Reportaj
Povestea crucilor-surori de la Patriarhie

Povestea crucilor-surori de la Patriarhie

Raluca Brodner, 23 Noiembrie 2010

Pe latura de nord a Catedralei patriarhale, spre parcul învecinat cu bulevardul Regina Maria, cerul şi pământul se unesc prin trei cruci de piatră. Adevărate monumente de artă, acestea ne grăiesc despre priceperea sculptorilor din trecut, despre evlavia credinţei şi frumuseţea sufletului românesc. Povestea crucilor-surori, care stau de veghe pe Dealul Patriarhiei, rămasă pentru mulţi o enigmă, merită a fi ştiută.

Întâia dată mi-au atras atenţia când un copil mic, mic a îmbrăţişat-o pe cea mai mare, din mijloc. Apoi, zile la rând, am văzut oameni închinându-se în dreptul lor. Împietrite cum sunt, tăceau. După un timp, a venit sărbătoarea Sfântului Dumitru, iar oamenii nu au mai avut ochi şi pentru ele. Valul mulţimii a trecut, dar ele au rămas. La fel de împietrite, la fel de tăcute.

Oameni şi păreri

O troiţă monumentală din piatră, adăpostită de copaci înalţi, care poate fi admirată din pridvorul plin de lumini a lumânărarului, sprijinit pe patru coloane ondulate. Sunt oameni care se opresc în dreptul crucilor şi le cinstesc creştineşte, dar sunt şi foarte mulţi care trec pe lângă ele fără să le observe. Întrebaţi despre provenienţa crucilor de pe Deal, însemnătatea lor sau despre motivaţia pentru care au fost amplasate în acest loc, credincioşii nu ştiu ce să răspundă. "Pentru mine crucea este cruce, indiferent de istoria din spatele ei, pe care mi-ar plăcea să o cunosc, ce-i drept, dar nu o ştiu. Ceea ce mă bucură când ajung aici, sus, este să-mi odihnesc capul pe ele, să mă rog. Pentru mine, cele trei cruci de la Patriarhie sunt zidul plângerii mele", spune Irina Petrache, studentă.

Bătrânul Ion Macovei măsoară cu ochi cataractici, de jos până sus, cele trei stane de piatră. Pune capul în pământ şi priveşte fix la vârful bocancilor. Tace. Ridică mâna şi, în timp ce bate cu ea aerul amărui al toamnei, spune: "Crucea din mijloc vrea să însemne crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul nostru, iar celelalte două mai mici sunt ale tâlharilor. Nu-i aşa?"

Drumul crucilor

Înnegrite pe alocuri de vremi, cu braţele întinse în aer, ca în aşteptarea unei îmbrăţişări, povestea din spatele crucilor-surori de pe Deal aşteaptă să fie mărturisită oricui vrea să o asculte.

Era în anul 1906, în Parcul Carol, cu prilejul expoziţiei jubiliare din acel an, dedicată mai multor celebrări: 45 de ani de la crearea statului România; 40 de ani de la instalarea regelui Carol I ca principe al Principatelor Unite; 25 de ani de la urcarea sa pe tron ca rege al Regatului României; două milenii de la prezenţa legiunilor romane în Dacia.

În apropierea turnului care reproducea cetatea lui Vlad Ţepeş de la Poenari (de unde se presupune că a fost emis hrisovul din anul 1459, în care se face prima atestare documentară a oraşului Bucureşti), au fost aşezate trei cruci monumentale pentru a marca prin vechimea lor pomenita cetate. După închiderea expoziţiei, crucile au rămas în Parcul Carol până în 1965, când au fost aduse pe Dealul Patriarhiei.

Origini

Cele trei cruci, fixate pe un postament de piatră artificială, după prealabile reparaţii şi restaurări, diferă atât prin dată, cât şi prin locul de provenienţă.

Cea mare, din mijloc, în poziţie verticală, aşa-zisă a lui Petru Vodă Cercel (1583-1585), este din anul 1584. Are inscripţie slavonă şi provine din satul Sălătruc-Argeş.

Celelalte două sunt aşezate simetric, de o parte şi de alta, uşor înclinate, ca într-o reverenţă, spre cea din mijloc.

Crucea din dreapta, dinspre biserică, datează din anul 1617, din vremea lui Alexandru Vodă Iliaş (1616-1618), are inscripţie slavonă şi este făcută cu cheltuiala logofătului Stoica şi a soţiei sale Neacşa.

Crucea din stânga, dinspre parcul palatului, este din anul 1644, "din zilele lui Matei Basarab (1632-1654)", cu scriere în limba română. Este frântă în două locuri în decursul vremii şi reparată prin fixare cu ciment.

Toate trei, pe lângă inscripţii, au frumoase decoraţii săpate în piatră. Crucea lui Petru Cercel, tăiată dintr-un singur bloc de piatră dură şi poroasă de 4,5 metri înălţime şi 1,60 metri lungimea braţelor, se remarcă în mod deosebit prin frumuseţea scrierii şi a ornamentelor. Specialiştii spun că aceste ornamente sunt copiate dintr-o miniatură. Crucea mare este lucrată cu o multă îndemânare de către meşterul Ivan I. Sandul, care şi-a săpat numele, cât pentru o eternitate omenească, pe spatele acesteia.

Din 1959, crucile aşezate la nord de biserică au rămas până astăzi rugătoare neobosite. Aceste simboluri creştine ale mântuirii ne amintesc de fiecare dată, când ne ies în cale, de cuvintele Sfântului Chiril al Ierusalimului: "O, creştine, nici un lucru să nu faci până nu faci semnul Sfintei Cruci, când pleci în călătorie, când începi lucrul, când te duci să înveţi carte, când eşti singur şi când eşti cu mai mulţi; pecetluieşte-ţi cu Sfânta Cruce fruntea ta, trupul tău, pieptul tău, inima ta, buzele tale, ochii tăi, urechile tale şi toate ale tale să fie pecetluite cu semnul biruinţei lui Hristos asupra iadului. Şi nu te vei mai teme atunci de farmece sau descântece sau de vrăji. Că acelea se topesc de puterea Crucii, ca ceara de la faţa focului şi ca praful în faţa vântului".


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!