Memoria Bisericii
Preotul Constantin Ungureanu din Drauţ, judeţul Arad, în temniţa comunistă

Preotul Constantin Ungureanu din Drauţ, judeţul Arad, în temniţa comunistă

Adrian Nicolae Petcu, 20 Septembrie 2017

S-a născut la 4 iunie 1904, în Belotinţ, judeţul Arad. Între 1910-1914 a urmat Şcoala primară din Covăsânţ, apoi între 1914-1924, Liceul „Moise Nicoară” din Arad. Între 1924-1927 a urmat cursurile Facultăţii de Medicină din Bucureşti, apoi timp de doi ani a fost funcţionar la Administraţia financiară din Arad. În 1929, se înscrie la Academia teologică din Arad, pe care o finalizează în 1933, după care obţine capa­citatea în preoţie cu calificativul „lăudabil, pentru clasa I urbană”. La 23 aprilie 1934 este hirotonit preot de către Episcopul Grigorie Comşa al Aradului, pe seama Parohiei Zărand, judeţul Arad. În septembrie 1938, este numit administrator al Parohiei Drauţ. Aici renovează biserica şi turnul clopotniţă şi contribuie la ridicarea şcolii din localitate. În perioada interbelică nu s-a implicat în politică, dar s-a dovedit refractar în raport cu autorităţile comuniste. La începutul lui februarie 1948, la nunta primarului din Arăneag, unde slujise, prin preotul Sabin Faur este contactat de Valeriu Şirianu, un student care, se pare, îşi propusese închegarea unui grup anticomunist care să-l afilieze Mişcării Naţionale de Eliberare din zona Aradului. De fapt, preotului Ungureanu îi ceruse o sumă de bani pentru publicarea unui manifest. Preotul Ungureanu nu l-a ajutat pe Şirianu şi nici nu l-a denunţat autorităţilor comuniste. În schimb, la puţin timp, au fost arestaţi preoţii Sabin Sasu, Sabin Faur şi Sabin Bursaşiu, care avuseseră legături cu Şirianu. Cu toate riscurile, preotul Ungureanu a ajutat famiile acestor preoţi financiar şi moral. Însă, a venit şi rândul preotului Ungureanu. Arestarea a urmat o procedură mai puţin obiş­nuită. Deoarece îi avea aproa­pe pe localnici, la 30 august 1948, preotul Ungureanu era chemat la Siguranţa din Arad, prin postul de jandarmerie din Galşa (satul în care domi­cilia). Aici, preotul Ungureanu a fost anchetat asupra legăturilor cu Şirianu, pe care le-a negat categoric, cum nici dintre martorii aduşi din Galşa şi Drauţ nu au recunoscut nimic. După o perioadă de trei săptămâni, preotul Ungureanu a fost eliberat.

Cu toate ameninţările proferate la adresa sa în timpul anchetei, preotul Ungureanu şi-a păstrat aceeaşi atitudine potrivnică faţă de autorităţile comuniste. De pildă, în 1952, mergând pe la casele credincioşilor şi discutând despre veniturile parohiei în care slujea, spusele lui au fost interpretate ca o atitudine ostilă la reforma monetară şi despre o posibilă schimbare a regimului politic. Din acest motiv, la 13 aprilie 1952 este chemat de către împuternicitul de culte la Arad, pentru a-l mustra, apoi luat din nou în ancheta Securităţii. După câteva zile, este eliberat, deoarece semnase un angajament de informator. Numai că, la revenirea în localitate, preotul Ungureanu a făcut cunoscută recrutarea ca informator, spunând că el, ca preot, nu poate turna la Securitate. Un an mai târziu se consumă un alt episod în raporturile cu autorităţile. La puţin timp după anunţarea morţii lui Stalin se ceruse ca la toate bisericile din cuprinsul Patriarhiei Române să se tragă clopotele.

În ziua de 7 martie 1953, în timp ce se afla la cooperativa din localitate, preotul Ungureanu a exclamat: „Nu merită să se tragă clopotele în biserică, pentru tov. Stalin, fiindcă a fost păgân şi că lui nu i-a trebuit Biserică şi Dumnezeu”. A urmat inevitabilul. La 13 aprilie 1953 era arestat de Securitatea din Arad, sub acuzaţia „că în perioada 1952-1953 a avut manifestări duşmănoase la adresa morţii conducătorului statului sovietic; a avut manifestări duşmănoase contra regimului de democraţie populară din RPR”. A trecut prin anchete soldate cu torturi fizice şi psihice, cu înfometări şi umilinţe, care totuşi l-au întărit în demnitatea de preot. În timpul detenţiei, informatorii Securităţii spuneau despre el: „instigator în cameră; caută să spună cum conducerea penitenciarului vrea să extermine pe deţinuţii politici prin mâncarea proastă pe care ne-o dă” (11 august 1953) sau „este un element care caută să ţină moralul ridicat al deţinuţilor” (ianuarie 1954). Pentru astfel de atitudini a primit numeroase pedepse în penitenciar.

Ulterior, prin Sentinţa nr. 488 din 15 octombrie 1953 a Tribunalului Militar Timişoara este condamnat la 3 ani închisoare corecţională, pentru delictul de „instigare publică”.

Preotul Ungureanu face recurs, dar este purtat prin închisorile de la Timişoara, Jilava şi Oradea. După anchete la Oradea, la 5 august 1954 este eliberat în baza unei ordonanţe de încheiere a procesului penal. Revine în mijlocul familiei cu sănătatea mult zdruncinată. La 25 august 1954 înaintează o solicitare Episcopului Andrei Magieru pentru reintegrarea în slujire. La 30 august, eparhiotul arădean îl numeşte în slujire, totodată cerând recunoaşterea Ministerului Cultelor. Un an mai târziu slujeşte la Sântana, de unde în 1956 este mutat la Târnova, iar din 1958 la Dud. În iulie 1960, preotul Constantin Ungureanu trece la cele veşnice.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!