Lumina educaţiei
Praznicul Nașterii Domnului prin ochii elevilor

Praznicul Nașterii Domnului prin ochii elevilor

15 Decembrie 2018

„Praznicul Nașterii Domnului este o sărbătoare foarte importantă și frumoasă din punct de vedere religios, pentru că ne amintește de venirea Fiului pe pământ, dar și din punct de vedere moral, întrucât atmosfera în jurul sărbătorii se schimbă, oamenii devin mai fericiți și deschiși, întâlnindu-se cu familia și prietenii, alături de care trăiesc nu doar o seară minunată, ci mai multe. Cu acest prilej se ascultă și se cântă colinde în jurul bradului, iar cel mai important lucru este că oamenii își curăță sufletul prin Taina Spovedaniei, uită de problemele acumulate în ultimul timp și se bucură împreună cu semenii lor de această perioadă minunată.”
(Tudor Negrescu, clasa a VIII-a)

„Consider că dăruirea cadourilor de Crăciun este un gest de recunoștință, dar și o bucurie, exact cum Fecioara Maria ne-a făcut o bucurie, născându-L pe Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Cu ocazia Nașterii Domnului toată familia se adună, începând de la bunici până la cei mici. Pe lângă mirosul specific bunătăților tradiționale, armonia și pacea plutesc peste tot în jurul nostru.”
(Timeea Nedelea, clasa a VII-a)

„Nașterea Domnului Hristos este o sărbătoare care dezvoltă iubirea în familie, dar și dincolo de ea. Acum câțiva ani, în Ajunul Crăciunului, am avut ocazia să merg împreună cu părinții mei la câteva case de copii, aflate la marginea orașului. Le-am dus daruri, alimente și hăinuțe. Acest lucru m-a impresionat deoarece fericirea acelor copii mi-a încălzit inima, iar bucuria pe care ne-am străduit să le-o oferim a făcut cât toate cadourile.”
(Carla Ștefania Săftescu, clasa a VII-a)

„Pentru mine, sărbătoarea Crăciunului este cea mai mare minune din toate timpurile, ce covârșește puterea mea de înțelegere. Nașterea Domnului înseamnă sărbătoarea în care trebuie să fim aproape de familie și de prieteni. Este momentul schimbării în bine.”
(George Alexandru Popazu, clasa a VIII-a)

„Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos reprezintă o sărbătoare în care familia se reunește, se împodobește bradul, cu toții sunt mai darnici și mai fericiți!
Într-un an, de Crăciun, mă aflam cu familia mea la bunici. Peisajul era superb, casele acoperite cu o plapumă de zăpadă și împodobite cu diferite beculețe colorate, iar copiii cântau colinde, anunțând Nașterea Pruncului Iisus. Totodată, mirosul de cozonaci de casă plutea peste tot în aer. Crăciunul este sărbătoarea mea preferată.”
(Cezar Adrian Coman, clasa a VII-a)

„Nașterea Domnului este cel mai frumos lucru care s-a putut întâmpla pe lume. Este cea mai frumoasă și cea mai specială sărbătoare creștină. Toată lumea este bucuroasă, fețele oamenilor se înseninează. În lumea creștină, Crăciunul semnifică Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, Care mai apoi a murit pentru mântuirea noastră. De Crăciun se întâmplă lucruri minunate, pe care le așteptăm cu mare drag. Într-un an, în preajma acestei sărbători, mătușa mea, pe care n-o mai văzusem de 4 ani, a venit la noi din Spania, iar acea zi a fost pentru mine o mare bucurie pe care o voi ține mereu minte.”
(Alesia Ioana Pietreanu, clasa a VII-a)

„Nașterea Domnului este bucurie, bunăvoință și milostenie. Această perioadă schimbă orice persoană, indiferent cum este ea. Îmi amintesc de faptul că, într-un an, eram cu fratele meu mai mic într-un magazin dintr-un centru comercial. În timp ce ne uitam la rafturile pline cu fel de fel de produse, fratele meu a observat o jucărie, destul de scumpă, pe care nu ne-o permiteam. Însă cineva cu inima mare s-a oferit să-i cumpere jucăria, arătând prin aceasta multă bunăvoință. Nici până acum, fratele meu nu a renunțat la jucăria respectivă, deși au trecut câțiva ani, amintindu-și cu recunoștință de frumosul gest creștinesc.”
(Mihnea Popa, clasa a VIII-a)

„Sărbătoarea Crăciunului înseamnă bucurie împărtășită cu toți oamenii credincioși. Într-un an, pe 25 decembrie, am fost la slujbă și am rămas foarte impresionată de toți oamenii adunați în acea bisericuță din satul bunicilor mei, unde domnea pacea și liniștea. Îmi este dor de acel moment...”
(Delia Ioana Manea, clasa a VIII-a)

„De Crăciun nu trebuie doar să primim cadouri, ci să și dăruim, să fim mai buni, să ne amintim ce înseamnă cu adevărat sărbătoarea aceasta. De exemplu, acum câțiva ani, nu am cerut nici un cadou de Crăciun, dar am dăruit eu ceva unui om sărac, fără locuință, ce se afla pe stradă. Mărturisesc faptul că m-am simțit atât de bine, încât fericirea a înlocuit orice cadou aș fi putut primi.”
(Elian Enache, clasa a VII-a)

„Pentru mine, Nașterea Domnului înseamnă o bucurie foarte mare. În fiecare an mă duc la bunici, unde îmi revăd cei mai buni prieteni. De fiecare dată mergem cu colindul: cu Plugușorul, Sorcova și Steaua. Dar îmi petrec timpul și cu familia și rudele, degustăm din preparatele tradiționale și cu câteva zile înainte împodobim bradul. Este sărbătoarea pe care aș vrea să o trăiesc în fiecare zi.”
(Mario Pepenel, clasa a VI-a)


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!