Prea puține săli pentru spectacole lirice

Gabriela Zamora, 07 Noiembrie 2017

În Timișoara, ca de altfel în toată România, sunt prea puține săli de concerte și spectacole lirice, în timp ce în Occident, chiar și în Africa, se construiesc noi săli destinate muzicii culte, atrage atenția Remus Georgescu, fondatorul Festivalului Interna­țional „Timișoara Muzicală”, distins recent cu titlul de doctor honoris causa al Universității de Vest Timișoara, la împlinirea vârstei de 85 de ani. Compozitorul și dirijorul, care a fost profesor timp de 25 de ani la Facultatea de Muzică din Timișoara, susține că „de 27 de ani nu s-a construit nici o sală de concert. (...) Festivalul «George Enescu» din București suferă din cauza absenței sălilor de concert”, spune muzicologul, citat de Agerpres, care adaugă că „în lume se construiesc săli de concerte cu peste 3.000 de locuri”, cum ar fi la „Paris, Hamburg, Berlin, Koln, Montreux (Elveția). Chiar și în țări din Africa s-au construit săli extraordinare”.

Dirijorul afirmă, totodată, că „muzica românească a dispărut, compozitorii români nu mai sunt cântați; orchestrele din România nu mai sunt invitate să participe la Festivalul «George Enescu» decât pe ușa din dos. Este un moment extrem de nefavorabil pentru cultură”.

În ceea ce privește strict Timișoara, care a primit titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021, Remus Georgescu este de părere că orașul nu este pregătit muzical. „Sentimentul pe care-l ai de foarte multe ori, văzând evenimentele din Timi­șoara, este că s-a provincializat cultural. Nu mai știi dacă există filarmonică, programe neatrăgătoare, este și momentul dificil, cel mai periculos moment pe care-l traversează filarmonica, cel de schimb de generații, când au ieșit la pensie cei mai buni muzicieni și în schimb nu vin decât eventual studenți de la Facultatea de Muzică, copii buni, dar care nu sunt pregătiți pentru o asemenea profesiune. Sunt lucruri care ar trebui să dea mai mult de gândit edililor și celor care răspund de cultura orașului. E grav. Opera nu mai vine cu repertoriu nou, cum era pe vremuri (...), când se cânta un repertoriu interesant, european, absolut la zi. Acum se cântă mereu același lucru”, consideră maestrul Remus Georgescu.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!