Oltenia
Prăznuire aleasă la Maglavit şi Calafat

Prăznuire aleasă la Maglavit şi Calafat

Pr. Ioniţă Apostolache, 16 Aprilie 2018

Praznicul Izvorului Tămăduirii a adus binecuvântare şi bucurie duhovnicească în sufletele sutelor de credincioşi care s-au închinat în sfintele biserici, la mănăstirile şi catedralele din Mitropolia Olteniei. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a săvârşitSfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Altarul de vară al Mănăstirii Maglavit, care şi-a serbat hramul.

Pelerini din toate colţurile Olteniei au venit la închinare în Mănăstirea Maglavit din judeţul Dolj, care şi-a serbat hramul vineri, 13 aprilie, de praznicul Izvorului Tămăduirii. Ca în fiecare an, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârşită aici de IPS Părinte Irineu, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi.

Ridicarea bisericii Mănăstirii Maglavit a început în anul 1936, în urma viziunilor repetate ale lui Petrache Lupu. Lucrările de construcţie au fost sistate în anul 1940 din cauza războiului. Au fost reluate după 1989, recent finalizându-se şi pictura interioară.

Dorinţa ultimă a ciobanului vizionar de la Maglavit a fost aceea de a fi îngropat în apropierea locului unde Îl văzuse pe Dumnezeu. Din diferite motive, în anul 1994 (anul morţii sale), dorinţa nu i s-a îndeplinit. În 1999, Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei, a promis familiei că va muta osemintele lui Petrache Lupu în apropierea mănăstirii, întocmai cum îşi dorise. Anul trecut, la 29 mai, făgăduinţa Mitropolitului Nestor fost împlinită de către succesorul său în scaunul chiriarhal, Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhi­episcopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a adus rămăşiţele pământeşti ale ciobanului din cimitirul comunei şi le-a aşezat în faţa bisericii mănăstirii. La acest eveniment au luat parte mii de credincioşi veniţi din toată Oltenia.

Biserica Grecească din Calafat, sub ceasornicul vremii

Zi de sărbătoare a fost şi la Biserica „Izvorul Tămăduirii” din Calafat, judeţul Dolj. Sfântul locaş este cunoscut şi sub numele de Biserica Grecească, pentru faptul că a fost construită de greci. Mormântul din curtea bisericii şi pisania de la intrarea în sfântul locaş menţionează că aceasta a fost ctitorită de Hagi Panait Theodoru, „fondatorele comunităţii, bisericii şi şcolii elene din Calafat”, acesta fiind „născut la anul 1808 în Petrilu Agrafa Epirului şi repausat la 31 ianuarie 1872 în Craiova”, cum se poate citi pe placa mormântului ridicat în curtea bisericii de pioşii săi fii în anul 1872.

Hagi Panait Theodoru era dintr-o familie de vechi neguţători şi oameni ai mării, cutreierase lumea în lung şi-n lat, făcuse danii aşezămintelor mănăstireşti de la Athos, ajunsese în pelerinaj chiar şi la Ierusalim şi înzestrase cu odoare de preţ biserica cea mare, elenă, din Brăila. Aici ajungea cam din doi în doi ani, descărcând mărfuri din Orient şi luând grâne din Bărăgan.
Documente aflate în arhivele bisericii dovedesc faptul că era un om cucernic, care prin daniile sale ajutase la clădirea, începută în 1869, a sfintei biserici cu hramul Adormirii Maicii Domnului din Piaţa Mare, „Ştirbei Vodă”, a Calafatului. Donase, de asemenea, în aprilie 1870, bisericii cu hramul Sfinţilor Apostoli Mihail şi Gavril din Craiova icoana „Izvorul Tămăduirii”, împreună cu două sfeşnice împărăteşti de alamă şi cu angajamentul ca în tot restul vieţii, la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, să dăruiască şi câte 10 galbeni.

Un hrisov atesta chiar că este cavaler de Rhodos, titlu de nobleţe echivalând cu cel al Cavalerilor de Malta. Înclinăm să credem că Hagi Panait Theodoru era dintr-un neam cu noi, român. În Munţii Pindului şi în văile Epirului din Grecia erau foarte multe sate locuite de aromâni, care, după înrăutăţirea bruscă a situaţiei lor politice, în 1822, au început să plece din acele locuri, aşezându-se cu predilecţie în localităţi de pe malul Dunării, în Ţara Românească, dar şi în interiorul ei.

Există în biserică icoana hramului, pe care este însemnarea: „Această sfântă icoană s-au făcut cu cheltuiala mea, chir Panait Theodoru, 1784 mai 26”. Însemnarea este, ca şi altele de pe aceeaşi icoană, cu litere chirilice, dovadă că în casa ctitorului se vorbea şi româneşte şi se cultiva scrierea chirilică. Istoria Calafatului, mai ales cea a începuturilor şi dezvoltării moderne ulterioare, atestă abundent contribuţia comunităţii greceşti în continuă devenire la statuarea şi înflorirea acestui oraş, în circuitul economic şi civilizator naţional şi european. Deşi puţin numeroasă în peisajul populaţional, comunitatea grecească din Calafat a crescut neîncetat, ajungându-se la 165 de etnici eleni în anul de sfârşit al veacului XIX.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!