Editorial
Preotul viitorului

Preotul viitorului

Diac. Eugeniu Rogoti, 04 Septembrie 2013

După evenimentele din 1989, credincioşii şi cei care voiau să-L descopere pe Dumnezeu şi-au dorit libertate de exprimare şi de manifestare religioasă. Iniţial, părea că libertatea a venit, până când lumea şi-a dat seama că aceasta este iluzorie, iar omul este nevoit, din nou, să se cenzureze, poate chiar mai mult ca înainte. Ce şi-ar mai fi dorit comuniştii să vadă poporul că dispreţuieşte clerul în mod „liber“, fără să fie constrâns de politruci! Acum, vedem cum opinia publică, sensibilă deocamdată la fenomenul religios, critică tot mai des clericii.

Am văzut de curând un reportaj pozitiv al unei televiziuni din Republica Moldova despre un preot tânăr care, pe lângă slujire şi predarea voluntară a religiei la şcoala din sat, este angajat să se ocupe de curăţenie la sediul unei firme din Chişinău. Astfel, el îşi poate mări veniturile pentru a creşte, împreună cu soţia, bolnavă de cancer, cei patru copii.

Ideea preotului măturător de stradă, tinichigiu, sudor, strungar sau taximetrist nu pare ieşită din comun. Toate sunt nişte meserii respectabile, care necesită efort din partea celui angajat în activitatea respectivă. Totuşi, aceste meserii sunt atât de solicitante, încât a avea grijă de oameni, mai ales de sufletele acestora, concomitent cu practicarea acestor meserii spre exemplu, devine deosebit de greu. Pe de altă parte, ne confruntăm şi cu gândirea că doar cei care nu au învăţat ajung să muncească fizic, iar ceilalţi fac muncă de birou, cu salarii mai mari. Aşa că, în mod firesc, atunci când preotul face o meserie considerată „înjositoare“, el va fi tratat cu superioritate.

În comentariile celor care au citit pe internet articolul-reportaj preotul era lăudat, pentru că munceşte ca toţi ceilalţi oameni şi că aşa ar trebui să facă şi ceilalţi preoţi, ceea ce ne aminteşte oarecum de mişcarea preoţilor-muncitori din Franţa, care îşi argumentau activitatea în fabrici şi uzine prin apropierea de oamenii muncii, de ouvrierii îndepărtaţi de Biserică. Astăzi însă, îndepărtarea de Biserică nu are la bază munca sau nevoile oamenilor, ci, dimpotrivă, libertatea şi dorinţa de satisfacere cu orice preţ a plăcerilor. În concluzie, oamenii nu-l văd pe preot ca pe un om la care apelezi atunci când te doare, ca pe o persoană de care ai nevoie, ca să te linişteşti, ca să redevii omul de altădată. Preotul, cu „ajutorul“ mass-media, este considerat de multe ori, ca în timpul regimului comunist, un om care nu-şi are rostul în societate.

Suntem, de aceea, nevoiţi să ne întoarcem la necesitatea existenţei comunităţii. De fapt, tocmai promovarea nevoii de comunitate este şi cea care supără cel mai mult în activitatea preotului. Societatea de consum îşi doreşte să existe doar indivizi care nu au nici o legătură unul cu celălalt, pentru că doar astfel ei vor putea cumpăra mai mult. Comunitatea este contrară consumismului şi de aceea nu poate fi suportată. În lumea de astăzi nu mai este loc de comunităţi, decât virtuale, care să se bazeze, de asemenea, pe ceea ce consumă membrii lor: mâncare, băutură, filme, muzică, lecturi, medicamente etc. Tocmai de aceea dispar satul tradiţional şi comunitatea care, în mod firesc, avea în centru preotul. Comunitatea înţelegea intuitiv că există doar pentru că liantul ei erau credinţa comună şi preotul care-i unea pe oameni şi se ruga pentru ei. Aceştia îl susţineau pe preot, iar el îşi dedica timpul, astfel rămas liber, pentru a servi comunitatea.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!