Eu le vedeam însă crescând din pământ, asemenea plantelor.
Dintr-un bob răsărise un drum, cel pe care mergea omul ce cânta la muzicuță.
Dintr-un alt bob, o fântână, la care el s-a oprit să-și astâmpere setea.
Pe urmă am văzut încolțind o pasăre, după care alta, și alta, până când s-a umplut cerul de păsări.
A crescut apoi dintr-un alt bob o casă cu tot cu oameni în ea. În mai puțin de un ceas s-a umplut câmpul de case. Ar mai fi răsărit și altele, dar nu mai aveau unde. Căci mai erau alte și alte lucruri de crescut, fiindcă omul de care vorbesc cânta mai departe la muzicuță, în ciuda faptului că abia se mai ținea pe picioare de foame.
Crescuseră din boabele căzute din muzicuță lanuri de grâu și de porumb, ca să aibă oamenii de prin case cu ce să trăiască.
Doar el, cântărețul la muzi­cuță, se subția văzând cu ochii din pricina foamei. Nimeni, dar nimeni nu se gândea să-i ofere o coajă de pâine.
El cânta mai departe, târându-se prin lume cu foamea lui multă, mai grea decât toate casele de pe câmp, după el.
Văzându-l cum mușcă din porumbul copt, care era muzicuța, toți credeau că el își potolește foamea. Dar cu fiecare mușcătură în plus, foamea lui devenea și mai mare.
Se făcuse atât de subțire încât o fată ce stătea pe un scăunel în fața casei - era chiar fata pentru care i se năzărise lui să cânte, fata aceasta, ziceam, a crezut că e un fir de ață. Și l-a vârât iute în ac, cosând cu el pustiul acelei zile de vară ce se rupsese un pic pe la colțuri.
N-a băgat de seamă că muzica pe care el i-o cânta se transformase în petice. Și că înadins, ca să ducă peticele cât mai departe de ea, începuse vântul să bată.
Ar fi putut, cu ața care crezuse că este el, să coasă un singur petic în dreptul singurătății ei, și muzicuța nu s-ar fi oprit din cântat niciodată. Iar ziua ce se apropia de sfârșit ar fi fost cea mai frumoasă zi dintre toate zilele întâmplate până atunci pe pământ.
Măcar de-ar fi risipit vântul și nesăbuința ei odată cu muzica!
Dar fata cosea mai departe. Și era seară. Și mie îmi venea să-i strig din locul unde mă găseam: Vezi ce-ai făcut?!
Dar nu puteam, pentru că aveam gura cusută. O cususe chiar ea din greșeală cu ața ce-i mai rămăsese în ac.