Documentar
Preacuviosul Ioil de la Sihăstria Neamţului

Preacuviosul Ioil de la Sihăstria Neamţului

14 Iunie 2011

Era originar din Dumbrava Roşie - Neamţ, născut în 1908 într-o familie de oameni simpli, credincioşi. În timpul Războiului de Reîntregire, micuţul Ioan ajunge orfan de tată, alături de cei trei fraţi ai săi, fiind crescut lângă candela credinţei. La vârsta de 24 de ani a intrat pe poarta Mănăstirii Sihăstria, fiind luat ca ucenic de bătrânul duhovnic Ioanichie Moroi. De la acest părinte, tânărul Ioan a deprins nevoinţa vieţii duhovniceşti, pentru care în 1936 a luat schima monahală cu numele de Ioil, apoi a fost hirotonit preot. Pentru exemplul său de vieţuire monahicească, în 1949, a fost ales stareţ al Sihăstriei în locul părintelui Cleopa, trimis la Mănăstirea Slatina. Timp de un deceniu, părintele Ioil a fost cel care a întărit şi a menţinut unitatea obştii în faţa provocărilor tot mai mari venite din partea persecutorilor comunişti. În 1959 a fost scos din stăreţie şi din mănăstire, pentru a fi trimis cu domiciliul în satul natal. Dar părintele Ioil nu putea să stea în lumea din care plecase, pentru care în 1964 a reuşit să intre ca vieţuitor la Mănăstirea Horaiţa, iar patru ani mai târziu să revină în mănăstirea lui de metanie. S-a săvârşit în dimineaţa praznicului Înălţării Domnului a anului 1986. (Adrian Nicolae Petcu)


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!