Patristica
Predica Maicii Domnului sau esenţialul omiletic creştin

Predica Maicii Domnului sau esenţialul omiletic creştin

Gheorghe Butuc, 23 Martie 2010

Pentru cinstea de care se bucură Maica Domnului între creştini, ne-am fi aşteptat să avem mai multe cuvinte despre sfinţenia vieţii ei, de la cei ce au cunoscut-o îndeaproape, cel puţin în aceeaşi măsură în care ni s-au transmis despre Mântuitorul Hristos. Însă este bine ştiut faptul că atât Mântuitorul cât şi Maica Domnului n-au scris nimic, ceea ce arată, o dată în plus, că fondul raportării omului la cele dumnezeieşti este relaţia directă cu acestea sau experienţa lor negrăită în Duhul Sfânt care depăşeşte cu mult cuvintele ce s-ar putea spune despre ele.

Evangheliile canonice cuprinse în Noul Testament nu sunt biografii detaliate ale lui Iisus Hristos sau ale Maicii Sale. Centralitatea hristologică a Evangheliilor explică relativa puţinătate a episoadelor care o au în centru, drept martor sau temă, pe Maica Domnului. Totuşi, în ciuda acestei retrase prezenţe textuale a ei în Evanghelii, care reflectă în mod direct discreţia şi smerenia exemplară care au caracterizat întreaga existenţă pământească a Fecioarei Maria, Maica Domnului n-a lipsit niciodată din predica apostolilor şi din conştiinţa Bisericii creştine, chiar dacă taina ei s-a transmis mai cu seamă pe calea tradiţiei orale. De aceea, dacă de la Mântuitorul ni s-a transmis Evanghelia în cele patru forme ale ei ce rezumă mesajul hristic redat în cheie escatologică, despre Maica Domnului, textele canonice nou-testamentare ne redau foarte puţine cuvinte legate de evenimentul Bunei Vestiri (Lc. 1, 26-38) continuat cu întâlnirea Sfintei Fecioare cu Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul (Lc. 1, 39-56) şi de participarea ei împreună cu Mântuitorul la evenimentul nunţii din Cana Galileii (In. 2, 1-11), datele sunt redate pe scurt şi în foarte puţine cuvinte, mai exact, în cuvintele esenţiale ale răspunsului uman la chemarea iubitoare divină, rezumate de expresiile evanghelice: "Fie mie!" şi "Faceţi orice vă va spune".

"Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!"

O singură dată Maica Domnului a rostit în faţa îngerului, impresionat de înalta ei curăţie în timp ce-i vestea cuvinte de negrăit: "Fie mie după cuvântul tău" (Lc. 1, 38), cuvinte prin care avem rezumată la esenţial toată înălţimea duhovnicească a Maicii Domnului, restul cuvântării sale cu îngerul sau cu Elisabeta gravitând în jurul acestui centru ontologic al sfinţeniei: "Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău" (Lc. 1, 38). Sunt cuvintele de răspuns total al omului dăruit lui Dumnezeu ce arată chipul treimic actualizat în om. Este expresia ce redă suprema disponibilitate umană cu măsură dumnezeiască care, deodată, înnoieşte firile: înomenind pe Dumnezeu şi îndumnezeind pe om. Omenirea nu cunoaşte o altă posibilitate de răspuns uman care să întruchipeze în sine totalitatea în aceeaşi măsură în care aceasta este concentrată în cuvintele Maicii Domnului. Totalităţii ei dăruitoare îi corespunde dăruirea totală dumnezeiască şi aşa Fecioara Maria devine Născătoare de Dumnezeu, iar Dumnezeu, fără să renunţe la ceea ce era, Se face ceea ce nu era: Om adevărat. Nu atât forma cuvintelor rostite de Maica Domnului au atras pe Dumnezeu, cât mai ales corespondentul lor desăvârşit întreţinut la prezent în Fecioara Maria a "uimit" în chip frumos Preasfânta Treime. "Fie mie!" este expresia chenotică ce încununează întâlnirea în adânc de duh a omului cu Dumnezeu. Este amin-ul făpturii atât de aşteptat de Creator în hotărârea Sa de a preface toată zidirea în trupul hristic curat asumat din Fecioară. Fiul veşnic al Tatălui, Cel născut fără de mamă din Tată, Se face fiul Fecioarei,

care-L va naşte după omenitate, fiindu-I Mamă fără de tată în lume. Cuvintele Fecioarei Îl coboară pe Dumnezeu la măsurile omului pentru ca Acesta să îl înalţe pe om la nemăsurile dumnezeieşti. Nemărginitul Se face încăput iar mărginitul devine cer neîncăput. Zicând Fecioara: "Fie mie!", Duhul Sfânt S-a pogorât peste ea (Lc. 1, 35) şi ipostasul său a devenit Biserică în care intră toată zidirea pentru a vorbi cu Ziditorul.

"Faceţi orice vă va spune!"

Dar "Fie mie!" din zorii Bunei Vestiri trimite în mod firesc la "Faceţi orice vă va spune" (In. 2, 5), cuvinte rostite de Maica Domnului la nunta din Cana Galileii şi care sunt urmarea firească a stării de har în care petrecea Fecioara. Nu-i nevoie de multe cuvinte pentru a ţinti esenţialul în viaţă. Maica Domnului, chiar de ar fi spus şi alte cuvinte sau de ar fi dat şi alte îndemnuri către toţi cei de aceeaşi omenitate cu ea - şi cu siguranţă a făcut-o - cu privire la viaţa în Dumnezeu, tot aceasta ar fi zis: "Faceţi orice vă va spune", poate, totuşi, sub o altă formă. De altfel, nu se poate ca Maica Domnului să spună altceva privitor la Fiul său decât "Faceţi orice vă va spune", pentru că doar ea ştia, din interior, cine-I acest Iisus pe cere-L însoţea la nuntă. Agitaţia nuntaşilor căpătase cote alarmante din pricina terminării vinului, iar Maica Domnului se afla la mijloc între zidirea disperată din cauza risipirii şi Dumnezeu ce aşteaptă strigătul făpturii. Interesant este că nuntaşii nu se adresează direct lui Hristos, ci merg la Maica Domnului. Aparentei indiferenţe divine: "Ce ne priveşte pe Mine şi pe tine, femeie?"(In. 2, 4), îi corespunde liniştea împlinitoare a Fecioarei care "a zis celor ce slujeau: Faceţi orice vă va spune" (In. 2, 5), lucru căruia, împlinit de slujitori întocmai, la porunca Domnului, i-a urmat numaidecât minunea schimbării apei în vin. Drumul către împlinirea poruncilor dumnezeieşti trece prin inima mijlocitoare de mamă a Fecioarei Maria la care se adaugă harul dinamizator dumnezeiesc, cel prin care se preface neputinţa firii căzute în stare aristocrată a făpturii pline de bunătăţile Duhului din lucrarea Fiului şi binecuvântarea Tatălui. "Faceţi orice vă va spune": de aici începe totul în viaţa spirituală creştină şi tot aici se termină totul, dacă se mai termină vreodată. Nu le-a zis Maica Domnului "ascultaţi de El", ci le-a zis "faceţi"; nu ceva anume, ci "orice". Este o realitate al cărei centru se află în dăruirea totală a omului lui Dumnezeu, fără echivoc, drum pe care Fecioara Maria îl cunoştea din proprie experienţă, căci "Fie mie!", rostit de Maica Domnului vestirii îngereşti, nu este altceva decât urmarea firească a faptului deplin realizat în viaţa sa, tradus prin expresia "Am făcut orice". Oricine face tot ce zice Hristos poate rosti fără rezervă odihnitorul "Fie mie!", stare căreia îi corespunde faptul împlinirii directe, personale, a minunii din Cana Galileii, dar nu în afara, ci înlăuntrul său, firescul din el (apa) fiind ridicat prin Hristos la starea nobilă (vin) a omului împărtăşit de har, în fond, împlinirea cu măsură deplină a omenescului în dumnezeiesc.

"DA"-ul omului îndumnezeit

Putem spune că Maica Domnului a predicat esenţa vieţii creştine: "Faceţi orice vă va spune". Nu s-a întâmplat încă între oameni ca cineva să împlinească voia lui Dumnezeu, iar viaţa lui să nu se schimbe, precum apa în vin. Tocmai de aceea, nu-i nevoie să iscodim alte cuvinte ale Maicii Domnului. Ea ne-a spus totul: "Faceţi orice", pentru că ştia că vom primi totul. Toată predica Apostolilor, precum şi toată omilia creştină ce le-a urmat, se încadrează între (ne)limitele date de traseul - pe care trebuie să-l parcurgă orice creştin - ce pleacă de la a face orice (totul) ne cere Hristos până la piscul lui desăvârşit dat de smeritul "Fie mie!", ce pecetluieşte dumnezeieşte orice făptură conştient lucrătoare. Fiindcă vorbim de făptuire şi de posibilităţile ei de realizare, nu se poate ca ea să fie exemplificată mai potrivit în om decât de nelimitatul "orice". Făptuirea la om nu cunoaşte limită, pentru că nu ştie de trebuinţele liniare ale impersonalului "ceva", iar dacă totuşi acest ceva ne urmăreşte, putem să-l canalizăm spre năzuinţa totalităţii dată de "orice", prin disponibilitate permanentă şi răspunsul "Da!" în fiece clipă: "Da! Vreau să fac orice-mi va zice" Hristos, atitudine ce poartă în ea pe tot parcursul devenirii ei, dar şi prin năzuinţa ce o nutreşte, bucuria binemeritată a odihnitorului "Fie mie".

Maica Domnului, Maica Vieţii noastre, rezumă astfel, în propria viaţă, dincolo de cuvinte şi peste posibilitatea expresivităţii lor, calea împărătească a existenţei umane în ardere dăruitoare de sine plină de smerenie, din ascultare totală faţă de Dumnezeu. Este atitudinea ce poartă tainic în ea adânc de viaţă trăită la cote nemăsurate în ambianţa mângâietoare desăvârşită a harului, prin care coagulează în jurul ei tot cerul şi pământul de la prima vedere: esenţa teologică preferabilă a oricărei omilii creştine, legitimată nu cu ovaţiile elocinţei, ci cu puterea Adevărului din sălăşluirea Duhului Sfânt peste suspinele negrăite ce se ridică din adâncurile duhului din om.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!