Memoria Bisericii
Preotul Traian Vraciu din Aldeşti, judeţul Arad, în temniţa comunistă

Preotul Traian Vraciu din Aldeşti, judeţul Arad, în temniţa comunistă

Adrian Nicolae Petcu, 30 August 2017

S-a născut la 19 iulie 1902, în familia preotului Pavel Vraciu din Stănija de Jos, judeţul Hunedoara. După şcoala primară, tânărul Traian Vraciu a urmat Gimnaziul din Brad, apoi Liceul greco-catolic din Blaj. La 24 iunie 1921 obţine absolutoriul în Teologie la Institutul pedagogic-teologic de la Sibiu. Primeşte darul preoţiei din mâinile Episcopului Ioan Ignatie Papp al Aradului la 17 decembrie 1924, pe seama Parohiei Revetiş. La 6 august 1926 se transferă la Parohia Aldeşti, judeţul Arad. Preotul Vraciu se dedică altarului şi păstoririi oamenilor. Fiind văzut ca un intelectual cu autoritate în localitate, în timpul guvernării naţional-legionare preotului Vraciu i se cere să participe la diverse manifestări legionare, mai ales prin ţinerea unor conferinţe. Devine membru legionar, dar pentru că ţinea conferinţe era considerat un lider legionar local. În timpul rebeliunii legionare, aflându-se în drum spre Sebiş, în localitatea Bârna, preotul Vraciu le-a cerut legionarilor care ocupaseră Primăria şi îl ţineau ostatic pe şeful postului de Jandarmerie să-l elibereze şi să-l trateze omeneşte. Gestul său însă a fost mai apoi interpretat de acelaşi jandarm ca o instigare la rebeliune. Din acest motiv, preotul Vraciu a trecut printr-un proces pentru „participare la rebeliune şi port ilegal de armă”, el fiind achitat. În martie 1942, organele Jandarmeriei consemnează despre el: „Se bucură de autoritate şi moralitate în comună”. Însă el rămâne cu stigmatul de „legionar”, încât în octombrie-noiembrie 1944 este reţinut şi internat în lagărul de la Arad, dar eliberat la puţin timp. Un an mai târziu se întâlneşte cu Gligor Cantemir, un legionar paraşutat de aviaţia germană, în decembrie 1944, pentru organizarea unor sabotaje în spatele frontului. Gligor nu reuşise să îndeplinească nici o misiune, dar încerca să-şi legalizeze situaţia personală. În martie 1948, aflat în târgul de la Buteni, preotul Vraciu este abordat din nou de către Gligor, de data aceasta propunându-i să strângă în jurul său pe legionarii din Aldeşti. Preotul Vraciu refuză categoric.

Poate că de întâlnirea cu Gligor nu avea să afle Securitatea decât la ancheta din 1949. Dar o altă întâlnire i-a fost fatală preotului Vraciu. Un anume Florea Pucea, unul dintre apropiaţii lui Gligor, l-a vizitat pe preotul Vraciu la domiciliu în ajunul Crăciunului din 1948, în scopul solicitării unor ajutoare alimentare pentru legionarii închişi şi cei fugari. Şi de această dată, preotul Vraciu a refuzat, mai ales la insistenţele soţiei. Securitatea a aflat şi, în contextul arestărilor pe care le opera în zona Aradului, în rândurile celor contactaţi de Gligor, l-a arestat pe părintele Vraciu în noaptea de 5 spre 6 ianuarie 1949. A făcut parte dintr-un lot de 24 de inculpaţi în frunte cu Gligor Cantemir. Prin Sentinţa nr. 1550 din 28 octombrie 1949 a Tribunalului Militar Timişoara a fost condamnat la 2 ani de închisoare corecţională pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. A trecut prin închisorile din Timişoara şi Aiud (noiembrie 1949). La 27 aprilie 1951 a fost eliberat de la Aiud. Preotul Vraciu a revenit în Aldeşti, fiind reîncadrat de către Episcopul Andrei Magieru, fără recunoaşterea Ministerului Cultelor.

În contextul campaniei represive începute în 1958 şi pentru stigmatul ideologic sub care figura în documentele organelor de represiune, la 4 septembrie 1959 preotul Vraciu este arestat din nou. În ancheta Securităţii din Oradea este acuzat de „activitate intensă contra clasei muncitoare”, adică de politică legionară înainte de 23 august 1944. Este incriminat că ar fi avut calitatea de şef de sector legionar şi că ar fi participat la rebeliune. Cu toate presiunile fizice şi psihice, preotul Vraciu nu recunoaşte nici o acuzaţie, afirmând categoric că el a avut doar calitatea de simplu membru legionar în perioada guvernării legionare. Atunci, anchetatorii au interogat martori, care însă nu au adus dovezi la acuzaţiile susţinute împotriva preotului. Din aceste motive, la 22 decembrie 1959 s-a încetat urmărirea penală, preotul Vraciu fiind eliberat. S-a întors în Aldeşti, dar aici autorităţile locale au refuzat să-l mai primească. Două zile mai târziu, de la protopopiat avea să afle că Departamentul Cultelor îi „desfăcuse contractul de muncă”. A cerut să fie transferat la Parohia Chişcădaga, dar i s-a răspuns că nu-i vacantă. Practic, i se refuza prezenţa în Episcopia Aradului. A cerut ieşirea din Eparhia Aradului şi intrarea în Arhiepiscopia Timişoarei în vederea ocupării unei parohii. La 1 august 1960 a fost numit la Parohia Berini, judeţul Timiş. Aici a slujit până în 1985, când a trecut la cele veşnice.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!